Munteanu, primul comentariu după ce și-a anunțat demisia: „90% din scenariile care s-au vehiculat nu sunt adevărate” VIDEO

Prim-ministrul interimar Alexandru Munteanu refuză să ofere explicații suplimentare privind motivele demisiei sale, însă susține că „90% din scenariile” vehiculate în spațiul public sunt false. Declarațiile au fost făcute pe 6 iulie, după Mitingul dedicat comemorării victimelor deportărilor regimului comunist.

Întrebat de NewsMaker la ce s-a referit atunci când a scris în mesajul de demisie că valorile sale nu îi mai permit să rămână în fruntea Guvernului, Munteanu a evitat un răspuns direct.

„Am vrut ce am vrut să spun și cred că mă opresc aici. Acum este important să mergem înainte. Eu nu sunt cel care vine cu declarații flatante. Eu înțeleg că se așteaptă la o controversă, la ceva. Pot să vă spun că am încercat să nu mă uit prin rețelele de socializare, dar cu un ochi și din cei ce mi-au spus, cei care s-au uitat, 90 de procente din acele scenarii care s-au vehiculat, nu sunt adevărate. (…) E o istorie mai complicată. Cred că timpul va așeza lucrurile așa cum trebuie să le așeze”, a declarat premierul demisionar.

Întrebat dedacă motivele demisiei țin de conștiința sa, Munteanu a răspuns că nu acceptă „lecții de morală”.

„Conștiința mea este foarte, foarte liniștită. Am făcut ceea ce am trebuit să fac și acum îmi continui datoria, precum și-am spus în mesajul meu. Asigur o tranziție ușoară, profesională. Suntem în proces de integrare europeană. Nu putem să ne permitem să diviem sau să creăm niște situații de controversă. Continuăm să lucrăm. Asta e tot”, a mai declarat acesta.

Solicitat de NM să explice dacă speculațiile potrivit cărora ar fi încercat să facă ordine în instituțiile statului, dar nu i s-ar fi permis, sunt adevărate, Munteanu a refuzat să comenteze: „Eu n-am să comentez acum. Mulțumesc”.

Alexandru Munteanu a precizat pentru jurnaliști că intenționează, în continuare, să se dedice unor proiecte culturale și academice.

Amintim că prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie, la scurt timp după o întrevedere, în aceeași zi, cu președinta Maia Sandu, potrivit surselor NewsMaker. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

În aceeași zi, Maia Sandu a declarat că fostul premier „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi plecat din funcție pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile. Potrivit Maiei Sandu, Alexandru Munteanu nu a pus nicio condiție înainte de a pleca din funcție, iar singura obiecție exprimată în discuțiile cu ea a vizat relația interpersonală cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Maia Sandu a anunțat, tot atunci, că va demara consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru, în această săptămână.

Între timp, mai multe formațiuni politice au anunțat deja că nu vor participa la consultările demarate de șefa statului, inclusiv MAN și PSRM.

***

Potrivit Constituției, demisia premierului atrage automat și demisia întregului Guvern. Până la învestirea unui nou Cabinet, Executivul va exercita doar atribuțiile necesare administrării treburilor publice, fără a mai avea un mandat politic deplin.

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție la 1 noiembrie 2025, după ce a obținut, cu o zi înainte, votul de încredere al Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Influenceră, despre „rădăcina” problemelor în familie: „Femeile să-și știe locul”. Reacția Coaliției „Viața fără violență”

Coaliția Națională „Viața fără Violență” condamnă declarațiile făcute de influencera Diana Rîmiș, după ce aceasta a afirmat recent că femeile ar fi „rădăcina” problemelor în familie, iar copiii care sunt supuși abuzurilor ar fi „semnat” pentru asemenea experiențe înainte de a veni pe lume. Într-un comunicat publicat pe 6 iulie, organizația a catalogat afirmațiile drept „ignorante”, menționând că tensiunile din familie apar într-un context mai complex și că niciun abuz nu poate fi justificat.

Deși invitata învinuiește oboseala și suferința pe „masculinizare”, adică pasarea responsabilităților de întreținere a casei, și „monopolizarea controlului”, de către femeie, ea uită că societățile patriarhale au delegat femeilor majoritatea responsabilităților de îngrijire: creșterea copiilor, gestionarea gospodăriei și menținerea relațiilor familiale. Această muncă a devenit o obligație „naturală” a femeilor. În fața dificultăților, devine logic ca femeile să fie blamate pentru tensiunile din familie, pentru că asupra lor deja fuseseră impuse aproape toate responsabilitățile din sfera familială, pe care, nemijlocit, ele sunt așteptate să le gestioneze. În realitate, problemele apar într-un context structural mult mai complex, precum patriarhatul, sărăcia, lipsa serviciilor sociale, violența, consumul de alcool, problemele de sănătate, etc.”, a transmis Coaliția Națională „Viața fără Violență”.

În același timp, organizația a denunțat afirmațiile influencerei despre copiii supuși abuzurilor.

Cum ar putea ca sufletul unui copil care vine pe pământ să semneze, asumat, să treacă, prin bătaie, viol, traume și neglijență? E insensibil și absolut ignorant să se afirme așa ceva. Declarația Dianei șterge orice responsabilitate a agresorilor pentru rănile pe care le cauzează. (…) Responsabilitatea pentru orice abuz aparține exclusiv persoanelor care-l comit. Niciun abuz nu poate fi legitimat de vreun contract ceresc”, a subliniat Coaliția Națională „Viața fără Violență”.

Precizăm că, pe 3 iulie, pe canalul de YouTube Bandstage a fost publicat un interviu cu influencera Diana Rîmiș, promotoare a practicilor din cosmoenergetică și psihosomatică.

Povestind despre parcursul său în dezvoltarea personală și spirituală, ea a spus că a ales să lucreze cu femeile pentru că ele ar fi cauza problemelor în familie. „De obicei, în casă, acolo unde sunt cele mai mari probleme, și copii bolnavi, și familie în certuri, toată rădăcina este de la femei”, a spus aceasta.

De asemenea, referindu-se în continuare la femeie, Rîmiș a mai afirmat: „Acolo unde există prea multă masculinitate, există prea mult control. Iar o femeie care trăiește în control, nu este chiar femeia pe care a creat-o Dumnezeu. În sinea ei, femeia trebuie să fie relaxată, să încetinească ritmul, să nu concureze, să nu se compare. În momentul în care suntem prea masculine, ne transformăm în acei bărbați care se duceau la vânătoare, și nu ne mai face femei. De aceea, totul are locul său. Femeia să-și știe locul”.

Totodată, Diana Rîmiș a declarat că, înainte de a veni pe lume, toți copii ar fi semnat pentru experiențele prin care urmează să treacă, inclusiv violență și boli. „Absolut fiecare suflet care a venit pe acest pământ a semnat pentru această experiență, pentru că noi nu venim pe pământ doar să trăim bine și frumos. Noi venim să evoluăm și sufletul nostru are nevoie de o evoluție”, a spus ea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: