Epidemia: situația
În ultimele 24 de ore, în Moldova s-au efectuat 1789 de teste, fiind depistate 269 de cazuri noi de COVID. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat a ajuns până la 19708 persoane. 13033 dintre ele s-au vindecat, iar 655 au decedat. 6020 de pacienți continuă tratamentul, 358 dintre ei fiind în stare gravă, iar 27 – conectați la aparate de respirație asistată.
Austria a interzis până la sfârșitul lunii iulie traficul aerian cu țările în care se înregistrează un nivel înalt de infectări cu coronavirus. Printre aceste țări este și Moldova.
Iar în Moldova, a ajuns primul lot de măști, costume și ecrane de protecție pentru medici, în valoare de 2,8 milioane de euro, oferite de către UE și OMS. Camioanele cu ajutoare umanitare au fost întâmpinate la Chișinău de către premierul Ion Chicu, ministrul sănătății Viorica Dumbrăveanu și Ambasadorul UE Peter Michalko.
OMS, despre coronavirus
„Coronavirusul rămâne inamicul public numărul unu în lume, dar acțiunile multor guverne și oameni nu reflectă acest lucru”, au declarat cei de la OMS. Totodată, aceștia au menționat că „în timpul apropiat, nu vom reveni la o viață normală” și au îndemnat guvernele să întreprindă măsuri adecvate și decisive pentru combaterea virusului.
DA și moțiunea
Deputații fracțiunii DA au semnat proiectul moțiunii de cenzură împotriva guvernului lui Ion Chicu. Pentru înregistrarea acestuia în parlament, mai au nevoie de voturi. Ei au îndemnat fracțiunea PAS să susțină moțiunea, pentru a o înainta la ședința parlamentului din 16 iulie. Cei de la DA sunt îngrijorați că săptămâna viitoare autoritățile ar putea trimite parlamentul în vacanță.
Deputatul Octavian Țâcu, care a ajuns în parlament pe listele ACUM, iar ulterior a plecat din fracțiunea DA, a decis să susțină moțiunea.
Deputații și corupția
Președintele Igor Dodon a anunțat că aproape 15 deputați au declarat la procuratură despre faptul că le-au fost propuși bani pentru a trece în alt partid. Potrivit afirmațiilor lui Dodon, el este foarte îngrijorat de această situație din parlament, „pentru că este vorba despre securitatea statului”.
Judecătoriile și judecătorii
La Judecătoria sectorului Buiucani din capitală continuă să fie examinat dosarul de rezonanță despre corupția judecătorilor. În toamna anului 2018, în această cauză au fost reținuți 10 colaboratori ai judecătoriilor și procuraturii, inclusiv cinci judecători. Cum s-a făcut urmărirea magistraților, ce „dovezi în acest caz au distrus procurorii” și de ce acuzații consideră că vina lor nu este demonstrată – despre toate acestea aflați din reportajul NM din sala de judecată «Она — Ванга!» („Ea este Vanga!”).
Șomerii
Numărul șomerilor oficiali din Moldova s-a dublat din luna martie până în luna iunie, ajungând până la 35 de mii. Experții consideră că în perioada carantinei, nivelul real al șomajului a crescut cu mult mai mult. Însă majoritatea celor care și-au pierdut locurile de muncă nu se înregistrează la bursa muncii, pentru că nu au încredere în stat și în capacitățile acestuia de a oferi ajutor: „Statutul șomerului oficial nu oferă nimic – nici serviciu atrăgător, nici salariu decent”.
Chișinău – Tiraspol
Procuratura Generală a Moldovei intenționează să se ocupe de dosarul deputatului din opoziție din regiunea transnistreană, Alexandr Samonii. Acesta a fost arestat în Transnistria acum o lună: în postările sale pe Facebook, care conțin critici la adresa lui Krasnoselski, au constatat elemente de extremism. Ce se cunoaște despre acest dosar și cum s-au efectuat percheziții la rudele și vecinii lui Samonii – aflați din articolul «Обыскали даже соседа и пустующий 10 лет дом» („Au percheziționat chiar și un vecin și o casă pustie de 10 ani”).
Plahotniuc: soția, yahturile, imobilele
Oxana Childescu, soția fostului lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, care trăiește în SUA, a depus o plângere în judecată în Cipru, cerând să fie recunoscută unica posesoare a unui yaht și a imobilelor din Spania, de care „au dorit s-o deposedeze prin înșelăciune”. La fel, ea a cerut să fie recunoscută deținătoarea acțiunilor unor companii și ale activelor acestora din Spania, Cipru, Hong Kong și Seychelles. Acest lucru ar permite anularea mandatului în baza căruia au fost blocate 62 milioane de euro pe conturile respectivelor companii în Emiratele Arabe. Instanța din Cipru a respins cererile, motivând prin faptul că aceasta nu intră în jurisdicția sa.
Și despre ceea ce va fi astăzi, 15 iulie
– Guvernul se va întruni în ședință.
– Asociația Agențiilor de Publicitate din Moldova va susține o conferință de presă despre „acapararea pieței de publicitate din Chișinău”.
– Ministerul Sănătății va prezenta în cadrul briefingului datele de ultimă oră despre coronavirus în Moldova.