Parlamentul se întrunește în ședință plenară la ora 15:00
Full Article 1 minutes read

Parlamentul se întrunește în ședință plenară la ora 15:00

Biroul permanent a decis convocarea Parlamentului în ședință plenară la ora 15:00. Informația a fost confirmată pentru NM de către Liliana Anghel, reprezentanta serviciului de presă al legislativului.

Anterior, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a scris că legislativul s-ar putea întruni astăzi în ședință plenară.

„Din câte am aflat, la 12.00 are loc ședința noului Birou permanent al Parlamentului unde coaliția Dodon-Șor deține majoritatea. Interesant ce pun la cale. Fac vreo ședință de Parlament azi? Dacă da, au uitat să aprobe ieri vreo schemă corupțională? Şi o vor face azi?”, a scris Litvinenco pe Facebook.

Din câte am aflat, la 12.00 are loc ședința noului Birou permanent al Parlamentului unde coaliția Dodon-Șor deține…

Publicată de Sergiu Litvinenco pe Vineri, 4 decembrie 2020

 

Precizăm că, în cadrul ședinței din 3 decembrie, majoritatea parlamentară a votat pentru modificarea componenței Biroului permanent al legislativului. În urma acestei decizii, fracțiunea PDM a rămas numai cu un loc în cadrul Biroului permanent, care va fi ocupat de către președintele formațiunii, Pavel Filip.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: