NM Espresso: salarii mai mari pentru unii bugetari, de ce oamenii lui Șor nu vor putea, totuși, să candideze la alegeri și cine va putea importa cereale

Maia Sandu în Portugalia

În timpul vizitei de stat la Lisabona, președinta țării s-a întâlnit cu oamenii de afaceri portughezi și a încercat să îi convingă că merită să investească în Moldova. Sandu le-a povestit despre proiectele de infrastructură care vor îmbunătăți legăturile Moldovei cu UE, le-a propus să investească în energie vere și a scos în evidență dezvoltarea domeniului IT. La forum a participat și președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sausa.


Știri de la Guvern

În cadrul ședinței din 4 octombrie, cabinetul de miniștri a aprobat ajustările la bugetul de stat pentru anul 2023. Astfel, lucrătorii medicali vor primi salarii cu 15% mai mari începând cu luna curentă, iar angajații din domeniul cultură – cu 25% mai mari. Pedagogii vor beneficia de un ajutor unic în mărime de 5000 lei. Suplimentar, vor fi alocate 100 mln lei pentru drumuri, iar pentru proiectele de dezvoltare a localităților „Sat european” vor fi alocate încă 300 mln lei. Pentru susținerea fermierilor și a businessului au fost alocate încă 100 mln lei, iar pentru achitarea facturilor la energie electrică și încălzire în școli, grădinițe, spitale și alte instituții de stat – 352 mln lei.

De asemenea, Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede că mamele neangajate în câmpul muncii vor beneficia de asigurare medicale gratuită pe o durată de până la 2 ani după naștere.


Alegeri 

Majoritatea parlamentară a aprobat în cadrul ședinței de urgență, în două lecturi, modificările la Codul Electoral, care vor restricționa participarea la alegeri a reprezentanților partidelor declarate în afara legii. Speakerul Igor Grosu a declarat că modificările vor înlătura lacunele din cauza cărora Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările anterioare.

Cu doar câteva ore înainte de ședința Parlamentului, Comisia pentru Situații Excepționale a interzis reprezentanților partidelor neconstituționale să participe la scrutin. Iar reprezentanții partidelor „Renaștere” și „Șansă”, afiliate oligarhului fugar Ilan Șor, s-au pomenit cu percheziții.

La rândul său, Șor a calificat cele întâmplate pe 4 octombrie drept „ziua neagră a istoriei țării” și „dictatură totală”.

Despre cum a reușit PAS să ocolească decizia Curții Constituționale și dacă a fost sau nu legală această abordare – în materialul „Cum să scapi de Ilan Șor într-o zi”.

Între timp, directorul Agenției Relații Interetnice Dmitri Moruz și-a anunțat demisia, pe care a explicat-o prin lipsa unor rezultate semnificative în activitate. Totodată, Moruz intenționează să își concentreze forțele pentru cursa electorală pentru funcția de primar de Cahul.


Despre importul grânelor și nu numai 

Ministrul Agriculturii Vladimir Bolea a declarat că, prin decizia CSE, în Moldova, importul de grâu, porumb și floarea-soarelui va fi posibil doar în bază de licență. Bolea consideră că astfel se va reuși stabilizarea prețurilor la cereale și vor fi protejați producătorii locali.

Între timp, România a decis să limiteze importul de cereale din Moldova și Ucraina.


Sezonul de încălzire bate la ușă

Ministrul Muncii Alexei Buzu a îndemnat cetățenii ca, din 1 noiembrie, să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md. Nivelul de vulnerabilitate energetică va fi determinat în baza a două criterii: veniturile familiilor din ultimele șase luni și consumul de energie în sezonul rece precedent.


Premiile Nobel 

Premiul Nobel pentru chimie 2023 a fost câștigat de cercetătorii Moungi G. Bawendi, Louis E. Brus şi Alexei I. Ekimov, a anunțat miercuri Academia Regală Suedeză de Ştiinţe. Premiul a fost acordat pentru „descoperirea și sinteza punctelor cuantice”. Nanoparticulele și punctele cuantice sunt utilizate în luminile LED și în ecranele TV și pot fi folosite și pentru a ghida chirurgii în timp ce îndepărtează țesuturile canceroase.


Ce ne așteaptă astăzi? 

10:00 ședința Parlament, Forumul de afaceri Moldova – Estonia

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: