NewsMaker

Oleg Ozerov nu a fost invitat să-și prezinte scrisorile de acreditare. Explicația Maiei Sandu 

Șefa statului Maia Sandu a declarat că Oleg Ozerov, desemnat de Moscova încă în septembrie 2024 în calitate de ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, nu și-a prezentat scrisorile de acreditare pentru că „el nu a fost încă invitat” să le prezinte. „Nu poți să inviți reprezentantul unei țări să depună scrisorile de acreditare când oficiali de la Moscova spun că statul Republica Moldova nu merită să existe”, a adăugat președinta. Menționăm, potrivit Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu-și prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă.

La emisiunea Cutia Neagră de la TV8, președinta a fost întrebată despre statutul lui Oleg Ozerov, desemnat de Moscova încă în septembrie 2024 în calitate de ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova.

„El nu a fost încă invitat să transmită scrisorile de acreditare”, a comunicat Maia Sandu. „Pentru că nu poți să inviți reprezentantul unei țări să depună scrisorile de acreditare când oficiali de la Moscova spun că statul Republica Moldova nu merită să existe sau ceva de tipul acesta. E vorba despre atitudinea lipsită de respect în general a Kremlinului față de Republica Moldova, este vorba despre faptul că nu se respectă suveranitatea acestei țări, integritatea teritorială. Nu e un lucru nou din păcate, nu mai suntem surprinși dar este doar o continuare a acestei atitudini”, a adăugat șefa statului.

„O să venim cu o decizie când și cum și ce facem, dar comportamentul este același ca și al altor oficiali de la Kremlin”, a spus Maia Sandu, fiind întrebată de ce nu este refuzată candidatura lui Oleg Ozerov.

Ulterior întrebată dacă poziția Președinției este ca Ozerov să nu fie invitat pentru a-și depune scrisorile de acreditare, Maia Sandu a răspuns: „Nu am spus că aceasta este poziția mea. Am spus că atunci când urma să depună scrisorile, oficiali de la Moscova au făcut declarații foarte nerespectuase în raport cu statul Republica Moldova”.

La o nouă precizare, dacă Ozerov va fi invitat sau nu să-și depună scrisorile de acreditare, șefa statului a comunicat: „Da sigur, o să văd când o să iau această decizie”.

***

Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă. Scrisorile de acreditare reprezintă documentul formal emis de statul trimițător, prin care persoana desemnată este recunoscută ca ambasador și își poate începe în mod oficial activitatea diplomatică. Până la acest moment, persoana desemnată poate fi doar un șef al misiunii diplomatice în așteptare, fără statut deplin de ambasador. Fără depunerea scrisorilor de acreditare, această persoană nu are dreptul să reprezinte oficial statul său în relațiile diplomatice cu autoritățile țării gazdă sau să acționeze ca ambasador în sensul deplin al funcției.

***

Amintim, în septembrie 2024, președintele rus Vladimir Putin l-a desemnat pe Oleg Ozerov în funcția de ambasador în țara noastră. Detalii AICI. Câteva zile mai târziu, ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi a declarat că instituțiile statului l-au verificat timp de câteva luni pe Oleg Ozerov și nu au găsit informații despre el care să indice că ar putea afecta Republica Moldova. Tot atunci, Popșoi a spus de ce autoritățile de la Chișinău nu resping candidatura lui Ozerov. Detalii AICI.

În noiembrie 2024, Oleg Ozerov a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Acestuia i-a fost înmânată o notă de protest cu privire la implicarea Federației Ruse în procesul electoral din țară. Detalii AICI.

Ulterior, pe 17 ianuarie 2025, Oleg Ozerov a fost la Tiraspol unde a avut o întâlnire cu liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski. Atunci, Chișinăul a reacționat la declarațiile făcute de Krasnoselski din timpul întrevederii cu Ozerov. Detalii AICI.

Pe 24 ianuarie, Partidul Național Moldovenesc a cerut „expulzarea imediată” a ambasadorului rus Oleg Ozerov. Partidul a menționat că „Oleg Ozerov, desemnat ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, nu și-a prezentat scrisorile de acreditare la Președinția Republicii Moldova” și „fără acest act oficial, Ozerov nu are niciun drept să se prezinte ca ambasador și să desfășoare activități diplomatice pe teritoriul țării noastre”. Detalii AICI.

Pe 27 ianuarie, Ministerul rus de Externe l-a convocat pe ambasadorul Moldovei în Rusia Lilian Darie. Acestuia i-au fost înmânate două note de protest. Una dintre acestea – în legătură cu declarațiile unui partid din Moldova care, potrivit Moscovei, „conțineau acuzații nefondate la adresa ambasadorului Rusiei de la Chișinău, apeluri pentru expulzarea acestuia și limitarea activității ambasadei ruse”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN

Italia suspendă temporar acordul Schengen cu Spania, după criza migranților

Italia a decis să suspende temporar aplicarea Acordului Schengen privind libera circulație cu Spania, după afluxul masiv de migranți ilegali în exclava spaniolă Ceuta, situată în nordul Africii. Autoritățile italiene au dispus închiderea punctelor de intrare maritime și aeriene pentru persoanele care vin din Spania și au anunțat consolidarea controalelor la frontiera terestră cu Franța, relatează DW.

Suspendarea temporară a Acordului Schengen cu Spania este o măsură necesară pentru a garanta securitatea cetățenilor noștri și pentru a proteja frontierele europene”, a declarat ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, într-un mesaj publicat pe platforma X vineri, 31 iulie.

Potrivit presei italiene, decizia a fost luată în urma unei ședințe organizate la Ministerul italian de Interne, sub conducerea ministrului Matteo Piantedosi.

Ministerul italian de Interne a confirmat pentru agenția AFP că au fost suspendate intrările maritime și aeriene dinspre Spania. Măsura nu se aplică însă cetățenilor spanioli și ai altor state europene care călătoresc în Italia, a precizat instituția.

Autoritățile italiene au anunțat totodată că, după consultări cu Franța, cele două state vor intensifica verificările la frontierele terestre.

Meloni: Imaginile din Ceuta sunt „șocante”

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat anterior gestionarea situației de către autoritățile spaniole, după sosirea a zeci de mii de migranți în Ceuta. Ea a spus că imaginile din orașul autonom spaniol sunt „șocante” și arată că „imigrația ilegală necontrolată reprezintă o amenințare reală pentru securitatea frontierelor europene”.

În replică, premierul spaniol Pedro Sanchez a făcut apel la unitate europeană. „Acum nu este momentul pentru dezbinare. Acum este momentul să continuăm construirea unei Uniuni Europene puternice și unite”, a transmis acesta pe platforma X.

Sanchez a publicat și date potrivit cărora Italia rămâne una dintre principalele rute prin care migranții ilegali ajung în Uniunea Europeană.

Circa 37 500 de migranți s-au întors în Maroc

Spania și Marocul au convenit să accelereze procedurile de returnare a persoanelor care au intrat ilegal în Ceuta. Conform televiziunii publice spaniole RTVE, care citează Ministerul spaniol de Interne, aproximativ 37 500 de migranți au revenit în Maroc.

Autoritățile spaniole estimează că, în ultimele zile, aproximativ 50 000 de persoane au ajuns în Ceuta, în timp ce administrația orașului a indicat un număr de aproape 60 000 de migranți.

Ceuta și Melilla, două exclave spaniole aflate pe coasta de nord a Africii, reprezintă unele dintre principalele rute folosite de migranții africani care încearcă să ajungă în Europa Occidentală. Pentru mulți dintre aceștia, Marocul este o țară de tranzit înainte de traversarea spre Europa.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: