Facebook

O agenție de stat cheamă la răsturnarea Guvernului? Cum pagina unei instituții publice a devenit „vocea lui Ștefăniță”

În luna ianuarie, pe pagina de Facebook a Agenţiei Publice de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a apărut un text care începe cu îndemnul „Jos Guvernul!”. De unde s-a luat o lozincă antiguvernamentală pe pagina de pe o rețea de socializare a autorităţii publice, ce atribuţie are în acest sens Ion Ştefăniţă, fostul director al agenţiei şi ce cred despre toate acestea cei de la Ministerul Culturii – aflaţi în articolul NM.

O autoritate publică împotriva guvernului?

La 9 ianuarie, pe pagina de Facebook a Agenției Publice de Inspectare și Restaurare a Monumentelor (AIRM) a apărut un text care începea cu îndemnul „Jos Guvernul!”.

De notat că AIRM este o agenție publică, o autoritate specializată care se subordonează Ministerului Culturii din Moldova. Sergiu Prodan, ministrul culturii, este membru al guvernului.

Aneta Dabija, activistă civică, fondatoarea Asociației Save Chișinău, a observat respectivul text. Ea a publicat un screenshot și a menționat că așa ceva se întâmplă atunci când „foștii directori mai sunt admini ai paginii”. Ulterior, textul a fost totuși eliminat.

Facebook

Însă după aceasta, s-au publicat de câteva ori interviuri sau postări de-ale lui Ion Ștefăniță, care a fost demis din funcția de director al agenției încă în luna noiembrie 2021.

Ministerul așteaptă parola

Serviciul de presă al Ministerului Culturii a comunicat pentru NM că ministerul „nu urmărește ceea ce colaboratorii Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor postează pe rețelele de socializare”. Însă la Ministerul Culturii s-a stabilit că informațiile pe care actualii colaboratori ai AIRM le-au publicat pe internet nu coincideau întotdeauna cu poziția oficială a Ministerului Culturii. 

Cei de la minister au subliniat faptul că încă mai așteaptă de la Ion Ștefăniță, fostul director al AIRM, login-ul și parola paginii de Facebook unde a fost plasată postarea „Jos Guvernul!”.

Vocea lui Ștefăniță

La rândul său, Ion Ștefăniță a confirmat într-o discuție cu NM că el este autorul publicației. Potrivit afirmațiilor sale, l-a făcut să scrie această postare stagnarea de șase luni în activitatea Consiliului Național al Monumentelor Istorice care, printre altele, acordă avizuri pentru construcții în centrul istoric al Chișinăului. El s-a revoltat în textul respectiv că acordarea avizurilor „este blocată deja de șase luni” și a acuzat guvernul de distrugerea consiliului.

El a mai menționat că pagina de Facebook a agenției este administrată de câteva persoane. Mai devreme, el a informat Ministerul Culturii despre aceasta.

Ștefăniță afirmă că pagina Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor este un instrument neoficial de informare, spre deosebire de site-ul oficial al agenției – e-patrimoniu.md.

De notat că pe această pagină de Facebook este indicat link-ul spre e-patrimoniu.md. Iar pe site-ul oficial al Agenției există link-ul spre pagina respectivă de Facebook, unde ex-directorul AIRM continuă să publice postări.

Screenshot-ul site-ului oficial al Agenției

„Eu am dezvoltat această pagină, ministerul nu a investit niciun leu în ea. 4 mii de persoane doresc să audă vocea lui Ion Ștefăniță”, a declarat fostul director al AIRM.

Ștefăniță susține că a eliminat postarea la solicitarea lui Sergiu Chiriac, directorul interimar al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor. Potrivit lui Ștefăniță, acesta l-a contactat după un apel „de sus” al lui Ion Budeci, secretarul de stat al Ministerului Culturii.

Fiind demis în luna noiembrie anul trecut, Ștefăniță a recunoscut că „a fost ofensator să fie concediat după 12 ani de activitate în agenție”.

***

Menționăm că Ștefăniță continuă să fie membru al Consiliului Național al Monumentelor Istorice pe lângă Ministerul Culturii. Anterior, acesta pleda pentru construcția unui centru de business pe locul cafenelei „Guguță” și a fost printre cei care în anul 2018 au votat pentru proiectul respectiv. Acum un an, Ștefăniță a votat și pentru proiectul de construcție a unui complex cu multe nivele în zona protejată dintre Circ și Biserica „Sf. Constantin și Elena”. El menționează că a votat pentru acest proiect după ce „a studiat situația în retrospectivă istorică, dar și luând în calcul situația actuală și cum își dorește să vadă orașul în viitor”. Potrivit afirmațiilor sale, construcția unui complex cu mai multe etaje va aduce beneficii în bugetul municipal.

De notat că autorizația Consiliului Național de a construi un complex alături de Circ a provocat critici dure pe rețelele de socializare și nu numai. Complexul va fi constituit dintr-un centru de business cu 21 de nivele și patru blocuri locative cu mai multe etaje. Mai mulți oameni l-au numit „un monstru”, iar unii – „o clădire faraonică”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldtelecom

Concursul pentru șefia Moldtelecom, încheiat anticipat. Ambii candidați s-au retras

Concursul pentru funcția de director general al Moldtelecom s-a încheiat anticipat joi, 3 septembrie, după ce ambii candidați admiși în procesul de selecție s-au retras din concurs. Anunțul a fost făcut de Agenția Proprietății Publice (APP).

Concursul pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom” s-a încheiat anticipat. Decizia vine după retragerea din concurs a ambilor candidați admiși în procesul de selecție. În aceste condiții, procedura de concurs nu mai poate fi continuată în formula actuală”, a transmis APP.

Agenția Proprietății Publice a menționat că va informa despre eventualele decizii privind organizarea unui nou concurs.

Amintim că concursul pentru funcția de director general al „Moldtelecom” a fost lansat de APP pe 2 iunie 2026. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor a fost 16 iunie, iar pe 19 iunie Comisia de selectare a anunțat rezultatele preselecției. În urma acestei etape, în cursa pentru conducerea companiei au rămas doi candidați: directorul general interimar al „Moldtelecom”, Viorel Motorniuc, și fostul director B2B al „Orange Moldova”, Andrei Preașcă.

***

Moldtelecom este operatorul național de comunicații electronice și una dintre cele mai importante companii de stat din Republica Moldova. Compania a fost fondată în 1993, iar în 1999 a fost reorganizată în societate pe acțiuni, statul deținând în prezent, prin Agenția Proprietății Publice, 100% din acțiuni. Moldtelecom furnizează servicii de telefonie fixă și mobilă, internet și televiziune digitală.

În 2025, Moldtelecom a raportat venituri din vânzări de aproximativ 1,68 miliarde de lei și un profit net de 137,5 milioane de lei. Compania avea la sfârșitul anului 2025 peste 2 000 de angajați.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: