Poliţia de Frontieră/Facebook

Opt ani fără vize spre țările UE. Peste 2,4 mln de moldoveni au beneficiat de regimul liberalizat

Peste 2,4 milioane de moldoveni au beneficiat de regimul liberalizat de vize. Astăzi, 28 aprilie 2022, se împlinesc opt ani de la abolirea regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetăţenilor Republicii Moldova, deţinători de paşapoarte biometrice, în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele non-membre, dar care fac parte din spațiul Schengen.

Poliţia de Frontieră a înregistrat 2.435.082 cetăţeni moldoveni, care s-au prezentat la ieșirea din țară prin punctele de trecere situate la frontiera cu România, dar şi prin Aeroportul Internațional Chișinău, având ca destinaţie spaţiul comunitar.

Conform datelor statistice, tinerii cu vârste cuprinse între 26 – 35 ani au fost în topul persoanelor care au ales să călătorească spre Uniunea Europeană în baza paşaportului biometric – 592.659. Cu o diferență mică sunt moldovenii cu vărsta 46+ (546.022), urmaţi în top de persoanele cu vârsta cuprinsă între 36 şi 45 ani (451.108).

Cel mai solicitat punct de trecere a fost Leușeni – Albița, poliţiştii de frontieră înregistrând 873.289 persoane, fiind urmat de Aeroportul Internaţional Chişinău prin care au ieşit din ţară 449.317 deţinători de paşapoarte biometrice, iar alţi 424.211 moldoveni au mers în comunitatea europeană prin punctul de trecere Cahul – Oancea.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vasile Tofan

Tofan, la tribuna ONU: „Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”

Prim-ministrul Vasile Tofan a susținut sâmbătă, 26 septembrie, un discurs la Adunarea Generală a ONU. Oficialul a vorbit despre parcursul european al Republicii Moldova, presiunile exercitate de Rusia, războiul din Ucraina și securitatea țării, dar și despre necesitatea consolidării democrației și dezvoltării economice. Șeful Guvernului a subliniat că Moldova trebuie să-și decidă singură viitorul și să-și consolideze rolul în comunitatea internațională.

„În cea mai mare parte a acestei perioade, lumea ne-a descris drept o țară prinsă între Est și Vest — un loc în care alții hotărau. Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră în calitate de nou prim-ministru al unei țări care a făcut propria alegere”, a spus Tofan.

Premierul a afirmat că, după independență, Moscova a folosit gazul și embargourile comerciale ca instrumente de presiune, iar în ultimii ani Rusia ar fi încercat să influențeze politica din Moldova prin finanțări ilicite, dezinformare, atacuri cibernetice și cumpărarea voturilor.

„Moldovenii au răspuns că țara lor nu este de vânzare”, a declarat Tofan.

El a prezentat integrarea europeană drept un „proiect național” și a spus că aderarea la UE nu reprezintă pentru Moldova înlocuirea unei sfere de influență cu alta. „Înseamnă că cetățenii noștri își exercită dreptul de a alege. De a alege democrația. De a alege prosperitatea. De a alege pacea”, a afirmat premierul.

O parte importantă a discursului a fost dedicată războiului din Ucraina. Tofan, care a spus că a locuit aproape 15 ani la Kiev, a relatat inclusiv despre impactul războiului asupra copiilor.

„Copiii au ajuns înspăimântător de pricepuți la această aritmetică nocturnă a războiului”, a spus el, referindu-se la copiii care calculează timpul până la sosirea dronelor și momentul în care trebuie să ajungă în adăposturi.

Premierul a declarat că drone rusești au încălcat în mod repetat spațiul aerian al Republicii Moldova și a avertizat că repetarea acestor incidente nu trebuie să le transforme în ceva normal. „Faptul că o încălcare se repetă nu o face acceptabilă”, a subliniat Tofan.

În discurs, șeful Guvernului a cerut și retragerea armatei ruse din regiunea transnistreană.

„Vom continua să insistăm pe retragerea lor necondiționată. Ne dorim o reintegrare pașnică a țării noastre, cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a declarat el.

La final, Tofan a spus că Moldova trebuie să-și cunoască nu doar problemele, ci și capacitatea de a-și decide singură viitorul.

„Prea mult timp, moldovenilor li s-a spus că țara noastră este prea mică, prea expusă și prea divizată ca să-și poată alege singură viitorul. (…) Noi ne cunoaștem problemele. Dar trebuie să ne cunoaștem și puterea”, a spus premierul.

„Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”, a încheiat Tofan.

Amintim că Vasile Tofan se află la New York în perioada 23-26 septembrie, unde participă la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Acesta a avut întrevederi cu cu prim-miniștrii Sloveniei și Croației și discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri american.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: