Interviu NM nerealizat cu Monica Babuc, ministru al educației, culturii și cercetării
În luna decembrie 2017, urmând declarațiile liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a promis o reformă grandioasă a sistemului de învățământ. Nu se știe ce-i cu ea. În luna aprilie același an, în Moldova, au fost organizate proteste ale cadrelor didactice, care revendicau majorarea salariilor cu 50%. Acest lucru nu a fost îndeplinit. În vara anului 2018, Chișinăul a fost lovit de un val de scandaluri provocate de construcțiile blocurilor cu multe etaje în centrul istoric. Responsabili de toate acestea sunt și departamentele aceluiași minister. Iar ministerul tace. NM a adunat mai multe întrebări pentru șefa ministerului Monica Babuc.
Timp de câteva luni, reporterul NM a încercat să realizeze un interviu cu ministrul Monica Babuc, pentru a discuta aceste și alte subiecte. Prima solicitare i-a fost expediată la 26 februarie. După aceasta, la conferințele de presă ale ministerului, reporterul NM amintea sistematic despre interviu, însă așa și nu a primit un răspuns concret.
Cei din serviciul de presă au explicat întârzierea prin programul încărcat al ministrului. La 10 mai, la recepția prilejuită de Ziua Europei, Monica Babuc a promis redactorului-șef al NM că va oferi un interviu portalului nostru. Însă cei din serviciul de presă răspundeau la solicitările NM ca de obicei: „Ministrul e ocupat", „Ministrul e la o conferință", „Ministrul are o agendă foarte încărcată", „Ministrul e la Căușeni".
Ultima oară, NM a transmis solicitarea pentru interviu la 5 iulie și a avertizat că preconizează, în caz de tăcere, să publice materialul fără răspunsurile ministrului. Dar și după aceasta, ziua interviului așa și nu a mai fost stabilită. Noi am așteptat acest lucru patru luni și jumătate. Dar în zadar. De aceea NM publică cel de-al doilea interviu fără răspunsuri din seria dialogurilor cu miniștrii.
NM
Unul dintre punctele reformei promise în educație este redeschiderea școlilor închise anterior. Două instituții și-au deschis deja ușile. În una din ele – cea din satul Țepilovo, raionul Soroca – învață doar 10 copii, iar 23 de elevi au fost lipsiți de dreptul de a se deplasa gratis până la liceul din Soroca (ei nu doresc să învețe în școala redeschisă din satul natal – NM). O parte dintre părinți, care și-au dat copiii în noua școală, susțin că au făcut acest lucru fiind intimidați și amenințați de funcționarii democrați locali. Cum puteți comenta acest lucru?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
Bună ziua, sunt școala voastră
Cum lupta democraților împotriva optimizării școlilor s-a transformat într-o farsă
A citi
NM
Din punct de vedere economic, cât de îndreptățită este redeschiderea unei școli pentru doar 10 copii, o parte dintre părinții acestora fiind bucuroși să-i transfere înapoi în liceul orășenesc?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
Mulți nu doresc să-și dea copiii la școala din sat din cauza că pentru trei clase cu elevi de vârste diferite acolo activează un singur profesor, iar în liceul din oraș sunt cursuri opționale, cercuri de interese, secții sportive. Dacă acesta nu este un beneficiu economic, care altul este pentru redeschiderea unor astfel de școli?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
În planurile privind reformele în educație este și introducerea cursurilor de informatică și robotică. Intenția este bună, dar deosebit de costisitoare. În același timp, în aproximativ 40 la sută din școlile din Moldova, wc-urile sunt afară, iar în majoritatea dintre ele, cabinele nu sunt despărțite prin pereți și lipsesc și produsele de igienă. De ce nu s-ar rezolva aceste probleme în primul rând?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
Conform raportului special al Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării rasiale din anul 2016, calitatea studierii limbii de stat în școlile cu predare în alte limbi „lasă de dorit". Astfel, reprezentanții minorităților etnice nu au acces egal la studii superioare și se confruntă cu dificultăți la angajarea în câmpul muncii. În mod deosebit acest lucru afectează Găgăuzia: aici nu sunt suficienți profesori capabili să predea în limba română. Experții ONU și reprezentanții comunităților etnice susțin că în ultimii doi ani, această situație nu s-a îmbunătățit și Moldova nu ține cont de recomandările ONU. De ce?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
În Moldova, adesea se speculează cu subiectul identității naționale, relațiilor dintre majoritatea și minoritatea etnică, „tancurile rusești" și „pericolul unionist ". Experții menționează că în vieța de zi cu zi, se menține antisemitismul. Experții locali și cei din străinătate, inclusiv cei de la ONU, au propus de mai multe ori introducerea în programul de studii a unui curs dedicat culturii etniilor care locuiesc pe teritoriul Moldovei. Credeți că Moldova are nevoie de așa ceva?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
De ce în actualul curs de istorie generală practic nu există informații despre Holocaustul de pe teritoriul Basarabiei și despre conflictul transnistrean din anul 1992?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
Investigația din anul 2016 efectuată la comanda Ministerului Educației a demonstrat că doar 10 la sută din absolvenții specialităților pedagogice se angajează conform profesiei. În primul rând, acest lucru este cauzat de salariile mici. În document se mai menționa faptul că dacă situația nu se va schimba, peste cinci ani, o jumătate din pedagogii în Moldova vor fi de vârstă pensionară. Situația nu s-a schimbat. Cum planificați să stopați exodul specialiștilor și să-i atrageți la muncă pe profesori?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
În anul 2017, în Moldova, au avut loc proteste ale profesorilor, care cereau majorarea salariilor cu 50 la sută. După aceasta, în luna septembrie, salariile s-au majorat cu doar 10 la sută. În luna octombrie, liderul Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc a anunțat că anul acesta, guvernul va identifica mijloace pentru majorarea salariilor pedagogilor. Unde vor fi găsiți acești bani? Indexarea anuală din acest an va constitui doar 8%.
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
Un studiu al Băncii Mondiale denotă faptul că universitățile moldovenești sunt ineficiente. Numărul studenților scade în fiecar an și către anul 2020, ei vor fi cu 26,7% mai puțini decât în prezent. Anual, aproximativ o mie de locuri în instituțiile universitare rămân vacante. Totodată, programele de studii nu corespund pieței și nu permit absolvenților să-și găsească locuri de muncă conform specialității. Cum și când ministerul intenționează să soluționeze aceste probleme?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
În cadrul ministerului dvs. activează Consiliul Național al Monumentelor Istorice. Anume acesta eliberează autorizații pentru construcția și demolarea clădirilor din centrul istoric al Chișinăului, reorganizarea și modificarea statutului clădirilor protejate. În toți anii de independență, în Moldova, niciun întreprinzător sau persoană fizică nu a fost amendat sau pedepsit cumva pentru demolarea sau transformarea ilegală a monumentului. Deși toți știu și văd că aceste lucruri se întâmplă mereu. De ce ministerul nu intervine și nu îndeplinește legea?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
Voi reaminti cazurile recente. O companie privată intenționează să construiască un centru de oficii chiar în Grădina publică, pe locul cafenelei „Guguță". Pe locul cinematografului „Gaudeamus" este planificată construcția unui bloc de locuit cu multe etaje, iar pe strada M. Eminesc 70-72, în locul unei clădiri vechi, va apărea un complex locativ cu 10-13 etaje. De ce ministerul nu insistă asupra păstrării imaginii istorice a orașului și nu protejează spațiile publice?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
Unele proiecte de restaurare de amploare se transformă în „inovații" vulgare, necalitative. Un exemplu elocvent este conacul lui Manuc Bei și ornamentele verzi de pe clădirea Sălii cu Orgă care, conform datelor istorice, nu ar trebui să fie. Cum alege ministerul antreprenorii pentru lucrările de restaurare și cum verifică activitatea acestora?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
NM
Anul acesta, guvernul a organizat Târgul de Crăciun în centrul Chișinăului. Apropo, de logistica acestuia s-a ocupat Moldova-Concert, subordonată Ministerului Educației. La târg, s-au cheltuit 8 milioane de lei din bugetul de stat. Însă presa a descoperit că paza evenimentului a fost încredințată companiei Argus-S. Ea este înregistrată juridic pe teritoriul care aparține companiei Finpar Invest, controlată de Plahotniuc. Este o coincidență?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
Târgul de Crăciun al Guvernului s-a deschis
Cât a costat organizarea lui?
Читать
NM
Încă în luna decembrie 2017, NM a solicitat informații despre concursul de achiziții organizat pentru antreprenori și a încercat să afle denumirile tuturor companiilor care au participat la organizarea târgului. Această informație nu a fost publicată nicăieri. Răspunsul de la Moldova-Concert a venit tocmai peste o lună și jumătate de la transmiterea demersului și în acesta nu era nicio denumire a vreunei companii. De ce instituțiile subordonate ministerului pe care îl conduceți nu publică rapoarte și colaborează atât de iresponsabil cu presa?
Monica Babuc
Ministru al educației, culturii și cercetării
...
A încercat să discute cu ministrul: Olga Gnatcova Foto: Maxim Andreev, NewsMaker Prezentare: Tatiana Bulgac