Андрей Мардарь / NewsMaker

NM Espresso: despre imunizarea deputaților, majorarea pensiilor și despre centrul istoric „înghețat” al Chișinăului

Parlament

În agenda ședinței parlamentului din 16 septembrie au fost incluse câteva proiecte de amendamente la legile elaborate de PAS (live). După ce în agendă nu au fost incluse propunerile Blocului PCRM-PSRM, opoziția a părăsit ședința, în semn de protest. Socialiștii și comuniștii au dorit să discute despre chestiuni referitoare la majorarea salariilor lucrătorilor medicali și creșterea prețurilor la gaze.

După aceasta, parlamentul a aprobat în prima lectură, cu voturile PAS, majorarea pensiilor minime și a câtorva tipuri de îndemnizații (în acest caz, partidul de la guvernare a fost susținut de un deputat de la „Șor”). Totodată, parlamentul a aprobat în prima lectură amendamentele la Constituție, acestea vizând termenul și procedura de numire a judecătorilor, imunitatea judecătorilor și componența Consiliului Dinu Plîngău ocupă postura de președinte interimar al Platforma DASuperior al Magistraturii.

Între timp, Igor Grosu, speakerul parlamentului, s-a indignat din cauza că doar 49 din cei 101 deputați au prezentat certificate despre vaccinare. Și a cerut ca ceilalți deputați să prezinte certificatele „cât mai curând”. Altfel, va trebui „să-i ducă de mână la medic ori să aducă medici [pentru vaccinare] în parlament”, a adăugat Grosu.

CEC

La ședința parlamentului au fost aleși șase membri noi ai CEC. Candidaturile acestora au fost desemnate de PAS și de președintele Maia Sandu. Alți patru candidați, care au fost propuși de opoziție, nu au fost aprobați.

Câteva ore mai târziu, CEC a anunțat că la 17 septembrie, va avea loc prima ședință a Comisiei Electorale Centrale în componență nouă, în cadrul căreia va fi aleasă conducerea instituției.

CC

Curtea Constituțională (CC) a anunțat că va examina constituționalitatea legii conform căreia procurorul general a fost inclus în componența Consiliului Suprem de Securitate. Cu o sesizare în acest sens s-a adresat către CC procurorul general Alexandr Stoianoglo. De notat că CC a refuzat să suspende acțiunea normei respective până va fi emisă o hotărâre în privința acestei chestiuni.

Sindicate

Confederația Sindicatelor a îndemnat autoritățile să plafoneze prețurile în țară, inclusiv la produsele alimentare și la carburanți, întrucât acest lucru ar putea afecta grav bunăstarea populației și ar putea provoca proteste. Sindicatele au mai propus să fie susținute categoriile defavorizate ale populației, iar salariul minim să fie majorat până la 3100 de lei.

Chișinău

Autoritățile capitalei au instituit un moratoriu asupra construcțiilor în centrul istoric al Chișinăului. În longreadul «Исторический центр „заморозили”» („Centrul istoric a fost «înghețat»”), NM a analizat, va salva acest lucru situația și ce nu-i ajunge Chișinăului pentru a-și păstra patrimoniul și istoria.

Sheriff

Clubul de fotbal Sheriff din Tiraspol a învins în prima rundă a Ligii Campionilor echipa Shakhtar Donețk, cu scorul de 2:0. Înainte de meci, reporterul NM Nicolai Paholnițchi a discutat cu suporterii ambelor echipe. Detalii despre aceasta – în reportajul video NM.

Imunizare

Ministerul Sănătății a decis să renunțe la maratoanele de imunizare din cauza eficienței scăzute, care nu justifică banii cheltuiți pentru acestea. Potrivit Alei Nemerenco, ministrul sănătății, ministerul a decis să schimbe strategia și să aducă imunizarea „mai aproape de oameni”: pentru ca cetățenii să nu meargă în centrul raional sau la Chișinău pentru a se imuniza, ci „vaccinurile să vină la ei”.

Situația epidemiologică

1289 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore. Cele mai multe cazuri s-au depistat în Chișinău (473), stânga Nistrului (159) și Bălți (80). Alte 10 persoane cu vârsta cuprinsă între 32 și 93 de ani au decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID. 7430 de persoane contaminate continuă tratamentul, 131 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 11 – conectate la aparatele de respirație asistată.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 17 septembrie

Va avea loc ședința CEC.

Miniștrii afacerilor externe ai Moldovei și Ungariei vor susține o conferință de presă comună.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Eșanu, după ce a fost propus șef la Moldova Project – o nouă instituție de stat cu salarii de peste 120 mii lei lunar: „O oportunitate rară”

Directorul Agenției Servicii Publice (ASP) Mircea Eșanu, care va fi propus la șefia „Moldova Project” – instituție care urmează să fie creată și care va fi responsabilă de implementarea proiectelor strategice ale Guvernului -, a declarat că încheie în curând un capitol din viața sa profesională. El le-a mulțumit colegilor săi de la ASP și, totodată, s-a referit la noua instituție, la șefia căreia urmează să fie propus.

„Curând voi încheia un capitol important din viața mea profesională – 5 ani în care am avut onoarea să fiu director al Agenția Servicii Publice, din cei nouă ani de la crearea instituției. (…) Nu am venit în serviciul public pentru laude, dar recunosc că simt o mulțumire aparte când văd, chiar și aici, în spațiul online, oameni care își exprimă recunoștința pentru felul în care au fost tratați la ghișeele ASP. (…) Tot ce am reușit să facem este meritul unei echipe. Le mulțumesc din suflet colegilor mei — celor care au crezut în schimbare, care au muncit cu profesionalism și dedicare, și care au făcut din ASP o instituție mai modernă, mai eficientă și mai aproape de oameni”, a scris Eșanu pe o rețea de socializare.

În ceea ce privește noua instituție, la șefia căreia urmează să fie propus, Eșanu a declarat: „Ne vom ocupa de punerea în aplicare a proiectelor de infrastructură strategică în transport, energie, sănătate, digitalizare, mediu și educație. Este o responsabilitate uriașă și o oportunitate rară — aceea de a contribui direct la dezvoltarea unor proiecte ce vor schimba nu doar fața țării noastre, ci și felul în care aceasta este ancorată în infrastructura europeană. Îi mulțumesc prim-ministrului Vasile Tofan pentru încrederea acordată. Știu că succesul acestei misiuni va depinde de oameni — de echipe puternice, de profesionalism și de determinarea de a construi. Merg mai departe cu recunoștință pentru tot ce am învățat și cu îndrăzneală pentru tot ce urmează”, a comunicat Eșanu.

Despre „Moldova Project”

Noua instituția va purta denumirea Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională „Moldova Project”.

Noua structură va absorbi următoarele entități: „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă”, al cărui fondator este Ministerul Finanțelor; Instituția Publică „Unitatea de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății”, din sfera de competență a Ministerului Sănătății; Unitatea de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău, din sfera de competență a Administrației Naționale a Penitenciarelor a Ministerului Justiției.

Cancelaria de Stat va avea calitatea de fondator al noii instituții.

Instituția va avea 26 de angajați. Aceasta va fi condusă de un Consiliu format din cinci membri, desemnați de fondator pentru un mandat de patru ani, și de un director. Membrii Consiliului nu vor fi remunerați, iar directorul va fi numit de secretarul general al Guvernului pentru un mandat de patru ani, în baza unui contract individual de muncă.

Costurile anuale de funcționare vor fi de 38,5 milioane de lei pentru salarizarea celor 26 de angajați: director, director adjunct, 5 șefi de servicii și 19 specialiști, ceea ce înseamnă o medie de peste 123 000 de lei lunar per angajat.

***

Pe 17 septembrie, premierul Vasile Tofan a anunțat despre crearea unei instituții care va fi responsabilă de implementarea proiectelor strategice ale Guvernului. Potrivit lui Tofan, aceasta se va numi „Moldova Project” și va fi condusă de Mircea Eșanu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: