NM Espresso: despre o posibilă interdicție a partidului «Șor», prețul la energia electrică în Europa și despre apeluri din FR — să se ia «măsuri ferme împotriva lui Sandu»
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: despre o posibilă interdicție a partidului «Șor», prețul la energia electrică în Europa și despre apeluri din FR — să se ia «măsuri ferme împotriva lui Sandu»

Percheziții și arestări

Magistrații de la Judecătoria sectorului Ciocana s-au întrunit ieri dimineață într-o ședință în cadrul căreia au examinat chestiunea privind schimbarea măsurii preventive în privința vicepreședintele partidului «Șor», Tauber. În mod tradițional, câțiva simpatizanți ai partidului s-au adunat lângă judecătorie, cu aceleași sloganuri despre demisia guvernului și a șefului statului.

Mai târziu, s-a anunțat că instanța de judecată a lăsat-o pe Tauber în arest la domiciliu, de aceea următorul protest, cel de duminică, se va desfășura, din nou, fără ea. Însă înainte de a pleca acasă, Tauber a discutat cu simpatizanții. Aceasta a vorbit și despre cele 321 mii de lei găsite recent în timpul perchezițiilor efectuate în oficiul partidului «Șor» din capitală, declarând că această sumă a fost adunată la 20 de persoane care «pur și simplu au strâns bani pentru a plăti facturile mari pentru serviciile locativ-comunale». La fel, Tauber a vorbit despre noile percheziții efectuate la activiștii partidului «Șor», inclusiv la «moderatorul» protestelor, președintele raionului Orhei, Țurcanu și la alți activiști ai partidului.

Procuratura Generală a confirmat mai târziu această informație, menționând că este vorba despre un dosar privind pregătirea unor revolte în masă. S-au făcut percheziții la Bălți, Chișinău, Drochia și Cahul, în urma acestora fiind reținute opt persoane și ridicate 380 mii de lei (în total, de la începutul perchezițiilor, la 20 octombrie, oamenii legii au ridicat aproape 5 milioane de lei de la persoane apropiate de partidul «Șor»). Și apropo, dacă vina celor bănuiți va fi dovedită, aceștia riscă de la 4 până la 8 ani privațiune de libertate.

Mai târziu, polițiștii au prezentat un «film» cu înregistrarea unor convorbiri telefonice care se presupune că ar aparține organizatorilor protestelor din centrul capitalei. În înregistrarea publicată, niște bărbați convin mai întâi, de câte persoane cu figură atletică e nevoie pentru a participa la proteste, iar ulterior — cu cât vor fi remunerate și ce urmează să facă. Polițiștii au publicat imediat imagini și fragmente video de la rețineri, percheziții, ridicarea banilor și borderouri, unele dintre acestea fiind arse.

Cei din partidul «Șor» au declarat că perchezițiile nu sunt altceva decât niște intimidări și amenințări. Cu siguranță, despre aceasta se va relata la TV6 și Orhei TV, televiziuni care aparțin lui Șor. Și apropo, Consiliul Audiovizualului le-a sancționat deja cu amenzi de 40 mii de lei pentru informare incorectă (dar ce înseamnă 40 mii de lei comparativ cu cele 5 milioane de lei confiscate deja). Iar la alte posturi de televiziune, care în luna septembrie au trecut de la socialiști la Șor, iarăși s-a schimbat proprietarul. Prin surprindere, acesta s-a dovedit a fi un cetățean al Rusiei. Probabil, cei din partidul «Șor» se pregătesc de perspectiva anunțată de procurorul general interimar Munteanu, care nu a exclus că partidul ar putea fi declarat în afara legii.

Dezinformarea de la Dodon și protestele socialiștilor

În «Monitorul Oficial» au fost publicate tarifele stabilite anterior de către ANRE, pe care ex-președintele Moldovei Dodon a reușit deja să le declare ca fiind unele dintre cele mai mari în Europa. Desigur, acesta a anexat și niște infografice din care mai multe mass-media au pregătit știri. Dar noi am constatat că Dodon a comparat tarifele actuale de la noi cu cele care erau în Europa în prima jumătate a anului 2022.NM Espresso: despre o posibilă interdicție a partidului «Șor», prețul la energia electrică în Europa și despre apeluri din FR — să se ia «măsuri ferme împotriva lui Sandu»

Acest lucru însă nu i-a împiedicat pe colegii săi de partid și pe simpatizanții acestora să organizeze un protest lângă ANRE, unde au cerut demisia conducerii Agenției din cauza deciziei de a majora tariful la energia electrică. Și se pare că socialiștii nu au știut ori au uitat că prețurile au crescut din cauza majorării prețului de achiziție a energiei electrice pe care Moldova o achiziționează din România (88 la sută din volumul total) la un preț care variază de la 100 de euro până la 351 de euro pentru un MWh (în funcție de perioada zilei). Anterior, Moldova achiziționa 70 la sută din energia electrică de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, cu 66 de dolari pentru un MWh, dar aceasta a încetat să producă energie electrică din cauza că în luna noiembrie, «Gazprom» a redus cu 60% volumul de gaze naturale livrat Moldovei.NM Espresso: despre o posibilă interdicție a partidului «Șor», prețul la energia electrică în Europa și despre apeluri din FR — să se ia «măsuri ferme împotriva lui Sandu»

În același timp, Rusia a reacționat deja la decizia «Moldovagaz» de a reduce cu 40 la sută livrările de gaze naturale în regiunea transnistreană. Președintele partidului «Spravedlivaia Rossia», deputatul Dumei de Stat Mironov, care s-a întâlnit la 17 octombrie cu socialistul Batrîncea, i-a cerut «Gazprom»-ului «să reacționeze dur și operativ» în acest caz: «orice restricții impuse împotriva Tiraspolului dezleagă mâinile Rusiei și oferă temei pentru cele mai ferme măsuri în raport cu regimul-marionetă al lui Sandu», a scris acesta pe Telegram.

Pe scurt, despre alte noutăți 

— Banca Mondială a decis că stația back-to-back din Vulcănești nu mai este necesară. Specialiștii consideră că stația a devenit inutilă odată cu sincronizarea în regim de urgență a sistemelor electroenergetice ale Moldovei și Ucrainei cu Sistemul de Energie al Uniunii Europene.

— Autoritățile Moldovei intenționează să obțină anularea roaming-ului cu țările UE. În prezent, se desfășoară consultări cu experții Comisiei Europene în această privință.

— Banca Națională a interzis furnizorilor de servicii de plată din Moldovasă deservească și să fie intermediari în operațiunile financiare ce țin de comerțul cu criptovalută.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: