Angelica Petrov are talentul de a vorbi despre digitalizare și securitate cibernetică de parcă i-ar povesti unui prieten cum și-a petrecut vacanța. Nu are în telefon aplicația Facebook, primul ei job a fost la Procuratura Generală, iar de trei ani lucrează la Parlamentul European. O întreb dacă ar reveni în Moldova și răspunde fără să stea pe gânduri. „Pentru mine Chișinău e acasă”, spune tânăra de nici 30 de ani, care face carieră la Bruxelles, orașul cosmopolit, în care politicienii, diplomații și liderii din întreaga lume modelează viitorul continentului european.
„Сea mai lungă ședință a durat de la 9 dimineața până a doua zi la 6 dimineața”
Cu ce te ocupi în Parlamentul European?
Lucrez în cabinetul unui europarlamentar român (Alin Mituța, nota redacției) în calitate de consilier pe politici în domeniul digital, securitate cibernetică, inteligență artificială, tot ce ține de digital, telecomunicație și așa mai departe.
Și ce faci tu de fapt?
Oprește-mă, dacă devine foarte tehnic, pentru că aici e partea interesantă și complexă la cum funcționează Parlamentul European. În mod normal, atunci când e prezentat un nou proiect de lege, textul este scris de Comisia Europeană, care după aceea îl transmite parlamentului. În momentul în care textul de lege intră în parlament, acolo începe lucrul nostru. Noi ne vedem cu reprezentanții din industrie, stakeholderi. Pe digital îți dai seama că avem foarte multe meeting-uri cu toate companiile mari de tech. Ne vedem cu experți tehnici care ne ajută să înțelegem mai bine textul. După ce avem toate întâlnirile acestea, depunem modificările și amendamentele noastre.
Acum, de la fiecare partid politic, evident că se depun amendamente diferite. Acolo începe partea interesantă, după părerea mea, în care ne așezăm toți la masă și începem să negociem. Ce înseamnă negocierea: în mod simplu explicat, noi trecem prin fiecare rând de text și încercăm să ajungem la un compromis despre cum trebuie să arate textul. Fiecare partid politic încearcă să-și promoveze propriile priorități, prin urmare este un proces de foarte lungă durată, în care noi stăm în încăperi, în mare parte fără geamuri și cu lumina stinsă și negociem continuu, ca să avem compromisul dorit. După ce ajungem la compromis în parlament, continuăm negocierile cu Consiliul (reprezentanții statelor membre).
Care a fost cea mai lungă durată a unei astfel de ședințe?
A durat de la 9 dimineața până a doua zi la 6 dimineața, continuu, fără pauză, fără dormit. A fost una dintre cele mai lungi negocieri pe care le-am avut. Noi eram presați de deadline, erau și lucruri care erau foarte sensibile din punct de vedere politic și din punct de vedere al protecției datelor, pentru că era vorba despre dispozitivele conectate la internet – cât de mult control dăm utilizatorilor asupra datelor sau cât de mult control dăm producătorilor dispozitivului. Acolo a fost o discuție foarte lungă. E un exercițiu foarte complicat de negociere. De foarte puține ori se ajunge la forma ideală a textului, evident, pentru că fiecare parte încearcă să introducă în text prioritățile proprii, dar acesta e scopul nostru.
E un domeniu care necesită expertiză profundă. Ca sa ajungi aici, să lucrezi în Parlamentul European, cu eurodeputați și mai ales pe așa un portofoliu, unde ai învățat, care a fost parcursul tău?
Sunt originară din Chișinău. Am obținut licența în drept la USM. În timpul facultății am făcut un exchange în Statele Unite, pentru un semestru. Am aplicat și am obținut atunci o bursă, oferită de Ambasada SUA, atunci de fapt a și fost prima dată când am făcut un curs legat de digital și am înțeles că este domeniul în care vreau să lucrez mai departe. Când m-am întors în Moldova, la licență, mi-am scris teza pe același domeniu – criminalitate cibernetică. Apoi am aplicat la proiectul Erasmus Mundus, pentru un masterat de doi ani, în care fiecare semestru studiai într-o țară nouă – Marea Britanie, Irlanda și Cehia. Și acolo am făcut tot reglementarea sau politicile în domeniul tehnologiilor informaționale.
Aici, la Parlamentul European, se lucrează în engleză. Tu știai foarte bine limba înainte să vii aici?
Noi lucrăm în mare parte în limba engleză. Dacă se lucrează în oricare altă limbă decât engleza, de regulă există traducători în sală. Engleza am perfecționat-o în timp. În anii de școală am făcut mult voluntariat în organizații de tineret, acolo aveam foarte multe proiecte, activități, vorbeam cu donatorii tot în mare parte în engleză și după asta deja studiile pe care le-am făcut peste hotare, s-au tot adunat, câte puțin de la fiecare.
„Eu credeam că știu engleza foarte bine, până am ajuns acolo”
Dar tu ai lucrat un timp în instituții de stat din Chișinău.
Da. După facultate, am lucrat la Procuratura Generală pe criminalitate cibernetică, iar înainte de asta, am făcut și un program de stagiu de șase luni la Ministerul Justiției. Era direcția de integrare europeană și relații internaționale. A fost o perioadă interesantă. Mie mi-a plăcut mult experiența. A fost o perioadă relativ scurtă, adică de un an și câteva luni, pentru că am luat după aceea bursa de master și am plecat.
Deci primul job a fost la Ministerul Justiției?
Bine – „job”, era un traineeship. După aceea la Procuratură a fost primul job full time. Acolo am lucrat aproape un an.
De acolo ai plecat să faci masteratul în străinătate.
Da, masteratul a început la Glasgow, în Scoția. Acolo a fost o experiență interesantă, tocmai mă întrebai unde am învățat engleza atât de bine. Eu credeam că știu engleza foarte bine, până am ajuns acolo. Când am ajuns, noi nu aveam roaming, nu aveam nici SIM card. Am ajuns la aeroport, cred că era 11 sau 12 seara, nu mai știu, pentru că am avut întârziere de avion. Fără conexiune la internet, fără cartelă, aveam doar screenshot-uri în telefon la hartă, cum să ajung la cămin. Ne-a întâlnit șoferul de autobuz care ne-a lăsat în mijlocul orașului, într-o zonă foarte întunecată și ne-a zis ceva în engleză cu accent scoțian, pentru că accentul din Glasgow cred că e unul din cele mai puternice accente care există. El mi-a explicat exact unde trebuie să ajung, eu n-am înțeles absolut nimic, dar absolut nimic și aia a fost în engleză.
Câți ani aveai?
Cred că aveam 24. Nu, mai puțin chiar aveam. Acolo am stat 6 luni, primul semestru. După care m-am mutat în Irlanda, în Dublin. Am fost 70 de studenți în tot programul, din aproximativ 30 de țări. Noi ne-am mutat toți împreună, de la o universitate la alta timp de 2 ani.
V-ați transferat pentru că așa era programul?
Da, așa era programul Erasmus Mundus al Comisiei Europene – 3 universități. În semestrul al 4-lea noi am avut libertatea să mergem la oricare din universitățile la care am învățat. Am aplicat ca cetățean al Moldovei, singură, nu prin biroul din Moldova. Am găsit programul de burse pe site-ul Comisiei Europene, de acolo te redirecționează, pentru că sunt trei sau patru universități, dar una din ele se consideră coordonatoare și tu aplici direct la ei și treci prin procedura lor de selecție.
Cu alte cuvinte, o tânără din Moldova de 23-24 de ani care lucrează la Procuratură, în timpul liber navighează pe site-ul Comisiei Europene și caută burse.
Știam că vreau să fac un master în drept pe tehnologii informaționale, digital și tot ce ține de acest domeniu. Din păcate, pe atunci nu prea exista legislație și nu prea erau programe de genul ăsta. Am făcut foarte mult research, am deschis și m-am uitat oriunde în lume, la oricare program de reglementare sau măcar ceva legat de policy în direcția de strategie digitală.
Am găsit câteva programe interesante, am aplicat la toate, așa am descoperit și programul ăsta. În mare parte, când m-am uitat la curriculum, la descriere, mi s-a părut că e programul potrivit. Nu știam că o să trec, a fost o încercare să văd ce o să iasă. Și, în curând mi-am făcut valiza.
Și după masterat?
După master a început pandemia. Eu aveam alte planuri. Ultimul oraș în care am stat a fost Praga, iar eu mă gândeam să mă întorc în Glasgow ca să mai stau puțin acolo. Din cauza pandemiei, am rămas blocată în Praga. A fost o perioadă în care noi nu aveam voie nici să ieșim din casă, erau doar ore anumite la care puteai să mergi până la magazin. În momentul ăla mi-am dat seama că nu are sens să stau acolo. Plăteam chiria fără ca să am interacțiune cu nimeni altcineva decât colegele de apartament, care și ele în scurt timp au plecat. Să ajung acasă a fost o experiență aparte. Am așteptat să prind primul avion care a zburat în Moldova, pentru că nu existau zboruri pe atunci. Am prins primul avion către România, m-a dus cineva până la granița cu Moldova, am trecut pe jos pentru că nu se putea să treci cu mașina și m-a întâmpinat altcineva pe partea opusă și așa m-am întors acasă. Am terminat să îmi scriu între timp teza de master fiind acolo.
Care a fost susținută la care universitate?
La Glasgow. A fost de fapt un mix. Am avut examenul scris,organizat de universitatea din Cehia și teza susținută oficial în Glasgow. E la fel ca oricare program universitar, doar că fizic te deplasezi la universități diferite în mai multe țări.
Apoi ai ajuns în Moldova.
Ca parte a programului universitar, la master trebuia să facem un stagiu. Noi am trecut toți prin perioada de interviuri ca să obținem un stagiu potrivit. Trecusem la OICT – biroul Organizației Națiunilor Unite, pe tehnologii informaționale și telecomunicație și trebuia să plec la New York. Din cauza pandemiei ne-au anulat stagiile.
Nu am încercat mult să aplic la job-uri în perioada aia, pentru că în plină pandemie, toată societatea se reorganiza, abia începeau toți să înțeleagă cum să lucreze de la distanță, ca să nu fie blocată toată activitatea. Printr-o întâmplare, vorbind cu mai mulți prieteni, mi-au zis că la Comisia Europeană urmează să fie propuse foarte multe proiecte de legi în domeniul digital. Eram interesată de revizuirea directivei care reglementa securitatea cibernetică a infrastructurilor critice, așa numita NIS2. Căutasem cine o să lucreze la proiect de lege și văzusem că deputatul care urma să negocieze din partea Parlamentului European era în „Renew”. Așa am ajuns să transmit un mail la Parlament, la grupul politic Renew, la care am atașat CV-ul și le-am scris direct că vreau să lucrez pe proiectul acela de lege. Mi-au răspuns în scurt timp că sunt selectată, iar dacă reușesc să ajung într-o săptămână la Bruxelles, pot să încep ca stagiar la Parlament. În mijloc de pandemie, mi-am făcut valiza și am venit la Bruxelles.
Și aici cum s-au întâmplat lucrurile?
Am făcut primul stagiu – între 5 și 6 luni. A fost o perioadă mai stranie, dacă pot să o compar cu ceea ce fac acum. Pentru că toată lumea încă era în teleworking (lucru de la distanță, nota redacției), noi eram toți la Bruxelles, dar lucram de acasă. Am avut un noroc foarte mare pentru că echipa m-a implicat din start să lucrez pe dosare, am scris amendamente, am participat în toate întâlnirile de negociere care erau online, ceea ce nu se întâmplă foarte des dacă ești stagiar și ești abia la început. Cred că avantajul a fost că era în domeniul digital.
Aveam deja un background de care era nevoie și am nimerit la timpul potrivit, în locul potrivit.
Și apoi ți-au oferit un contract?
După cele șase luni, am continuat ca stagiar la Dragoș Pîslaru, europarlamentar din România, fiind în cadrul aceluiași grup politic. În echipa lui am lucrat timp de circa cinci luni, pe proiectul de lege al identității digitale europene, după care, la mijloc de mandat, el fiind numit președinte al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, a trebuit să renunțe la dosar, iar proiectul de lege a fost repartizat lui Alin Mituța. În cadrul echipei lui Alin am intrat în calitate de consilier politic și au urmat cei mai intenși și interesanți ani din Parlamentul European. Am continuat pe același dosar pe perioada mandatului, iar pe parcurs s-au mai adăugat două dosare: Legea Datelor și Actul privind Infrastructura Gigabit. Deci da, am avut noroc că în acest mandat au fost cele mai de impact proiecte de legi pe digital și că negociindu-le am putut contribui la legislația Europeană.
„Nu cred că am avut măcar o singură zi în care să mă trezesc dimineața și spun că nu vreau să vin la birou. Deși am avut dimineți în care am dormit două ore și după aia m-am întors la birou”
Și asta faci acum deja de câți ani?
De trei ani în total.
Și nu te-ai plictisit?
Nu. Este un lucru pe care noi nu reușim să-l facem aici, Pentru că e un volum de lucru enorm, se lucrează într-un ritm foarte, foarte alert, destul de obositor, dar în același timp nu cred că am avut măcar o singură zi în care să mă trezesc dimineața și spun că nu vreau să vin la birou. Deși am avut dimineți în care am dormit două ore și după aia m-am întors la birou. Atunci când știi că ceea ce faci are impact, e destul de motivant să continui.
Angelica Petrov și eurodeputatul Alin Mituța
Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat în Parlament?
Dinamism e probabil ce definește jobul din parlament. Sunt mereu lucruri care intervin în ultimul moment și deși ai calendarul plin și planificat la minut, trebuie să ai flexibilitatea să-l schimbi foarte rapid. Asta e unul din lucrurile pe care apreciez că l-am învățat – să poți să jonglezi cu cât mai multe task-uri diferite în același timp. Să poți să te deconectezi de la unul și să te conectezi la altul și după aia înapoi la celălalt, fără ca să se piardă din calitatea lucrului.
„Eu am profil pe Facebook, dar nu am aplicația, pentru că aceasta colectează foarte multe date”
În tot acest timp, tu urmărești ce se întâmplă acasă. Cum te informezi?
Mă uit pe site-uri, urmăresc canalele de știri. Dar nu mă uit la buletin cap-coadă, fac un scroll să văd lucrurile care sunt interesante sau ultimele evoluții.
Acum deputatul în echipa cărui lucrez acoperă și partea ce ține de delegația Republica Moldova cu Uniunea Europeană. Noi am prins de la început tot procesul prin care Moldova a început aderarea la Uniunea Europeană de aici din Parlament. Din țară asociată, în țară candidată, începerea negocierilor… Am prins vizita doamnei președinte Maia Sandu, vizita prim-ministrei (ex-premierul Natalia Gavrilița, nota redacției) și a multor oficiali. În toată această perioadă am lucrat de la Bruxelles pentru ca să ajutăm la fiecare din etape. Iar pe toate dosarele pe care am negociat, am încercat să le extindem scopul pentru ca să poată beneficia și Moldova de prevederile de acolo. Fiind interesantă de partea de digital urmăresc foarte atent cum evoluează lucrurile acolo.
„Față de multe state europene Moldova este bine poziționată pe domeniul digital”
Cum evoluează?
Evoluează, asta e partea bună. În mandatul acesta, la nivel european s-a făcut indexul DESI, care calculează nivelul de dezvoltare digitală a statelor europene începând cu nivelul de dezvoltare a infrastructurii, nivelul de digitalizare al afacerilor și serviciilor publice, terminând cu numărul experților în TI și capacitățile populației pe digital.
În Uniunea Europeană, sunt state poziționate foarte slab în clasament. Deși nu este inclusă în indexul acesta, conform statisticilor existente, față de multe state europene Moldova este bine poziționată pe domeniul digital și ritmul cu care se dezvoltă pe acest segment. Se poate de făcut mai mult? Da, cu siguranță. Atenția ar trebui să fie acum pe partea de dezvoltare a capacităților populației și anume, ceea ce numim noi basic digital skills la nivel european. Asta ar însemna ca toată populația să aibă cel puțin un nivel minim de înțelegere a ce înseamnă digital, cum funcționează tehnologiile, ce e protecția datelor cu caracter personal, pentru că, din câte am văzut, în Moldova încă nu se pune suficient accent pe aceste aspecte.
„Unii știu atât de bine riscurile, că ajung la etapa în care folosesc telefoane cu butoane”
Poate că lumea nu se gândește la asta. De ce este important?
Simplu spus, noi trăim într-o lume foarte digitalizată. Avem majoritatea din noi profile pe rețelele de socializare, cumpărăm produse online, mai nou și interacțiunea cu statul devine digitalizată – nu mai mergi la ghișeu, dar interacționezi de la distanță. Fiecare lucru pe care îl faci online lasă o amprentă digitală. O amprentă digitală înseamnă o grămadă de date care dacă sunt compilate sau combinate pot să-ți prezică comportamentul sau să construiască profilul persoanei.
Ai observat probabil că dacă pui câteva like-uri pe Facebook la ceva, începi să primești recomandări. Problema acolo este că toate recomandările astea, la nivel inconștient, îți influențează deciziile. Deși s-ar părea că un simplu like, o căutare pe Google sau cumpărarea unui produs online e inofensivă, în spatele tuturor paltformelor există echipe de sute de ingineri, rolul cărora este să dezvolte cei mai sofisticați algoritmi care pot analiza toate datele, compila, prezice comportamentul nostru, influența timpul pe care îl petrecem online sau deciziile noastre. Puse cap la cap, datele noastre devin sursă de venit pentru marile corporații. Și asta e de fapt și ceea pe ce am lucrat până acum la nivel european, în toată legislația – să redăm utilizatorilor controlul asupra propriilor date.
Există un algoritm foarte interesant în Statele Unite, pe care îl utilizează băncile, care doar prin analiza like-urilor pe care le pui pe Facebook, pot să determine dacă o să devii insolvabil sau nu, în termeni de 5-10 ani… În funcție de aceasta decid dacă îți dau un credit sau nu. De aceea este foarte important să conștientizăm că prin interacțiunile pe care le avem online, se poate face portretul nostru, mult mai detaliat și cu o precizie mult mai mare decât îl poate face cineva dacă se uită la tine în viața reală.
Sunt două categorii de oameni: cei care știu atât de bine riscurile, că ajung la etapa în care folosesc telefoane cu butoane și sunt cei care nu sunt conștienți și interacționează online fără nicio barieră. Ei bine, mai sunt și a treia categorie, cei care folosesc telefoanele smart în mod responsabil.
De asta nu ai aplicația Facebook în telefon.
Da. Am profil pe Facebook, dar nu am aplicația, pentru că aceasta colectează foarte multe date. Există o listă care îți arată aplicațiile care colectează cele mai multe date personale din telefonul tău. Facebook-ul e una din top. Colectează tot, începând cu locația, date referitoare la sănătate, poate să vadă până și unele date financiare. Adică faptul că ea este acolo pe telefon are implicații mult mai mari decât simpla prezență a aplicației. Pe lângă asta, descarcă foarte repede bateria. Asta așa, o chestie mai practică. În plus, creează dependență. Dar în mare parte din cauza la privacy nu o am pe telefon și de asta sunt și atentă de fiecare dată când descarc aplicații noi mă gândesc – am nevoie de ele sau nu? Prefer să folosesc unele site-uri din browser ca să nu am aplicația pe telefon anume din cauza la tracking.
„Eu aș vrea să mă întorc acasă. Nu știu dacă acum sau mai târziu!”
Să vorbim puțin și de Clubul Moldova-UE de aici, de la Bruxelles. Am văzut că ești implicată.
Mai mult sau mai puțin. Din păcate, a fost o perioadă foarte încărcată la birou. Fiind de dimineață până noapte la Parlament nu am avut timp să fiu atât de implicată pe cât mi-aș dori, dar urmează să mă implic și aici. Mi-ar plăcea să văd cum pot să contribui pe partea pe care am expertiză și cum pot să o împărtășesc.
Cât timp ți-a luat să înțelegi cum e bula europeană?
Uniunea Europeană și instituțiile europene sunt atât de complexe, că dacă nu ești aici, fiind din afară, este foarte greu să înțelegi cum funcționează lucrurile. Fiind la drept în Moldova, am avut un curs de drept european, dar nici pe departe nu înțelegeam atunci, din tot ce am învățat noi, cum funcționează Uniunea Europeană sau Parlamentul. Am înțeles cu adevărat doar în momentul în care am ajuns aici.
Cred că mi-a luat cam un an, un an și câteva luni ca să mă simt confortabil, să știu ce trebuie să fac, să știu exact pe cine trebuie să contactez și care sunt pașii pe care trebuie să-i fac atunci când există o situație. Bruxelles-ul e o bulă, instituțiile europene sunt o bulă aparte. Ca să navighezi ușor trebuie să știi procedurile, oamenii potriviți și pentru asta e nevoie de foarte multă interacțiune. Dar asta ia timp. Ia timp ca să înțelegi cum funcționează lucrurile și până când ajungi la nivelul ăla de confort durează.
Cum este să trăiești la Bruxelles? Ca oraș?
Bruxelles-ul nu este orașul în care atunci când vii prima oară vei spune: wow, este orașul în care vreau să rămân. Bruxelles-ul este diferit, este orașul pe care înveți să-l iubești cu cât mai mult timp stai aici. Un lucru care definește Bruxelles-ul este interacțiunea cu oamenii care gândesc la fel. Din cauza că sunt atâtea instituții europene în același oraș, e un număr enorm de oameni din toată Europa care lucrează pentru același ideal. Mai sunt capitale mari în care există o comunitate mare de expați, dar Bruxelles-ul e diferit, tocmai pentru că toată lumea e aici pentru ca să lucreze pentru Uniunea Europeană și cumva toți urmăresc același fir de gândire.
„Bruxelles-ul nu este orașul în care să vii prima oară și să spui: wow, vreau să rămân. Este orașul pe care înveți să îl iubești”
Te simți acasă aici?
Nu. Mă simt confortabil. Am ajuns la etapa la care știu orașul. Într-un fel, când merg în altă parte și mă întorc la Bruxelles, eu zic: da, mă întorc acasă. Pentru că există deja confortul ăsta, știi împrejurimile, știi unde trebuie să mergi. Dar acasă o să rămână întotdeauna Moldova. Sau cel puțin până acum n-am găsit un alt oraș în care să zic că acolo e acasă. Pentru mine Chișinău e acasă.
Și acum urmează întrebarea dacă te-ai gândit să revii.
Aș vrea să mă întorc acasă. Știu sigur asta. Nu știu dacă acum sau mai târziu. Am plecat din Moldova din cauza domeniului pe care lucram. Pentru că partea de digitalizare atunci oferea joburi cu un segment foarte îngust. Oportunitatea pe care am avut-o aici e să contribui la legislația europeană, care o să aibă impact în toată Uniunea, dar și în afară ei. De aia mi-a părut locul potrivit și momentul potrivit. Mi-ar plăcea să mai continui asta puțin la nivel european, dacă aș putea.
După care aș merge pe partea de implementare și evident că asta e partea la care aș putea să lucrez acasă. De ce zic asta? Pentru că în ultimii 5 ani s-a reglementat tot ce se putea, de la inteligență artificială, până la identitate digitală, datele care vin de la dispozitive conectate la internet și așa mai departe. Acum partea dificilă e cum punem în practică. Asta trebuie să o facă fiecare țară din lume, fiecare platformă, fiecare business, indiferent unde se află. Pentru că în momentul în care pui produse pe piața europeană, trebuie să fii conform. Și așa cum Moldova e deja pe drumul de integrare, evident că ajunge momentul în care noi trebuie să interpretăm legile astea și să le punem în aplicare. Pe partea asta m-aș vedea acasă probabil.
Chiar cred că există foarte mult potențial acasă și dacă în Europa sunt multe lucruri care deja s-au făcut, în Moldova există foarte mult teren neexplorat, care trebuie dezvoltat.
Latura financiară nu contează?
Contează, dar pentru mine contează mai mult satisfacția să știu că fac ceva ce are impact, că merg în fiecare dimineață la birou și nu simt că sunt acolo făcând… nimic. Cumva asta îți oferă o satisfacție și motivație să continui. Eu zâmbesc des pentru că știu că fac ceea ce-mi place. Și da, cred că dacă ai un nivel de expertiză, în mod natural job-urile pe care „le găsești” sau care „te găsesc” sunt și potrivite financiar.
Dacă ar veni o ofertă bună de acasă, cum ar trebui să arate?
Cred că ar trebui în primul rând să fie legată de domeniul meu de interes. În al doilea rând, ar trebui să fie un job în care știi că ai flexibilitatea să faci schimbările pe care știi cu siguranță că trebuie să le faci. Să fie un job dinamic, să includă interacțiunea cu oamenii. În același timp, nu m-aș limita la partea de politici, poate să fie și altceva, atâta timp cât este legat de digital. Important e să existe un echilibru între tipurile de task-uri pe care le ai, care să asigure diversitate și dinamism.
Ți-a fost vreodată rușine să spui că ești din Moldova?
Din primul moment în care am venit la Bruxelles, m-am prezentat ca fiind din Republica Moldova, o repet de fiecare dată și mă mândresc cu asta. Evident că în fiecare țară există lucruri care se întâmplă poate nu așa cum ne-am dori noi sau sunt lucruri care ar putea să fie altfel, dar cu toate astea evoluția și lucrurile care s-au întâmplat în ultima perioadă, cel puțin de aici, de la Bruxelles, îți oferă mândria și satisfacția să zici că da, sunt din Moldova.
Ce-ți lipsește aici din Moldova?
Prietenii și familia îmi lipsesc. Eu stau cu sora mea la Bruxelles. Asta mă ajută puțin să numesc Bruxelles-ul acasă, pentru că de altfel probabil nu ar fi. Dar am o mare parte din prieteni care au rămas acasă și de fiecare dată când mă duc încerc să îi pun pe toți acolo în agendă și mă văd de dimineață până seară.
Mâncarea îmi lipsește foarte mult. Avem produse de bună calitate în Moldova, pe care e mai greu să le găsești aici. Dacă la noi le găsești într-un simplu supermarket, aici trebuie să îți iei timp, jumătate de zi, ca să mergi în magazine specializate. Legume, fructe, în special. Ce se vinde aici, eu le numesc roșii de plastic. Crescute în seră. O mare parte din fructe și legume aici au zero gust.
Da, dar revenind la ceea de ce mi-e dor de acasă: familia, prietenii și mâncarea.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
