parlament.md

NM Espresso: despre întrevederea Maiei Sandu cu președinta Bundestagului, fondul lui Șor și noul director ANRE

Știri din Parlament

Parlamentul a aprobat candidatura noului director al Consiliului de administrație al ANRE. Este vorba despre Alexandru Ursu, care până acum a deținut funcția de șef al Departamentului gaze naturale și energie termică.

De asemenea, deputații au aprobat ratificarea unor acorduri, care vor permite Băncii Mondiale să aloce $60 mln pentru modernizarea sistemului de învățământ. Din acești bani urmează a fi construite trei școli noi, iar 15 școli și 15 grădinițe vor fi reparate.

De asemenea, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege privind înăsprirea sancțiunilor pentru ilegalitățile în construcții.

Tot în prima lectură a fost aprobată modificarea Codului serviciilor media audiovizuale: posturile TV nu vor mai putea difuza spoturile publicitare la un volum sonor mai mare decât conținutul obișnuit.

Vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi a explicat la ședința plenară ce a avut în vedere atunci când și-a exprimat convingerea că Aeroportul internațional Chișinău ar trebui concesionat. Acesta a subliniat că este un subiect care va fi dezbătut public la momentul potrivit.

Fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, indignată că toate propunerile opoziției parlamentare sunt respinse, a părăsit ședința plenară a Parlamentului și a anunțat că va boicota și ședința de vineri.

«Niciodată în istoria parlamentarismului Republicii Moldova nu era așa ceva, ca în doi ani de zile opoziția să nu poată iniția nici o dezbatere, nici o audiere pe subiecte de importanță majoră. Din acest punct de vedere, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor boicotează ședința de astăzi și de mâine și vă lăsăm tradițional la o adunare de partid», a menționat deputatul Vlad Batrîncea.

Știri democratice

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere, la Chișinău, cu președinta Bundestagului Republicii Federale Germania, Bärbel Bas, și i-a mulțumit pentru ajutorul Berlinului în întărirea economiei Moldovei.

«Germania este un partener important și fidel al Republicii Moldova. Investițiile germane asigură locuri de muncă pentru mii de moldoveni. Germania finanțează proiecte de asigurare cu apă și canalizare în mai multe localități din țară, și proiecte de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii. În această iarnă, Germania a contribuit cu 40 milioane de euro la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice din care au fost oferite compensații pentru achitarea facturilor la energie. De curând, a fost anunțat un ajutor nerambursabil adițional pentru proiecte de producere a energiei regenerabile și de eficientizare energetică. Aceste proiecte și multe altele înseamnă beneficii concrete pentru cetățenii noștri», a menționat Maia Sandu.

Se pare că și Ilan Șor este «îngrijorat» de democrația din Moldova. Acesta a anunțat crearea unei «fundații pentru dezvoltarea democrației» care îi va purta numele și prin care va fi susținută financiar «presa independentă și politicienii independenți».

Știri optimiste

La Băcioi a fost lansat un proiect de asistență europeană — «UE pentru IMM-uri». În cadrul acestuia, 300 de întreprinderi mici și mijlocii din Republica Moldova, preponderent din zonele rurale, vor primi finanțare nerambursabilă. UE va aloca în acest scop €8 mln. La evenimentul de lansare au participat ministrul Dezvoltării Economice și Digitizării Dumitru Alaiba, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Janis Mazeiks și directorul ODA Dumitru Pîntea.

Chirurgii moldoveni de la Spitalul Republican «Timofei Moșneaga» au reușit să realizeze o intervenție fără precedent în țara noastră. Aceștia au operat cu succes un pacient de 60 de ani cu un anevrism gigantic. Bărbatul a fost deja externat.

Scandal în justiție

Pe site-ul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a fost publicată «opinia separată» a trei membri, pe marginea concursului în urma căruia Veronica Dragalin a preluat șefia Procuraturii Anticorupție. Deși documentul datează din 2022, acesta pare a fi publicat abia recent. Cei trei membri ai CSP au reproșat faptul că diplomele de studii ale Veronicăi Dragalin au fost prezentate în copii și n-au fost traduse în limba română, or studiile sunt făcute în SUA. La fel, diploma nu ar fi fost echivalată în Republica Moldova. Mai mult, Dragalin nu ar deține studii de licență în drept. Șefa PA, care este într-o deplasare peste hotare, a dat asigurări că studiile și diplomele pe care le deține sunt suficiente pentru funcția pe care o deține.

Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea primei instanțe, prin care judecătoarea Curții Constituționale Domnica Manole trebuie să primească de la stat compensații morale în mărime de 800 000 lei pentru că a fost hărțuită și urmărită ilegal de procurori în perioada guvernării controlate de Vladimir Plahotniuc.

Companiile care au efectuat lucrările de reparație a drumului de la Bulboaca, satul în care s-a desfășurat summitul din 1 iunie, nu și-au primit banii nici până acum, deși a trecut o lună și jumătate de la eveniment. Ministrul Infrastructurii Lilia Dabija a dat asigurări că datoria va fi plătită în timpul apropiat.

Cultură

Astăzi în capitală începe festivalul «Te salut, Chișinău». Primăria a pregătit mai multe activități distractive.

La Muzeul Național de Istorie din Moldova va fi expusă expoziția I Love Sushi. Vizitatorii vor afla cum au apărut cele mai celebre bucate japoneze și vor putea vedea un restaurant improvizat.

Externe

O mare parte a continentului european se confruntă cu canicula. În Italia, termometrele au indicat până la +48°C. În Spania, temperatura aerului în ultimele zile se menține în jur de +40°C.

Rada Supremă de la Kiev a aprobat în prima lectură proiectul de lege privind legalizarea canabisului medicinal.

Ce ne așteaptă pe 14 iulie

  • 09:00 conferință de presă dedicată Zilelor Diasporei
  • 10:00 în parcul «La Izvor» va avea loc un flashmob împotriva urii și discriminării
  • 10:00 ședința Parlamentului
  • 14:00 începe Energy Tech Forum — Powering Moldova

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: