NM Espresso: despre plimbarea lui Macron și Sandu prin Chișinău, 40 milioane de euro pentru apărarea Republicii Moldova și despre noile cadre de la procuratură

Republica Moldova și Franța

Președintele Franței, Emmanuel Macron a efectuat miercuri o scurtă vizită în Republica Moldova. La Chișinău, oficialul a avut o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. După întrevedere (video), Macron a declarat că a venit pentru a-și exprima sprijinul față de Republica Moldova și cursul european al țării noastre. Și a remarcat că nu consideră Transnistria ca un impediment în acest parcurs. Iar Sandu a adresat mulțumiri Franței pentru cooperare și asistență financiară.

Macron a mai anunțat că Republica Moldova va primi 40 milioane de euro din partea Fondului European de Apărare pentru dublarea bugetului militar al țării noastre: «Neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă nicidecum demilitarizarea țării».

După briefing, Macron și Sandu s-au plimbat prin centrul Chișinăului și au intrat într-o cafenea din capitală (foto).

Înregistrările video despre întâmpinarea lui Macron la aeroport și la reședința prezidențială pot fi vizualizate aici și aici.


Republica Moldova și produsele alimentare

Va putea evita Republica Moldova o criză alimentară? Cum am putea să ne asigurăm cu hrană cu forțele proprii? De ce fermierii moldoveni au nevoie de Egipt și de «tehnologiile zero»? NM a discutat despre toate acestea cu ministrul agriculturii Viorel Gherciu. Acesta a mai spus, de ce hrișca aproape că nu se cultivă în Republica Moldova și ce fel de «mare irigare» a pus la cale guvernul. Despre aceasta — în interviul «Молдова может сама обеспечить себя продуктами» («Republica Moldova poate singură să se asigure cu produse alimentare»).


Procuratura și cadrele

Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova va fi condusă de Veronica Drăgălin, procuror-adjunct în districtul central al Californiei. Un decret în acest sens a fost semnat de procurorul general interimar Dumitru Robu. Candidatura lui Drăgălin pentru această funcție a fost propusă de către comisia de concurs și de Consiliul Superior al Procurorilor.


Bunuri și confiscări

Guvernul a aprobat un proiect de amendamente la Codul penal, care vor permite simplificarea procedurii de confiscare a bunurilor obținute pe cale ilegală. Dacă parlamentul va vota acest proiect de lege, oamenii legii nu vor mai trebui să demonstreze, de exemplu, că bunurile au fost acumulate pe cale ilegală dacă acestea aparțin unei persoane condamnate pentru o infracțiune gravă de corupție.


Conducătorii auto și regulile de circulație

Guvernul a mai aprobat un proiect de lege care prevede înăsprirea sancțiunilor pentru conducătorii auto care încalcă regulile de circulație cu regularitate. Inclusiv până la retragerea permisului de conducere pe o perioadă de șase luni. Proiectul de lege urmează să fie aprobat de către parlament.


Chișinău și tariful pentru călătorie

Conform deciziei primarului de Chișinău, costul călătoriei cu troleibuzul se va scumpi de trei ori, iar cu autobuzul — de două ori. NM a analizat în articolul «Чебан считает до шести» («Ceban numără până la șase»), cât de justificată este această majorare, de ce consilierii municipali de la PAS și «Șor» s-au declarat împotrivă și de ce experții susțin că scumpirea călătoriei nu putea fi evitată, dar există unele aspecte.


Chișinău și apa

Primăria a îndemnat chișinăuienii să economisească apa. Autoritățile municipale au menționat faptul că în ultimul timp, volumul de apă consumată s-a majorat din cauza lipsei de precipitații și a arșiței. Iar întreprinderea Apă-Canal Chișinău «nu poate asigura un debit mai mare decât cel proiectat, ceea ce împiedică aprovizionarea normală cu apă».


Israel și gazele naturale

Israel va furniza gaze naturale în Uniunea Europeană. Un acord în acest sens a fost semnat de Israel, Uniunea Europeană și Egipt, pe teritoriul căruia va fi construit un gazoduct pentru transportarea gazelor naturale israeliene. Israel a promis că în următorii câțiva ani, va dubla producția de gaze naturale până la aproximativ 40 miliarde de metri cubi.


Și despre ceea ce va fi astăzi, 16 iunie

  • Ședința Parlamentului.
  • Ședința Consiliului Municipal Chișinău.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: