Noi detalii despre fetița ucisă la Recea. Micuța a fost strangulată cu o bară metalică în casa vecinilor

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a publicat noi detalii despre fetița de 7 ani, care a fost omorâtă în satul Recea, raionul Rîșcani. Potrivit poliției, micuța a fost strangulată într-o casă aflată în vecinătatea celei în care locuia împreună cu părinții. Oamenii legii au reținut doi bărbați, care sunt frați. Unul dintre ei este bănuit că a strangulat copila cu o bară metalică, după care a dus corpul neînsuflețit într-o casă abandonată.

Preliminar polițiștii de investigație au stabilit că fetița a mers la casa suspecților care nu se află departe de propria locuință, însă unul dintre ei din motive necunoscute deocamdată a luat-o și a strangulat-o de o bară metalică, ulterior a dus-o într-o casă părăsită și a abandonat-o acolo.

Suspecții, doi frați de 40 și 32 de ani, au fost reținuți de polițiști, în continuare urmând a fi efectuată expertiza medico-legală pentru a stabili cauza exactă a decesului copilei.

Amintim că fetița a dispărut pe 7 august, în jurul orei 18:00. Ea a fost căutată de oamenii legii, imediat după dispariție, pe tot parcursul nopții și a zilei de astăzi prin toate acțiunile speciale, inclusiv cu implicarea dronelor și a câinilor de căutare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

GichanJoe/X

Franța: un avion al unei școli de parașutism s-a prăbușit. Toate persoanele aflate la bord au decedat

Un avion civil care aparținea unei școli de parașutism s-a prăbușit duminică, 28 iunie, în apropiere de orașul Nancy, Franța. Toate cele 11 persoane aflate la bord au decedat.

Accidentul s-a produs în orașul Tomblaine, iar avionul de tip Pilatus aparținea unei școli de parașutism și decolase de pe aeroportul Nancy-Essey.

Prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, Yves Seguy, a comunicat, într-o conferință de presă, că pilotul și cei zece pasageri – cinci cursante și cinci instructori – și-au pierdut viața. Cursantele erau asistente medicale care își exercitau datoria în regim independent, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: