„Nu știu care e motivul, dar sistemul tace”. De ce a fost amânată ședința CSM și ce apel a lansat unul dintre membri pentru judecători
Full Article 3 minutes read

„Nu știu care e motivul, dar sistemul tace”. De ce a fost amânată ședința CSM și ce apel a lansat unul dintre membri pentru judecători

Ședința Consiliului Suprem al Magristraturii (CSM) nu a avut loc din cauza lipsei de cvorum. De la aceasta au lipsit cei patru membri noi ai CSM, care au fost numiți în funcție de parlament pe 17 martie. Alți membri ai consiliului au amintit că acțiunile parlamentului au fost criticate de Comisia de la Veneția și au îndemnat judecătorii să-și exprime opinia în legătură cu acest subiect.

Ședința din 30 aprilie s-a desfășurat sub formă de conferință online. În cadrul acesteia au participat 6 reprezentanți ai corpului de judecători, precum și profesoara de drept Mariana Timotin. Membrii CSM care au fost numiți în funcție de parlament în data de 17 martie au anunțat-o pe șefa interimară a CSM Luiza Gafton că nu vor putea participa, invocând motive personale, de sănătate sau tehnice. De asemenea, de la ședință au lipsit procurorul general Alexandr Stoianoglo și ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.

Membrul CSM Dorel Musteață și-a exprimat îngrijorarea față de faptul că reprezentanții societății civile nu s-au prezentat la ședință. Acesta a menționat că parlamentul și guvernul au mărit componența CSM de la 12 la 15 persoane pentru a debloca activitatea instituției. „Dar suntem, în continuare, șapte”, a menționat Musteață.

Aceasta a amintit că Comisia de la Veneția a recomandat ca numărul de membri ai consiliului să nu fie modificat până la modificările de rigoare în Constituție. Acesta a îndemnat judecătorii să-și exprime opinia în legătură cu această situație.

„Fac un apel către întregul sistem judecătoresc: să fie activi, să se expună. Avem opinia Comisiei de la Veneția, care pune semne de întrebare. Eu cred că mărirea numărului membrilor CSM din rândul mediului academic care sunt desemnați de forul legislativ ridică semne de întrebare la activitatea CSM. Și îi îndemn pe toți să vină cu opinii despre acest subiect”, a spus Musteață.

Acesta a anunțat că pe 6 mai, reprezentanții Comisiei de la Veneția și a Consiliului Europei vor purta discuții cu membrii CSM despre „depolitizarea” instituției. Prin urmare, acesta a îndemnat judecătorii să-și expună poziția.

„Am așteptat să văd că judecătorii vor reacționa la situația dată? Nu știu care este motivul, dar sistemul tace”, a spus Musteață. „Ofiacial sau neoficial, dar puteți să sesizați, este dreptul fiecărui membru”, a conchis acesta.

Acesta a fost susținut de membra CSM Nina Cernat. Ea și-a exprimat opinia că lipsa membrilor din rândul societății civile „nu este întâmplătoare și trezește întrebări”.

Aceasta a mai spus că situația cu privire la activitatea CSM urmează să fie discutată pe 6 mai cu reprezentanții Consiliului Europei și Comisiei de la Veneția. „Vă rugăm să fie toți prezenți, pentru că mesajul va fi unul destul de clar și dur în adresa reprezentanților societății civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii”, a mai spus Nina Cernat.

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi au fost incluse 14 chestiuni. Una dintre ele ține de cererea președintelui Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, referitor la inițierea procedurii disciplinare în privința judecătorului Curții Constituționale, Vladimir Țurcan.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: