Igor Dodon
Максим Андреев, NewsMaker

NM Espresso: despre candidatul Dodon, sentința cu suspendare pentru fostul director al SIS și cheltuielile pentru copii

Cronicile coronavirusului

588 de cazuri noi de COVID s-au înregistrat astăzi în Moldova, după ce s-au procesat 2982 de teste. Astfel, bilanțul celor care s-au contaminat a ajuns până la 41 144 de persoane. 29 420 dintre acestea s-au însănătoșit, 1096 au decedat (9 — în ultimele 24 de ore). Peste 10,6 mii de pacienți continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 554 dintre ei fiind în stare gravă, iar 33 — conectați la aparatele de respirație asistată.

Între timp, la Spitalul Clinic Republican sunt testate alte două medicamente americane pentru tratamentul coronavirusului. La testări vor participa aproape 300 de pacienți bolnavi de coronavirus. Pacienților le vor fi administrate medicamente în bază de anticorpi monoclonali pentru tratamentul COVID-19. Participarea la testări este benevolă. Anterior, comisia pentru medicamente a aprobat testarea a șapte medicamente contra coronavirusului.

13 școli din Moldova au fost închise din cauza coronavirusului. Este vorba despre contaminarea elevilor, dar și a profesorilor. De asemenea, s-au închis în carantină 29 de clase din diferite raioane ale țării, șapte dintre acestea fiind în Chișinău.

Dodon — candidatul 

Președintele Igor Dodon intenționează să participe la alegerile prezidențiale de la 1 noiembrie. Dodon, dar și deputații PSRM Vlad Bătrîncea și Vasile Bolea au depus actele la CEC pentru înregistrarea grupului de inițiativă a candidatului la funcția de președinte. Grupul de inițiativă va fi condus de Vlad Bătrîncea.

Dodon a spus că a luat această decizie bazându-se pe susținerea cetățenilor Moldovei. El a îndemnat cetățenii să fie vigilenți cu acei candidați care râvnesc la putere nu din intenții bune și sub influența forțelor externe. În același timp, Dodon nu va participa la dezbaterile televizate și va renunța la panouri în timpul campaniei electorale. «Când oamenii au secetă, nu le arde de reclamă. Eu voi merge prin raioane, mă voi întâlni cu oamenii, ne vom limita la pliante», a declarat Dodon.

Botnari și profesorii turci

Procurorul general Alexandr Stoianoglo a comunicat că unicul acuzat în dosarul despre expulzarea ilegală a profesorilor turci, Vasile Botnari, a fost condamnat cu suspendare. Botnari și-a recunoscut vina și a plătit 125 mii de euro familiilor acestor profesori. De notat că decizia Judecătoriei sectorului Buiucani cu privire la termenul cu suspendare este strict secretizată. Ținând cont de rezonanța acestui caz, Procuratura Generală a expediat conducerii instanței o scrisoare cu solicitarea de a desecretiza sentința și de o a face publică, pentru ca societatea să ia cunoștință de ea. Procuratura Generală încă nu a primit răspunsul.

Termenul cu suspendare i-a revoltat pe apărătorii drepturilor omului și pe unii politicieni. De exemplu, Veaceslav Balan, expert în drepturile omului, consideră că o asemenea sentință este «o pată murdară» pe reputația procurorului general Alexandr Stoianoglo. Deputații din opoziție s-au mirat, cum a reușit Botnari să adune atâtea mijloace și au acuzat autoritățile de fărădelege.Noutatea a provocat un șir întreg de întrebări la care societatea așa și nu a primit răspuns. NM a analizat, de ce acest verdict, la fel ca și întreaga investigație, nu pot fi considerate echitabile.

Banii și copiii

NM a aflat cât cheltuiește statul pentru întreținerea unui copil la o grădiniță din Chișinău. S-a constatat că anul acesta, cheltuielile constituie 20 480 de lei (1706 lei lunar). O jumătate din acești bani sunt destinați pentru salariile colaboratorilor din grădinițe, a doua jumătate — pentru toate celelalte. De exemplu, pentru alimentația copilului se alocă 20 la sută din această sumă (341 de lei lunar), pentru soluțiile de curățare și rechizite — 8% (136 de lei lunar).

Orașul-șantier de construcție

Din câte ați observat, Chișinăul s-a transformat demult într-un șantier de construcție haotic. Astăzi, la primărie s-au stabilit unele termene de încheiere a acestuia. Astfel, reparația scuarului de lângă Teatrul «M. Eminescu» din centrul Chișinăului se va încheia către Ziua orașului. Lucrătorii au scos din scuar bordurile și asfaltul vechi. Copacii au fost curățați și s-au instalat cabluri noi pentru iluminatul stradal. În acest scuar vor fi instalate, pentru prima dată, plăci de pavaj, va fi instalat iluminat artistic și vor fi utilizate elemente inovaționale.

Iar lucrările de reparație a pasajului subteran de lângă Gara Auto de Sud-Vest abia au început. Un agent economic și-a asumat toate cheltuielile pentru reparație. Se planifică reparația scărilor, a sistemului de iluminare, instalarea rampelor de acces și camere de supraveghere.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 10 septembrie:

  • Parlamentul se va convoca în prima ședință din sesiunea de toamnă-iarnă.
  • Va avea loc ședința Consiliului Superior al Procurorilor

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Exfactor/imagine simbol

În Moldova a fost lansat „Ghidul Cumpărătorului”. Cum poți evita fraudele imobiliare, dacă cumperi o casă

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a lansat astăzi, 14 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, „Ghidul Cumpărătorului” – un instrument destinat persoanelor care intenționează să achiziționeze o locuință în Republica Moldova. La eveniment au participat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și conducerea INST.

În deschiderea conferinței, ministrul Vladimir Bolea a subliniat că protejarea cetățenilor împotriva fraudelor și a construcțiilor ilegale reprezintă o responsabilitate a statului, iar „Ghidul Cumpărătorului” oferă informațiile necesare pentru ca oamenii să poată verifica din timp dacă locuința pe care intenționează să o cumpere respectă toate cerințele legale.

Prin lansarea „Ghidului Cumpărătorului”, le oferim cetățenilor un instrument concret care îi ajută să facă alegeri sigure și să își protejeze investiția. Pentru foarte mulți moldoveni, o locuință înseamnă munca de o viață, iar statul are obligația să îi protejeze de fraude și de construcțiile ilegale. Atunci când cineva construiește mai multe etaje decât permite autorizația sau vinde apartamente în clădiri care nu corespund prevederilor legale, nu vorbim despre o simplă abatere, ci despre o fraudă care afectează direct oamenii”, a spus oficialul.

Directorul INST, Sergiu Chircu, a explicat că instituția înregistrează frecvent petiții din partea cetățenilor care au achitat integral locuințe ce nu au fost date în exploatare, au cumpărat apartamente în blocuri cu documentație neconformă sau au semnat contracte fără a verifica actele esențiale. În acest context, „Ghidul Cumpărătorului” a fost elaborat pentru a ajuta cetățenii să identifice din timp eventualele riscuri și să ia decizii informate înainte de semnarea contractelor.

„Ghidul Cumpărătorului” prezintă recomandări atât pentru achiziționarea unui apartament într-un bloc deja dat în exploatare, cât și pentru procurarea unei locuințe aflate în construcție. Acesta explică ce documente trebuie solicitate și verificate înainte de încheierea tranzacției, de la extrasul din Registrul Bunurilor Imobile și planul geometric actualizat, până la autorizația de construire, documentația de proiect și registrele publice disponibile pe pagina web a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică.

„Ghidul Cumpărătorului” va fi disponibil gratuit atât în format electronic, pe pagina oficială a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, cât și în format tipărit, urmând să fie distribuit în punctele de acces public, inclusiv în cadrul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: