Burduja Petru
Максим Андреев, NewsMaker

Paradis fiscal, dar de unde bani? Comuniștii și socialiștii au publicat un set de măsuri, menite să oprească inflația

Comuniștii și socialiștii propun mai multe măsuri, menite să stopeze inflația și creșterea prețurilor. Printre acestea se numără introducerea cotei zero pentru impozitul pe venitul anual reinvestit al agenților economici și pentru gazele consumate de persoanele fizice și juridice, dar și stabilirea unei vacanțe fiscale pentru impozitele achitate. Deputatul fracțiunii Blocul Comuniștilor și Socialiștilor Petru Burduja a publicat pe pagina sa de Facebook inițiativele. Acesta nu a precizat, însă, din ce resurse propune să fie acoperite măsurile menționate.

„Sperăm că, de această dată, guvernarea va reacționa imediat la inițiativele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, și nu va aștepta iar cîte jumătate de an sub diferite pretexte. E vorba de măsuri urgente de înfăptuit pentru a stopa creșterea prețurilor și a inflației”, a menționat Burduja.

Propunerile BCS:

– Introducerea cote „0” (zero) pentru impozitul pe venitul anual reinvestit al agenților economici;

– Cota „0” (zero) TVA pentru gazele naturale consumate de către persoanele juridice și fizice;

– Stabilirea vacanței fiscale pe un termen de pînă la 6 luni pentru plățile impozitelor achitate de către persoanele fizice și juridice, în caz de necesitate, prelungirea acestui termen pînă la 1 an;

– Stabilirea moratoriului controalelor fiscale, asupra amenzilor și penalităților fiscale, precum și asupra măsurilor de încasare forțată a acestora, începînd cu 1 februarie 2022;

– Stabilirea cotei ”0” (zero) de TVA pentru produsele agroalimentare autohtone de primă necesitate ori compensarea de către stat a acesteia;

– Anularea TVA pentru îngrășămintele folosite de către sectorul agricol din Republica Moldova;

– Pentru businessul mic și mijlociu, agenți economici incluși în Registrul de Stat, reducerea ratei primelor de asigurare pînă la 15% pentru partea salariului angajatului ce nu depășește salariul minim pe economie pe parcursul lunii;

– Acordarea creditelor și împrumuturilor preferențiale fără dobîndă, pentru exportatorii agricoli și agroindustriali;

– Reducerea TVA de la 20% la 6% pentru carburanții auto.

De menționat că proiectul de lege nu a fost deocamdată publicat. De asemenea, BCS nu a argumentat de unde ar urma să fie luați banii necesari pentru implementarea acestor inițiative.

Amintim că, tot astăzi, PSRM a publicat o declarație prin care solicită convocarea, de urgență, a ședinței Parlamentului. O solicitare în acest sens a fost lansată, în ajun, și de Partidul „ȘOR”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: