NM Espresso: despre negocierile dintre Usatîi și Sandu, viziunea Transnistriei asupra alegerilor și bătălia dintre „porumbel” și „coțofană”
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: despre negocierile dintre Usatîi și Sandu, viziunea Transnistriei asupra alegerilor și bătălia dintre „porumbel” și „coțofană”

Coronavirusul: situația

710 cazuri noi de contaminare cu coronavirus s-au înregistrat astăzi în Moldova. Alți 36 de lucrători medicali au fost diagnosticați cu COVID-19. Cele mai multe cazuri noi sunt în continuare în Chișinău. Numărul celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 77 487 de persoane.

Alte 20 de persoane au decedat din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore. 778 de pacienți sunt internați în stare gravă.

Ministerul Educației a comunicat că noul coronavirus a fost confirmat deja la 206 elevi și 299 de profesori. Alți 3293 de elevi se află în autoizolare.

Startul unei noi campanii: Dodon contra lui Sandu

Președintele Igor Dodon a anunțat că începe campania electorală înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale și a făcut apel către cetățeni ca aceștia să-l voteze. Primul său discurs l-a dedicat în totalitate concurentei sale, liderei PAS Maia Sandu. Dodon a subliniat că ea nu va putea gestiona problemele statului, este preocupată doar de «participarea la paradele gay», se va certa cu Rusia, va lichida toate școlile din localitățile rurale și primăriile mici și «va cerși de la FMI», și a numit-o «coțofana de pe gard». Versiunea video succintă o puteți vedea aici.

După discurs, Dodon a anunțat că, în sfârșit, este gata să se întâlnească cu Sandu la dezbaterile electorale «pe platforme neutre». El nu a precizat, despre care platforme anume este vorba.

Partidul PAS a criticat declarația lui Dodon. Simpatizanții lui Sandu au considerat că acesta «a luat mizerie cu mâinile și a aruncat-o în cetățeni» și a demonstrat că el este principalul inventator al fake-urilor din țară.

Noi negocieri: Sandu și Usatîi

Sandu s-a întâlnit la 3 noiembrie cu liderul «Partidului Nostru» Renato Usatîi, care a acumulat la acest scrutin aproximativ 17 la sută din voturi. Candidata la funcția de președinte a confirmat faptul că la această întrevedere a promis că va face ordine în administrația prezidențială, iar apoi și în parlament.

La rândul său, Usatîi a anunțat că ei au discutat și despre alegerile anticipate. Potrivit afirmațiilor lui Usatîi, Sandu a reiterat că pledează pentru alegeri anticipate, dar încă nu a prezentat un plan de dizolvare a parlamentului. Usatîi susține că în decurs de câteva zile, juriștii PAS vor prezenta un plan.

Transnistria la alegeri: privire din afară și din interior

Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor (ENEMO) a considerat că turul întâi al alegerilor prezidențiale din Moldova a fost competitiv, iar cele câteva neajunsuri și abateri care s-au depistat nu au afectat rezultatele votului. Dar au menționat că în ziua scrutinului, au fost încercări de a împiedica participarea la vot la secțiile care au fost deschise pentru locuitorii din Transnistria.

Iar Dodon a cerut ca Procuratura Generală să pornească o urmărire penală în cazul blocării drumului de la Varnița.

Partidul PAS s-a adresat către procuratură și MAI și a solicitat să fie investigate cazurile de mituire și de transportare organizată a alegătorilor la secțiile transnistrene. Dacă aceste fapte se vor confirma, ar putea duce la reexaminarea rezultatelor votării la anumite secții.

Situația a arătat altfel din Transnistria. Unul dintre subiectele electorale principale pentru presa transnistreană a fost blocarea drumului de la Varnița. La televiziunile locale, incidentul cu participarea combatanților a fost comparat cu protestele Frontului Popular de la sfârșitul anilor 1980 și de câteva ori, s-a menționat faptul că transnistrenii sunt «străini» în Moldova. Totodată, posturile de televiziune «au observat» toate acestea doar a doua zi după votare. Ce a mai relatat presa locală transnistrenilor despre alegerile prezidențiale din Moldova — aflați din sinteza NM.

Subiectiv despre alegeri: dezbinare și propagandă

Turul întâi al alegerilor prezidențiale a trecut, dar a rămas un gust amar. În următoarele două săptămâni, vom urmări ultima bătălie. Cum va fi aceasta? Galina Vasilieva, redactor-șef al NM, a scris, cum ambii candidați la funcția de președinte au început cu pas greșit și iarăși dezbină și nu unesc societatea moldovenească. Despre aceasta, citiți în editorialul «Параллельный электорат и проклятые приднестровцы» («Electoratul paralel și transnistrenii blestemați»).

Iar istoricul Alexei Tulbure, fostul reprezentant al Republicii Moldova la ONU şi Consiliul Europei, consideră că în Moldova, se grăbesc să aplice etichete și să se acuze reciproc de fascism. După ultimele evenimente din ziua alegerilor, Maia Sandu și simpatizanții săi iarăși au început să fie acuzați de fidelitate «principiilor lui Antonescu», a cărei «fană» ar fi ea. Iar blocarea drumului lângă secțiile de votare pentru transnistreni — să fie comparată cu fascismul. În editorialul «Ярлыком шиты» («Cusuți cu etichete»), Alexei Tulbure a scris, care este pericolul unor astfel de acuzații nefondate și de ce anume așa funcționează propaganda.

Proiect special NM: «Electoratul NeParalel»

În proiectul special NM «Electoratul NeParalel», reprezentanții diasporei moldovenești din toată lumea povestesc, de ce continuă să participe la alegeri și dacă se simt parte a Moldovei. Tatiana Bulgac, ilustrator din Moscova și fostul editor de imagine NM, este prima persoană care ne-a împărtășit impresiile. La 2 noiembrie, ca reacție la declarațiile președintelui în acțiune Igor Dodon despre diaspora moldovenească, ea a desenat și a publicat pe Facebook logotipul «Я/МЫ не параллельный электорат» («Eu/Noi nu sunt/em electorat paralel»), care a devenit simbolul acestui proiect special.

«O lună cu minimul»: totaluri

Experimentul NM «O lună cu minimul» s-a terminat. Reporterul NM Nicolai Paholinițchi a reușit să trăiască toată luna octombrie cu 2500 de lei — minimul de existență calculat pentru un bărbat care încă nu este de vârstă pensionară. În ultimul blog-raport, el povestește, cum a cumpărat îmbrăcăminte în ultima zi a experimentului, de ce e ușor să trăiești cu minimul timp de o lună, dar e foarte dificil — o perioadă mult mai mare, dar și ce a învățat în această perioadă a experimentului.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 4 noiembrie:

  • Businessmanul Antonio Romero Macarro va vorbi în cadrul unei conferințe de presă despre problemele investitorilor străini din Moldova.
  • Reprezentanții minorităților naționale din Moldova vor susține o conferință de presă: «Situația înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale din Moldova».
  • Asociația Presei Independente va prezenta cel de-al cincilea raport de monitorizare a presei în care va informa, cum mass-media a reflectat campania electorală în perioada între 18 și 24 octombrie.
  • CEC se va întruni în ședință.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: