Andrei Mardari / NewsMaker

Nicu Popescu pleacă într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu va efectua în perioada 18-19 aprilie o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. 

Potrivit Ministerului, vizita marchează desfășurarea reuniunilor grupurilor de lucru comune tematice în cadrul Dialogului Strategic între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, organizat în contextul simbolic al celebrării anului aniversar de 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-americane.

În cadrul programului, șeful diplomației Republicii Moldova va avea o întrevedere bilaterală cu secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, cu care va discuta modalitățile concrete de aprofundare a cooperării bilaterale în domeniile politic, energetic, de întărire a rezilienței socio-economice și proiectele de asistență pentru dezvoltare implementate cu suportul SUA.

De asemenea, ministrul de externe Nicu Popescu se va întâlni la Washington cu oficiali americani de rang înalt, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, centrelor analitice și jurnaliști.

Delegația țării noastre include înalți oficiali ai Administrației președintelui, Cabinetul prim-ministrului, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Justiției, Ministerului Apărării, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Interne și Agenției Servicii Publice.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

R. Moldova va avea un centru național de management al crizelor: Parlamentul a dat undă verde proiectului

În Moldova va fi înființat Centrul Național de Management al Crizelor. Parlamentul a votat, în lectura a doua, proiectul de lege privind managementul situațiilor de criză, care stabilește crearea acestui centru. Instituția va coordona toate măsurile de prevenire, pregătire, intervenție și recuperare în situații de criză, la nivel național.

Proiectul de lege, susținut de 60 de deputați și elaborat de un grup de parlamentari PAS, stabilește modul în care autoritățile, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și operatorii economici vor colabora în gestionarea integrată a crizelor.

Centrul Național de Management al Crizelor va activa sub conducerea Prim-ministrului și va avea rolul de a coordona toate acțiunile în caz de criză. În paralel, va fi creată și Comisia Națională de Management al Crizelor, alcătuită din premier, șeful Centrului, conducători ai operațiunilor, miniștri și alți responsabili, în funcție de tipul crizei.

Legea introduce și alte măsuri noi, printre care crearea registrului național al riscurilor, instituționalizarea Centrelor Operaționale de Coordonare pentru gestionarea crizelor şi a punctelor de contact 24/7. Totodată, documentul prevede elaborarea unui Plan Național de Management al Crizelor, obligatoriu pentru toate instituțiile implicate.

O altă prevedere este regimul stării de alertă, care va permite instituirea unor măsuri restrictive temporare, în condiții de legalitate și proporționalitate, pentru a limita efectele crizelor.

Proiectul de lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: