Netgazeti

Noapte de foc la Tbilisi. Poliția a reținut peste 100 de susținători ai grupurilor de extremă dreaptă și de homofobi (VIDEO)

Peste 100 de susținători ai grupurilor de extremă dreaptă și de homofobi au fost reținuți, pe 6 iulie, la Tbilisi. Aceștia au aruncat cu pietre și sticle într-un grup de manifestanți care protesta la parlament față de violențele care s-au produs în ajun, soldate cu rănirea a peste 50 de reprezentanți mass media. 

Manifestația „Pentru libertate” a fost organizată de politicienii din opoziție, după ce circa 50 de reprezentanți ai presei au fost agresați fizic de către un grup de homofobi. Mai mult de 20 dintre ei s-au ales cu traumatisme grave – cap spart, comoție cerebrală, leziuni în regiunea ochilor.

Radicalii au înconjurat manifestanții, încercând să împiedice desfășurarea acțiunii, căreia s-au alăturat inclusiv reprezentanți ai minorităților sexuale. Aceștia au aruncat cu sticle, ouă și pietre în manifestanți, dar și în polițiști.

Oamenii legii au reținut peste 100 de persoane. Potrivit datelor publicate de Ministerul de Interne, până în dimineața de 7 iulie, 68 dintre ei fuseseră eliberați, iar 32 rămâneau în izolatoare. Doi dintre manifestanții agresivi s-au ales cu dosare penale.

***

Circa 20 de reporteri au fost grav traumați în timpul unui miting împotriva „Săptămânii Pride”, care a fost organizat de grupurile de homofobi din Tbilisi. Majoritatea victimelor au avut nevoie de spitalizare. De asemenea, a fost distrus sau defectat echipamentul tehnic al reprezentanților mass media.

Timp de câteva ore, protestatarii i-au agresat fizic, i-au insultat pe jurnaliști și au aruncat în ei cu diferite obiecte. Evenimentele au fost transmise live. Poliția nu a reținut agresorii, însă a format un scut viu în jurul reporterilor și i-a îndepărtat de mulțimea agresivă.

13 partide de opoziție din Georgia au publicat o declarație comună în urma celor întâmplate. Formațiunile au criticat autoritățile și le-au acuzat că au încurajat violențele din Tbilisi. De asemenea, au acuzat poliția că, intenționat, nu a acționat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: