Noi membri în CNESP. Cine va lua deciziile privind combaterea pandemiei?
Full Article 1 minutes read

Noi membri în CNESP. Cine va lua deciziile privind combaterea pandemiei?

Deputații au aprobat, în ședința plenară din 18 martie, un proiect  de lege care are drept scop îmbunătățirea funcționării Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și consolidarea capacităților acesteia de a reacționa adecvat pentru combaterea pandemiei COVID-19 și a altor eventuale epidemii.

Prin modificarea Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice, componența Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică va fi formată din membri ai guvernului și reprezentanții ai structurilor subordonate guvernului în responsabilitatea directă a cărora este monitorizarea și combaterea unei urgențe în sănătate publică și specialiști în domeniul sănătății publice reprezentanți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Academiei de Științe a Moldovei, Școlii de Management în Sănătate Publică, din societatea civilă. De asemenea, cu drept de vot consultativ vor fi antrenați reprezentanți ai organismelor internaționale.

Autorii proiectului de lege, deputați ai fracțiunii ACUM Platforma DA, Alexandru Slusari, Dinu Plîngău și Liviu Vovc, argumentează că modificarea componenței Comisiei va avea drept impact luarea celor mai bune decizii, în termeni optimi, pentru combaterea unei eventuale epidemii.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: