unimedia.info

Năstase a dat buzna la Președinție. I-a dus Maiei Sandu o carte despre Trump și „democrația adevărată”

Ex-ministrul de Interne Andrei Năstase, care va candida la alegerile prezidențiale din toamnă, a dus la Președinție o carte despre ex-liderul de la Casa Albă, Donald Trump, pentru a o înmâna președintei Maia Sandu. Politicianul a argumentat gestul prin faptul că dacă va răsfoi lucrarea respectivă, șefa statului, pe care o acuză că ar fi instaurat o „dictatură de catifea” în Republica Moldova, va afla „cum trebuie să arate democrația adevărată”. Năstase nu a fost lăsat să se întâlnească cu președinta, lăsând până la urmă cartea și un mesaj scris unor angajați ai Președinției pentru a i le transmite. 

Pe 22 iulie, în scuarul Președinției, Andrei Năstase, echipa sa și câțiva susținători au susținut o conferință de presă. Subiectul anunțat al conferinței a fost impresiile în urma vizitei lui Andrei Năstase în SUA, unde a participat la Convenția Națională a Republicanilor, la care fostul președinte american Donald Trump a acceptat nominalizarea la alegerile prezidențiale din noiembrie. În realitate însă aproape toată conferința de presă a fost dedicată criticilor actualului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, cu care Andrei Năstase va concura la alegerile prezidențiale din toamnă.

Chiar de la început, Andrei Năstase a anunțat că a adus din SUA, pentru președinta Maia Sandu, cartea „Letters to Trump”, de Royden LaFond. Lucrarea cuprinde o parte din colecția privată de scrisori a lui Donald Trump cu lideri mondiali, celebrități, sportivi și oameni de afaceri.

Năstase a declarat că dacă șefa statului va răsfoi cartea, va afla lucruri importante despre „democrația adevărată” și despre „cum trebuie să arate aceasta în realitate”. Iar asta în condițiile în care cartea îl are drept personal central pe Donald Trump, cunoscut pentru viziuni radicale și retorică agresivă, iar mai nou și pentru faptul că a fost găsit vinovat pe 34 capete de acuzare într-un proces de fals în acte în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din 2016 pentru a ascunde plăți făcute unei vedete de filme pentru adulți.

De asemenea, politicianul a acuzat-o direct pe Maia Sandu de practici anti-democratice și instaurarea unei „dictaturi de catifea” în țară.

Stimată doamnă președinte, acum câțiva ani ați spus că vreți să construim un stat democratic. Azi, folosindu-vă în mod machiavelic de războiul din Ucraina și de victimele de acolo, ați transformat totul într-o minciună. Niciodată în istoria noastră imediată, minciuna, stând cu președintele la masă, nu s-a simțit atât de bine ca azi. Ați introdus în țară o dictatură de catifea. Ați păstrat doar aparențele unei democrații pentru a ascunde realitățile și sărăcia crasă față de partenerii străini. Sunteți continuatoarea unor practici care țin de umbrele URSS-ului”, a spus acesta.

După conferința de presă, Andrei Năstase și însoțitorii săi s-au pornit spre clădirea Președinției, unde intenționau să-i înmâneze personal Maiei Sandu cartea adusă din SUA. Grupul a fost însă oprit la intrarea în Președinție de agenți de securitate și alți angajați, care nu l-au lăsat să treacă mai departe. Într-un final, politicianul a lăsat cartea și un mesaj scris angajaților Președinției pentru a le transmite șefei statului.

Precizăm că șefa statului nu a comentat deocamdată acuzațiile lui Andrei Năstase.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

captură foto/privesc.ru

După mai bine de 30 de ani, Vladimir Voronin pleacă de la conducerea PCRM. Cine îi ia locul

După mai bine de trei decenii în care a condus Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin nu va mai fi președinte al formațiunii. Decizia a fost luată în cadrul celui de-al XI-lea Congres al PCRM, desfășurat pe 6 iunie la Chișinău. În locul său a fost aleasă deputata Diana Caraman, care va prelua conducerea partidului. În același timp, Voronin a fost desemnat președinte de onoare al formațiunii, în semn de recunoaștere a rolului său în fondarea și consolidarea PCRM. Congresul a reunit 254 de delegați din toate raioanele și municipiile țării.

„Astăzi pentru mine este o zi specială. Prin decizia celui de-al XI-lea Congres al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova mi-a fost acordată înalta încredere de a conduce PCRM”, a declarat Diana Caraman.

Caraman a afirmat că PCRM are „o istorie bogată, bazată pe principii de justiție socială, statalitate, suveranitate și respect față de omul muncii”.

Ea a mai spus că partidul intră într-o nouă etapă de dezvoltare și trebuie să devină „mai puternic, mai modern și mai apropiat de oameni”.

„Intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a partidului. Păstrând fidelitatea față de valorile și tradițiile noastre, trebuie să devenim mai puternici, mai moderni și mai aproape de oameni”, a adăugat ea.

Noua lideră a PCRM a mai declarat că urmează „multă muncă”, dar că împreună vor reuși să depășească provocările.

Congresul a mai aprobat o nouă redacție a programului politic al PCRM și a ales componența actualizată a Comitetului Central și a Comisiei de Revizie. În structura de conducere au fost desemnați și noii secretari ai Comitetului Central.

Noua conducere susține într-un comunicat, că partidul intră într-o etapă de „reînnoire”, păstrând însă direcțiile ideologice tradiționale și obiectivele privind „suveranitatea, statalitatea și justiția socială”.

***

Vladimir Voronin are o carieră politică de peste patru decenii. În perioada sovietică a fost deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, ulterior ministru de interne al RSSM între 1989 și 1990. În 1993 a devenit co-președinte al comitetului organizatoric de creare a PCRM, iar din 1994 a condus partidul.

În 2001, PCRM a obținut majoritatea parlamentară, iar Voronin a fost ales președinte al Republicii Moldova, funcție pe care a deținut-o până în 2009, perioadă în care comuniștii au guvernat timp de opt ani.

După alegerile din aprilie 2009 și protestele de la Chișinău, partidul a pierdut ulterior controlul politic, iar în septembrie 2009 Voronin a părăsit funcția de șef al statului.

În anii următori, PCRM a intrat într-un declin electoral, nereușind să mai revină la rezultatele anterioare. La alegerile parlamentare din 2019, PCRM a înregistrat cel mai slab rezultat din istoria sa, nereușind să intre în Parlament, obținând 3,76% din voturi.

La alegerile parlamentare din 2021, formațiunea a revenit în Legislativ în bloc cu socialiștii, obținând un număr de 10 mandate, inclusiv pentru Vladimir Voronin.

La alegerile parlamentare din 2025, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM a făcut parte din componența Blocului „Patriotic”, format din PSRM, PCRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”. Blocul a fost constituit înaintea scrutinului, însă componența sa s-a modificat în ultimele zile ale campaniei, după excluderea din cursă a Partidului „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah.

În urma rezultatelor obținute la alegeri, PCRM a acumulat 8 mandate de deputat în Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: