facebook.com/plahotniuc

„O tentativă evidentă de influențare a actului justiției”. Cum comentează avocatul lui Plahotniuc noul dosar inițiat de Procuratură

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, consideră că dosarul în care este vizat clientul său este „unul politic, realizat la comanda celor care se află acum la conducerea statului”. Contactat de NM, acesta a menționat că nu poate divulga locul aflării fostului președinte al PDM, „din motive de siguranță”.

Lucian Rogac susține că nu este întâmplător faptul că acuzațiile în adresa lui Vladimir Plahotniuc au apărut într-o perioadă preelectorală. Potrivit acestuia, conducerea statului ar avea nevoie să „distragă atenția de la starea în care a ajuns Republica Moldova”.

„Toate acuzațiile făcute la adresa lui Vladimir Plahotniuc sunt nefondate, nu se bazează pe fapte reale și nu vor putea fi dovedite niciodată pentru că nu au fost săvârșite în realitate”, a menționat acesta.

Mai mult, potrivit acestuia, dosarul ar fi politic și realizat la comanda celor care se află acum la conducerea statului. Acesta a atras atenția că unii actori politici au anunțat din timp ce urmau să facă procurorii.

„Toate aceste acțiuni nu reprezintă altceva decât o tentativă evidentă de infleunțare a actului justiției prin declarații și amenințări publice, dar și prin presiuni directe asupra procurorilor, făcute de cei care se află acum la conducerea Republicii Moldova. Ne dorim ca orice proces al justiției din țara noastră să se desfășoare corect, imparțial și independent de orice tip de influență”, a mai spus acesta.

Întrebat de NM unde se află în prezent Vladimir Plahotniuc, apărătorul a spus că fostul lider al PDM l-a rugat să nu divulge locul aflării sale, din motive „de siguranță”.

Amintim că, pe 18 mai, procurorul general Alexandr Stoianoglo a anunțat în cadrul unui briefing că Vladimir Plahotniuc este unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului și ar fi obținut peste 100 mln de dolari în mod fraudulos.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: