Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova

NM Espresso: despre candidatul lui Șor la alegeri, sentința lui Iurie Roșca și întâlnirea olimpicilor moldoveni la Chișinău

Alegeri

Se pare că politicianul fugar Ilan Șor și-a ales candidatul pentru alegerile prezidențiale. Cel puțin, candidatul «pe față». Se pare că ex-socialistul Vasile Bolea, care a fost nominalizat de blocul «Victoria», controlat de Șor, nu este singurul candidat al oligarhului la aceste alegeri și, cel mai probabil, este primul care va pica din cursa prezidențială. În articolul «Candidat pentru mezat. De ce are nevoie Șor de Bolea?» NM explică de ce.


Trădare de patrie

Angajatul parlamentului moldovean Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.


Sentința lui Iurie Roșca

Fostul președinte al Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), Iurie Roșca, a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru trafic de influență. Politicianul își va ispăși pedeapsa într-o închisoare de tip semi-închis.


Sancțiuni

Consiliul de Supraveghere Interdepartamental, care răspunde de respectarea sancțiunilor internaționale și care este condus de Dorin Recean, a decis să blocheze conturile bancare care aparțin oligarhilor fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, precum și persoanelor asociate cu aceștia.


Exerciții militare

În Moldova, în perioada 5-23 august, vor avea loc exercițiile multinaționale«Scutul de Foc-2024», cu participarea militarilor moldoveni, români și americani. Ministerul Apărării a avertizat că pe drumurile din țară se va deplasa tehnica militară implicată în exerciții.


Holocaustul romilor

Vineri seara, la Chișinău, a avut loc o acțiune de comemorare a victimelor Holocaustului romilor, organizată de Intersos Moldova și Agenția ONU pentru Refugiați. Aceștia au povestit că «în noaptea de 2 spre 3 august 1944, în lagărul de concentrare Auschwitz II — Birkenau, 2897 de persoane, în mare parte femei, copii și bătrâni, au fost ucise doar pentru că erau romi. Aceasta este doar o mică parte din numărul total al romilor exterminați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial din cauza apartenenței lor etnice».


Modernizarea Moldovei

În țară va fi construită prima fabrică de producție a transportului electric. Fabrica va fi construită în apropierea comunei Trușeni din municipiul Chișinău, a anunțat ministrul economiei, Dumitru Alaiba.


Jocurile Olimpice 2024

Judocanii moldoveni Denis Vieru și Adil Osmanov, care au participat la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, s-au întors la Chișinău. La aeroport, aceștia au fost întâmpinați cu flori și aplauze nu doar de rude și fani, ci și de oficiali.


Schimb de prizonieri politici

În SUA și Germania, prizonierii politici din Rusia au fost întâmpinați de rude. Joe Biden a declarat că a așteptat mult acest moment: «Eram absolut sigur că vom reuși să facem asta». Agenția Reuters susține că negocierile pentru acest schimb de prizonieri între Occident și Rusia au durat mai bine de doi ani.


Aniversarea NM

Pe 1 august, NewsMaker a sărbătorit 10 ani de la înființare. Am decis să celebrăm această zi în redacție și să arătăm partenerilor, colegilor, inclusiv foștilor colegi, prietenilor și susținătorilor NM, în ce condiții lucrăm zilnic. Despre cum a fost la petrecere, vedeți în fotoreportaj.

P.S. Espresso merge în vacanța de vară. Următoarea ediție va fi publicată pe 20 august.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: