Zerkalo.io

Moscova a publicat numărul soldaților ucraineni, care ar fi fost uciși de la începutul războiului

Ministerul rus al Apărării susține că deține informații despre „pierderile reale” ale armatei ucrainene în cele aproape două luni de la începerea războiului. Conform datelor publicate pe 18 aprilie, ar fi vorba despre peste 23 de mii de militari. 

„La ziua de azi, datele reale, obiective, ale părții ucrainene constituie 23 367 oameni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării și a precizat că în bilanț sunt incluși soldați, reprezentanți ai Gărzii Naționale și „mercenari străini”.

Instituția a publicat „date separate despre pierderile Gărzii Naționale ale Ucrainei, dobândite din documente ucrainene”. Acestea se referă la una dintre subdiviziuni – 3057 a Gărzii Naționale, pînă în data de 29 martie. Diviziunea respectivă a fost dislocată în Mariupol și include inclusiv Detașamentul „Azov”.

În listele concepute în ucraineană sunt numele de familie a 122 de decedați și 264 de răniți. Instituția rusă susține că deține documente care demonstrează că printre militarii ucraineni ar fi un număr mare de dezertori, răniți și pierduți fără urmă. Ministerul rus al Apărării nu a publicat însă actele respective.

Amintim că, săptămâna trecută, într-un interviu pentru CNN, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că pierderile armatei ucrainene constituie circa 2500-3000 de morți și 10 000 răniți. Pierderile armatei ruse sunt estimate de Kiev la 22,6 mii de oameni.

Partea rusă nu dezvăluie date despre pierderile sale. Ultimul bilanț a fost făcut public pe 25 martie. Atunci, Ministerul rus al Apărării susținea că au murit 1351 militari, iar 3 825 au fost răniți.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN

Italia suspendă temporar acordul Schengen cu Spania, după criza migranților

Italia a decis să suspende temporar aplicarea Acordului Schengen privind libera circulație cu Spania, după afluxul masiv de migranți ilegali în exclava spaniolă Ceuta, situată în nordul Africii. Autoritățile italiene au dispus închiderea punctelor de intrare maritime și aeriene pentru persoanele care vin din Spania și au anunțat consolidarea controalelor la frontiera terestră cu Franța, relatează DW.

Suspendarea temporară a Acordului Schengen cu Spania este o măsură necesară pentru a garanta securitatea cetățenilor noștri și pentru a proteja frontierele europene”, a declarat ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, într-un mesaj publicat pe platforma X vineri, 31 iulie.

Potrivit presei italiene, decizia a fost luată în urma unei ședințe organizate la Ministerul italian de Interne, sub conducerea ministrului Matteo Piantedosi.

Ministerul italian de Interne a confirmat pentru agenția AFP că au fost suspendate intrările maritime și aeriene dinspre Spania. Măsura nu se aplică însă cetățenilor spanioli și ai altor state europene care călătoresc în Italia, a precizat instituția.

Autoritățile italiene au anunțat totodată că, după consultări cu Franța, cele două state vor intensifica verificările la frontierele terestre.

Meloni: Imaginile din Ceuta sunt „șocante”

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat anterior gestionarea situației de către autoritățile spaniole, după sosirea a zeci de mii de migranți în Ceuta. Ea a spus că imaginile din orașul autonom spaniol sunt „șocante” și arată că „imigrația ilegală necontrolată reprezintă o amenințare reală pentru securitatea frontierelor europene”.

În replică, premierul spaniol Pedro Sanchez a făcut apel la unitate europeană. „Acum nu este momentul pentru dezbinare. Acum este momentul să continuăm construirea unei Uniuni Europene puternice și unite”, a transmis acesta pe platforma X.

Sanchez a publicat și date potrivit cărora Italia rămâne una dintre principalele rute prin care migranții ilegali ajung în Uniunea Europeană.

Circa 37 500 de migranți s-au întors în Maroc

Spania și Marocul au convenit să accelereze procedurile de returnare a persoanelor care au intrat ilegal în Ceuta. Conform televiziunii publice spaniole RTVE, care citează Ministerul spaniol de Interne, aproximativ 37 500 de migranți au revenit în Maroc.

Autoritățile spaniole estimează că, în ultimele zile, aproximativ 50 000 de persoane au ajuns în Ceuta, în timp ce administrația orașului a indicat un număr de aproape 60 000 de migranți.

Ceuta și Melilla, două exclave spaniole aflate pe coasta de nord a Africii, reprezintă unele dintre principalele rute folosite de migranții africani care încearcă să ajungă în Europa Occidentală. Pentru mulți dintre aceștia, Marocul este o țară de tranzit înainte de traversarea spre Europa.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: