politia.md

O femeie din Hâncești a decedat, după ce și-a dat foc. Precizările poliției

O femeie de 60 de ani s-a stropit cu o substanță necunoscută, după care și-a dat foc. Incidentul a avut loc într-o localitate din raionul Hâncești. Informația a fost confirmată pentru NM de către Cristina Vicol, ofițerul superior de presă al Inspectoratului de Poliție Hâncești.

S-a stabilit că în seara de 2 mai, fiul victimei, fiind la vecini, a auzit niște țipete din curtea gospodăriei sale. Deplasându-se la domiciliu, a depistat cadavrul mamei sale în curtea gospodăriei. Aceasta avea urme de arsuri pe corp. Ajunși la fața locului, medicii au constatat decesul femeii.

Pe marginea acestui caz a fost inițiată o anchetă, iar toate cauzele producerii incidentului urmează a fi stabilite.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Permisele auto eliberate în R. Moldova și Irlanda vor fi recunoscute reciproc, fără susținerea examenelor suplimentare

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Irlandei vor fi recunoscute reciproc, pe teritoriul celor două state. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 2 iulie, inițierea negocierilor asupra unui Acord în acest sens. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, moldovenii stabiliți în Irlanda își vor putea preschimba permisele de conducere fără a susține probe teoretice sau practice. De aceleași condiții vor beneficia, pe teritoriul țării noastre, și deținătorii permiselor auto eliberate de autoritățile irlandeze. 

Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: