Legislația cu privire la activitatea notarilor va fi modificată
Full Article 2 minutes read

Legislația cu privire la activitatea notarilor va fi modificată

Guvernul a aprobat, în data de 12 ianuarie, proiectul de lege privind modificarea legislației cu privire la activitatea notarilor. Proiectul prevede completarea articolului privind teritoriul de activitate al notarului. Totodată, se propune ca notarul să depună jurământul și în fața Președintelui Camerei Notariale. În același timp, proiectul prevede ca notarii să răspundă disciplinar, dacă absentează de la două ședințe convocate consecutiv, ale Adunării Generale a Notarilor sau ale altui organ colegial.

Proiectul de lege prevede completarea articolului privind teritoriul de activitate al notarului cu fraza: „Nu se admite schimbul teritoriului de activitate între notari”. Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin această intervenție se va consolida prevederea actuală, potrivit căreia schimbarea teritoriului de activitate între notari nu este permisă.

De asemenea, s-a propus ca notarul să depună jurământul și în fața Președintelui Camerei Notariale, nu doar în faţa Comisiei de licenţiere şi a ministrului Justiţiei. La fel, s-a propus ca ședința extraordinară a Adunării Generale a Notarilor să poată fi convocată, inclusiv de către Președintele Camerei Notariale.

Legea cu privire la organizarea activității notarilor va fi completată de asemenea cu o prevedere care va permite ca membrii Consiliului să beneficieze, pentru fiecare şedinţă la care vor participa, de o indemnizaţie echivalentă cu a treia parte (1/3) din salariul mediu pe economie, dar nu mai mult decât pentru trei şedinţe pe lună. Aceasta va fi achitată de către Camera Notarială.

În același timp, proiectul prevede ca notarii să răspundă disciplinar, dacă absentează de la două ședințe convocate consecutiv, ale Adunării Generale a Notarilor sau ale altui organ colegial la care au fost aleși, numiți sau delegați.

Proiectul de lege va fi înaintat Parlamentului spre adoptare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: