facebook.com/ONUMoldova

ONU Moldova a desemnat câștigătorii premiilor pentru drepturile omului. Cine sunt aceștia?

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a înmânat pe, 10 decembrie, premiile anuale pentru realizări remarcabile în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova, în anii 2020-2021. Ediția curentă, a XVI-a la număr, include patru premii.

Premiul General ONU a fost acordat directoarei organizației Copil. Comunitate. Familie din Moldova, Liliana Rotaru.

„Deseori, drepturile omului pentru mulți din concetățenii noștri reprezintă un lux, și de multe ori ei au nevoie de sprijinul comunității pentru a accesa aceste drepturi. Atunci când drepturile omului si drepturile copilului vor deveni o normalitate în viața noastră, situația se va schimba spre bine”, a spus Liliana Rotaru.

De premiul ONU pentru o realizare remarcabilă în domeniul drepturilor omului la nivel local pentru anii 2020-2021 s-a învrednicit și coordonatoarea de proiecte Angela Croitor.

Premiul special ONU în domeniul drepturilor la sănătate, educație, muncă și/sau protecție socială în contextul pandemiei COVID-19 a fost acordat Organizației Neguvernamentale „Concordia”.

Iar câștigătorul premiului special ONU pentru grupuri/organizații pentru implicarea activă în promovarea egalității și nediscriminării pentru anii a fost desemnat Coaliția Civică „Viața fără violență în familie”.

Candidații la premiile ONU pentru drepturile omului 2021 au fost evaluați conform mai multor criterii precum inovație și creativitate; curaj în abordarea temelor sau problemelor dificile; durabilitate, etc.

Comisia de selecție a premianților a inclus cinci membri – reprezentanți ai Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, Ambasadei Statelor Unite la Chișinău, Consiliului pentru Egalitate, organizațiilor Amnesty International și Promo-Lex.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: