NM Espresso: Transnistria economisește gaz, autoritățile „corectează” statisticile, iar proiectul de lege privind armele pentru funcționari „nu a împușcat”

Alegeri: îngrijorări ale UE, opoziția

Uniunea Europeană este îngrijorată de riscurile de ingerință externă și amenințări hibride cu care se confruntă Moldova în ajunul alegerilor parlamentare, a declarat comisarul european pentru democrație, Michael McGrath, în urma unei întâlniri la Chișinău cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. McGrath a menționat că experți ai UE deja lucrează în țară pentru a asigura alegeri corecte și pentru a sprijini mass-media independentă.

Între timp, opoziția încearcă din nou să se unească înainte de alegeri. Partidul Comuniștilor și Partidul Socialiștilor au anunțat că susțin inițiativa platformei „Pentru Moldova” de a uni forțele opoziției. Comuniștii au declarat că aceasta ar putea „inspira electoratul de centru-stânga”, iar socialiștii – că opoziția trebuie să elaboreze o strategie comună.

PAS a calificat decizia PCRM și PSRM drept „unificare a forțelor pro-Kremlin” și a subliniat că, în toamnă, cetățenii vor avea de ales între „a intra în UE peste patru ani și a se întoarce în trecut, unde este război, domnește sărăcia și sunt reprimate toate libertățile”.

Despre platforma „Pentru Moldova” și inițiativa sa, NM a scris [aici].

Grosu despre moartea „celui mai vârstnic alegător”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat despre moartea, la vârsta de 106 ani, a lui Constantin Cojocaru – „cel mai vârstnic alegător” al Moldovei și ultimul veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial care a luptat în rândurile Armatei române. Grosu a declarat că a avut „marea onoare să se întâlnească cu Cojocaru și să afle de la el despre dragostea de națiune și de țară”.

Controlul online-ului?

În Moldova se dorește modificarea Codului serviciilor media audiovizuale, care va permite autorității de reglementare să controleze platformele video și conținutul video online. Ce schimbări pregătesc autoritățile, ce critici au apărut asupra proiectului și de ce acesta nu vizează YouTube și TikTok, citiți în materialul „PAS introduce cenzura online?”

Sărăcia și „eroarea”

Publicarea datelor despre sărăcia din Moldova de către Biroul Național de Statistică a provocat un scandal nu doar din cauza nivelului ridicat al sărăciei absolute. Unii politicieni au declarat că aceste date „nu reflectă imaginea completă”.

În materialul „Cetățenii Moldovei nu sunt chiar atât de săraci? Cum au vrut autoritățile să „corecteze” statistica”, NM a explicat cum este măsurată sărăcia în Moldova și de ce această metodologie a fost criticată de funcționari.

Criza energetică în Transnistria: continuare?

În Transnistria, benzinăriile au stopat vânzarea gazului lichefiat șoferilor obișnuiți din cauza „restricționării livrărilor de gaz”. Liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, a numit situația „instabilă”, menționând că livrările au loc „cu sprijinul Rusiei”, dar acordurile sunt pe termen scurt și „este necesar să se economisească resursele”.

La Chișinău s-a menționat, în acest context, că nu controlează livrările pe teritoriul rmn, dar „oferta de ajutor din partea UE și a Moldovei rămâne valabilă”.

Arme pentru funcționari: continuare

Ca răspuns la valul de critici, Ministerul Afacerilor Interne a exclus din proiectul de modificări legislative prevederea care permitea funcționarilor de rang înalt să obțină permise de port-armă fără a urma cursuri de pregătire și fără aviz medical.

Deputatul PAS Radu Marian a numit versiunea inițială a proiectului de lege „foarte proastă și o idee nereușită”, subliniind că „deputații sunt categoric împotrivă”.

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a remarcat că „doar presiunea publică” poate opri asemenea încercări ale autorităților de a acționa „fără discuții publice”.

Cazul Guțul: continuare

Instanța a respins cererea avocaților Eugeniei Guțul privind adresarea către Curtea Constituțională și efectuarea unei expertize financiare, considerându-le „nemotivate” și invocând o decizie anterioară a Curții Constituționale. Următoarea ședință, în cadrul căreia vor avea loc dezbaterile judiciare, este programată pentru 1 iulie. După aceasta, inculpații vor avea ultimul cuvânt, iar instanța se va retrage pentru deliberări.

Platon, Plahotniuc

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a înghețat unele active aparținând fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, și omului de afaceri Veaceslav Platon. În această listă au fost incluse și câteva persoane apropiate lui Ilan Șor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan spune că Maia Sandu i-a propus funcția de premier, „la câteva zile” după demisia lui Munteanu. A pus condiții PAS?

Prim-ministrul ales, Vasile Tofan, susține că propunerea de a prelua conducerea Guvernului i-a fost făcută de președinta Maia Sandu, „la câteva zile” după demisia fostului premier Alexandru Munteanu. Întrebat dacă a impus condiții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru a accepta funcția, Tofan a spus că nu a negociat în spatele ușilor închise, dar a ales să-și facă publică viziunea asupra guvernării.

Tofan a declarat, la ProTV, că a acceptat „imediat” propunerea șefei statului, spre deosebire de discuțiile purtate anul trecut, când a ezitat să intre în politică.

„Telefonul a venit de la doamna președintă Maia Sandu. Trebuie să spun că, de data aceasta, nu m-am gândit mult, am reacționat imediat. Am spus că, dacă dumneaei și partidul aflat la guvernare consideră că aș putea să-mi servesc țara, eu sunt determinat să o fac. Știți că au fost discuții în octombrie, atunci am ezitat. Nu am avut poate acea determinare necesară ca să fac acea ruptură de sectorul privat”, a declarat Tofan în cadrul emisiunii „În profunzime”.

Referindu-se la eventualele condiții puse PAS înainte de a accepta funcția, Tofan a explicat că a preferat să-și prezinte public ideile, în loc să le negocieze în discuții private.

„Am mers pe altă cale. De fapt, una publică. În loc să pun condiții pe care să le agreăm în cabinete, am decis să îmi anunț viziunea pentru Moldova printr-o postare publică. Este acea fericită – nefericită postare cu Milei, unde am spus că într-o lume ideală, un lider care vine să guverneze o țară trebuie să fie și împăciuitor, și animal politic, ca să reziste în jungla asta politică, dar trebuie să fie și reformator. Mi-am expus atunci viziunea: eu cred că Moldova are nevoie de arhetipul unui om curajos, care să nu fie atât de focusat pe ratingul său politic, dar care să pună degetul pe rană. (…) Mi s-a părut cinstit și onest să-mi fac viziunile mele publice, inclusiv ca să treacă testul oamenilor. Am fost încurajat de faptul că PAS a avut încredere în mine”, a mai explicat premierul ales”, a mai declarat Vasile Tofan.

Amintim, pe 4 iunie, la o zi după demisia premierului Alexandru Munteanu, Vasile Tofan a prezentat 12 măsuri pe care le considera necesare pentru Republica Moldova, printre care reforma fiscală, echitatea salarială în sectorul public, rescrierea Codului muncii, instituirea unui moratoriu asupra controalelor și majorarea tarifului la apă. În aceeași postare, Tofan susținea că politicianul care ar putea implementa aceste reforme ar fi „un Milei de Moldova”, făcând referire la președintele Argentinei, Javier Milei.

Pe 10 iulie, PAS a anunțat că îl propune la funcția de prim-ministru pe Tofan. O zi mai târziu, șefa statului l-a desemnat oficial în această funcție.

Pe 21 iulie, după aproape zece ore de dezbateri, Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan. Cabinetul de miniștri și programul de guvernare au fost susținute în unanimitate de deputații PAS, în timp ce opoziția nu a votat pentru învestirea noului Executiv.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestire este programată pentru miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la Președinție. Membrii Guvernului vor depune jurământul în fața președintei Maia Sandu, în prezența președintelui Parlamentului, Igor Grosu. În aceeași zi, la ora 13:00, noul Guvern urmează să se întrunească în prima ședință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: