The Moscow Times

Moldova dă mai mult. Rusia, pe ultimul loc în CSI la plățile pentru veteranii celui de-al doilea război mondial

Guvernul Federației Ruse a alocat în acest an, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria din cel de-al doilea război mondial, plăți unice pentru veterani în valoare 80 000 de ruble – de 10,5 ori mai puțin decât cele oferite de Uzbekistan și Kazahstan. Iar De asemenea, veteranii din Republica Moldova vor primi de două ori mai mult decât cei din Rusia, iar în Belarus – de 1,5 ori mai mult, potrivit unui calcul realizat de The Moscow Times. Regiunile ruse au stabilit, de asemenea, plăți unice suplimentare, care variază între 10 000 și 2 milioane de ruble.

Uzbekistanul, care are în total 112 veterani ai celui de-al doilea război mondial în viață, le va acorda câte 10 000 de dolari (echivalentul a 846 000 de ruble). Kazahstanul, unde mai trăiesc 120 de veterani, va oferi câte 5 milioane de tenge (aproximativ 841 600 de ruble). În Belarus, cei 875 de veteranii care au mai rămas vor primi câte 5 000 de ruble belaruse (aproximativ 135 000 de ruble rusești). Iar Republica Moldova a alocat câte 30 000 de lei (aproximativ 140 700 de ruble) pentru cei 29 vetenari de-ai săi.

Kârgâzstanul a anunțat plăți echivalente cu 936 000 de ruble, iar Tadjikistanul – 197 000 de ruble. Azerbaidjanul va oferi în jur de 120 000 de ruble fiecărui veteran, iar în Abhazia, plățile unice vor constitui 100 000 de ruble.

Turkmenistanul, care nu face parte din CSI, va acorda fiecărui veteran aproximativ 5 000 de ruble. Armenia nu efectuează plăți cu ocazia zilei de 9 mai, însă statul a instituit din 2020 un adaos la pensia veteranilor, în valoare de 21 000 de ruble. Ucraina, de asemenea, a renunțat la plățile către veterani de 9 mai.

În total, în Rusia trăiesc aproximativ 7 000 de veterani ai celui de-al doilea război mondial, însă plățile unice de 80 000 de ruble din partea Guvernului rus vor fi acordate și veteranilor din Letonia, Lituania, Estonia, Abhazia, Osetia de Sud și regiunea transnistreană.

Anul trecut, plata unică pentru veteranii din Rusia a fost de doar 10 000 de ruble, fiind cea mai mică indemnizație din întregul spațiu CSI. În 2021, deputatul Dumei de Stat Andrei Isaev a justificat această situație prin faptul că în Asia Centrală ajutorul pentru veterani este oferit o singură dată, în timp ce în Rusia „există o gamă întreagă de garanții sociale, care includ asistență medicală și socială gratuită, plăți lunare în numerar și sprijin din partea organizațiilor civice”.

De asemenea, veteranii ruși vor primi și indemnizații regionale: 71 de regiuni au stabilit plăți cuprinse între 10 000 și 2 milioane de ruble. Plățile vor fi acordate din bugetele locale, iar, potrivit calculelor The Moscow Times, regiunile vor aloca în total 641,5 milioane de ruble.

Cele mai mari sume vor fi acordate veteranilor din Republica Saha – câte 2 milioane de ruble, unde mai trăiesc doar 9 participanți la cel de-al doilea război mondial. Câte un milion vor primi veteranii din regiunile Briansk, Kaluga și Samara. În același timp, soldații angajați cu contract care pleacă la război în Ucraina primesc din partea autorităților din Samara de două ori mai mult – de la 2 milioane de ruble în sus. Daghestanul va plăti câte 500 000 de ruble fiecărui veteran, adică de trei ori mai puțin decât plățile regionale oferite militarilor cu contract. Crimeea va plăti 400 000 de ruble, cu 100 000 mai puțin decât suma oferită pentru participarea la invazia din Ucraina.

Cele mai mici sume vor fi acordate în Altai – doar 5 000 de ruble per persoană. Regiunile Leningrad și Lipețk vor plăti câte 15 000 de ruble, iar regiunile Smolensk, Rostov, Kirov, Kemerovo, Tiumen și republica Ciuvașia – câte 20 000 de ruble.

Veteranii vor primi și cadouri, conform publicației Verstka: în regiunile Leningrad, Vladimir și în Stavropol au fost achiziționate seturi de veselă destinată servirii ceaiului. În regiunea Omsk vor primi pleduri, în Vologda – pături și perne. Iar veteranii din Moscova vor primi cârnați, conserve de pește și dulciuri.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Nu excludem”: Ozerov admite că „unele drone” care survolează Moldova ar putea fi rusești

Ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, nu exclude că „unele dintre dronele” care survolează teritoriul Republicii Moldova ar putea fi rusești. Totuși, acesta susține că ținta Rusiei nu este Republica Moldova, ci Ucraina. Declarațiile au fost făcute pentru Soroca TV. Menționăm că, potrivit celor mai recente date prezentate de Chișinău, începând cu anul 2022, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal în mai mult de 80 de cazuri, fiind implicate rachete și drone de producție rusească și iraniană, inclusiv drone-momeală.

„În primul rând, nimeni până acum nu ne-a demonstrat că acestea sunt drone rusești. (…) În al doilea rând, da, nu excludem și nu negăm că unele dintre aceste drone ar putea fi rusești. În contextul intensificării atacurilor asupra logisticii Ucrainei, iar acest lucru nu este un secret, ca răspuns la atacurile pe care Ucraina le efectuează asupra logisticii Rusiei. Dar, în același timp, trebuie menționat că Republica Moldova nu este o țintă. Prin urmare, amplificarea aici a stărilor de confruntare, a amenințării unui război și a pregătirii chipurile a Rusiei de a ataca Republica Moldova, este absolut nefondată”, a declarat Ozerov, prezent la un festival etnic din Soroca.

***

Menționăm că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova l-a convocat în repetate rânduri pe Ozerov pentru a-și exprima protestul față de căderea unor drone pe teritoriul țării.

În februarie 2025, de exemplu, Chișinăul i-a prezentat lui Oleg Ozerov fragmente ale unor drone căzute pe teritoriul Republicii Moldova, pe care era inscripția Gheran-2. „De unde știți că sunt rusești? (…) Inscripțiile pot fi aplicate de orice persoană, și în acest sens nu excludem provocările din partea unor terțe părți”, comunica Ozerov după ce a ieșit de la MAE. Detalii AICI.

În luna august 2026, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că unele drone ajung din întâmplare în țara noastră, iar altele „pentru că sunt trimise și nu doar în spațiul nostru aerian”. Detalii AICI.

***

Începând cu anul 2022, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal în 81 de cazuri, comunica, pe 24 septembrie 2026, Ministerul Apărării. Potrivit instituției, au fost implicate rachete și drone de producție rusească și iraniană, inclusiv drone-momeală. Detalii AICI. Datele au fost prezentate după ce, în dimineața aceleiași zile, patru obiecte aeriene au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova. Detalii AICI.

Amintim că, în ajun, pe 26 septembrie, un obiect aerian a intrat ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova, la ora 11:16, dinspre Ucraina. La ora 11:18, acesta a părăsit spațiul aerian al țării, îndreptându-se spre Ucraina.

În aceeași zi, în extravilanul satului Volintiri, raionul Ștefan Vodă, au fost depistate fragmente ale unei drone.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: