TV, programe tv

ONG-urile de media cer explicații, după ce CSE a suspendat licența a șase posturi TV: „Lipsă de transparență”

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Asociația Presei Electronice (APEL) și Centrul „Acces-Info” își exprimă îngrijorarea în raport cu perpetuarea practicilor de suspendare a licențelor posturilor de televiziune, în lipsa unor explicații privind circumstanțele care ar justifica măsurile restrictive. ONG-urile semnatare cer autorităților să comunice neîntârziat argumentele și probele care au stat la baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova.

La 30 octombrie 2023, CSE a dispus suspendarea licențelor de emisie a altor șase posturi de televiziune (Orizont TV, ITV, Prime TV, Publika TV, Canal 2 și Canal 3) pentru că „reprezintă un pericol la adresa securității informaționale”, potrivit șefului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața. Directorul SIS a declarat că aceste posturi TV își realizează activitatea cu „multiple încălcări ale legislației”, constatate de către Consiliul Audiovizualului (CA), dar și de SIS, iar prim-ministrul Dorin Recean a anunțat despre existența unor „dovezi că aceste posturi urmăresc un interes din afara Republicii Moldova, în scop destabilizator”.

„În pofida acestui fapt, dispoziția CSE din 30 octombrie nu conține nici un argument sau referințe la „motivele serioase, convingătoare, justificate și probate corespunzător” care au stat la baza deciziei de suspendare. De asemenea, în hotărârea CSE lipsește informația exactă despre sancțiunile aplicate anterior de CA în privința fiecărui furnizor de servicii media vizat, dar și „multiple încălcări ale legislației”, constatate de către SIS” – se arată în textul declarației făcut public de CJI.

ONG-urile semnatare susțin că, în prezent, atât publicul general, cât și societatea civilă, „este privată de posibilitatea evaluării proporționalității ingerinței”, dar și „legitimității scopului urmărit de către autorități”. Potrivit Declarației, această abordare „facilitează apariția îngrijorărilor” în raport cu „oportunitatea și gradul de compatibilitate a măsurilor restrictive cu principiile și valorile inerente unui stat democratic”.

„ONG-urile semnatare recunosc necesitatea de a implementa măsuri urgente pentru a asigura securitatea informațională a statului, însă subliniază că măsurile cu caracter restrictiv trebuie să fie fundamentate prin argumente convingătoare, probe certe și implementate într-o măsură în care să asigure excluderea dubiilor privind legalitatea și proporționalitatea ingerințelor. (…) Reamintim că statul are obligația  de a pune în aplicare un cadru legislativ şi administrativ adecvat pentru a asigura pluralismul audiovizual eficient. Incapacitatea autorităților de a-și explica  deciziile generează suspiciuni că măsurile restrictive au fost aprobate în mod nejustificat, în detrimentul diversității opiniilor politice exprimate, dar și în defavoarea consolidării protecției libertății de exprimare în mass-media audiovizuală” – se mai arată în textul Declarației semnat de trei ONG-uri de media.

De menționat că patru posturi TV care au rămas fără licență au venit cu o reacție, după decizia CSE. Este vorba de Orizont TV,  ITV, Publika TV și Prime TV, care au acuzat guvernarea de un atac „fără precedent” asupra mass-mediei din Republica Moldova. Mai mult, posturile TV au precizat că funcționează conform legislației în vigoare și au acuzat SIS că ar fi lansat „falsuri”, care nu ar avea „nicio probă sau justificare legală”. Contactat de NM, PAS a refuzat să comenteze acuzațiile posturilor TV.

***

Amintim că Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a dispus, și în decembrie 2022, suspendarea licenței de emisie a șase posturi de televiziune – Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6, Orhei TV. CSE a justificat decizia sa prin faptul că posturile TV au fost monitorizate și sancționate de către Consiliul Audiovizualului pentru „lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”. La fel în dispoziția emisă s-a menționat că aceste posturi de televiziune au fost sub controlul persoanelor fizice și/sau juridice supuse sancțiunilor internaționale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: