Comisia Electorală Centrală

Patru partide din Republica Moldova riscă să fie dizolvate. CEC sesizează Ministerul Justiției

Comisia Electorală Centrală (CEC) solicită Ministerului Justiției să dizolve Partidul Oamenilor Muncii, Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”, Partidul Conservator și Partidul Regiunilor din Moldova. Solicitarea vine după ce cele patru formațiuni politice au admis repetat încălcarea de neprezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară. De asemenea, CEC sesizează Ministerul Justiției pentru a limita activitatea „Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei” și Partidului Socialist din Moldova timp de șase luni, pentru aceiași abatere. 

Potrivit unui comunicat CEC, pe 14 februarie, membrii autorității electorale a luat act de rapoartele financiare pentru semestrul II al anului 2024 depuse prin intermediul SSI „Control financiar” de către formațiunile politice.

Comisia Electorală Centrală a constatat că 54 de partide au depus în termen raportul, inclusiv în termenul acordat suplimentar. Alte trei partide politice au depus prin intermediul SSI „Control financiar” raportul financiar în afara termenului, inclusiv în afara termenului acordat suplimentar. Astfel, 11 partide politice au fost atenționate să respecte termenul și modalitatea de prezentare a raportului privind gestiunea financiară, în privința factorilor de decizie fiind pornite procese contravenționale.

Opt partide nu au depus raportul prin intermediul sistemului „Control financiar” sau l-au depus pe hârtie – modalitate contrară prevederilor legale – și au fost obligate de CEC să prezinte documentul prin sistem până la date de 20 februarie. Este vorba despre:

– Partidul Socialist din Moldova;
– Partidul Oamenilor Muncii;
– Partidul Noua Opțiuni Istorică;
– Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”;
– Partidul Conservator;
– Partidul Regiunilor din Moldova;
– Partidul „Șansă”;
– Partidul „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”.

„Cu referire la Partidul Regiunilor din Moldova, Partidul politic Noua Opțiune Istorică, Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii, Partidul „Moldova Unită – Единая Молдова” și Partidul Conservator, Comisia a sesizat anterior Ministerul Justiției pentru a întreprinde acțiuni în condițiile Legii nr. 294/2007, în vederea limitării activității acestora, solicitare acceptată inclusiv prin hotărâri judecătorești. Drept motiv pentru limitarea activității a servit faptul neprezentării prin intermediul SSI „Control Financiar” a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2024, precum și pentru anul 2023.

Comisia a reținut că, potrivit cadrului legal, dacă, în perioada limitării activității partidului politic, acțiunile pentru care a fost limitată activitatea partidului se vor repeta sau dacă, pe parcursul primului an din data ultimei limitări a activității partidului, acesta comite încălcări similare, Ministerul Justiției va cere judecătoriei să dizolve partidul respectiv”, se arată în comunicat.

În acest context, CEC sesizează Ministerul Justiției pentru a întreprinde acțiuni în vederea dizolvării Partidului Oamenilor Muncii, Partidului „Moldova Unită – Eдиная Молдова”, Partidului Conservator și Partidului Regiunilor din Moldova.

În cazul Partidului Socialist din Moldova și Partidului Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, CEC a constatat neprezentarea de către aceste partide a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2024 și pentru semestrul doi al anului 2024, adică pentru două perioade consecutive. În conformitate cu prevederile legale, activitatea partidului politic poate fi limitată dacă partidul nu a depus raportul privind gestiunea financiară, în termenul și formatul stabilite de Comisia Electorală Centrală.

În acest context, Comisia sesizează Ministerul Justiției pentru a limita activitatea acestor două partide politice pentru o perioadă de șase luni: Partidul Socialist din Moldova și Partidul „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”.

„Referitor la Partidul Politic „Şansă”, care la fel a depus contrar prevederilor legale raportul privind gestiunea financiară pentru semestrul doi al anului 2024 doar pe suport de hârtie și nu prin intermediul SSI ”Control Financiar”, adică a admis acțiuni repetate de nerespectare a disciplinei financiare pe parcursul unui an calendaristic, amintim că, prin adresa nr. CEC-8/7069 din 6 februarie 2025, Comisia a solicitat Ministerului Justiției să se adreseze în instanța de judecată în vederea adoptării hotărârii de dizolvare a acestuia. Constatările suplimentare a Comisiei din hotărârea adoptată la 14 februarie 2025 în privința Partidului Politic „ŞANSĂ” urmează a fi comunicate Ministerului Justiției, pentru a fi anexate la probatoriul existent semnalat la 6 februarie 2025.

În cazul Partidului Politic Noua Opțiune Istorică, care, la fel, a admis acțiuni repetate de nerespectare a disciplinei financiare pe parcursul unui an calendaristic, Comisia a constatat imposibilitatea de a se adresa la această etapă, prin intermediul Ministerului Justiției, instanței de judecată pentru dizolvarea partidului, pe motivul lipsei unei hotărâri definitive a Curții de Apel Centru la prima sesizare de limitare a activității partidului politic”, a transmis CEC.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 3 regiuni în loc de 32 de raioane/Lacul de acumulare Dubăsari e plin/Moldova va primi gaz din SUA?

Joi, 1 octombrie 2026, premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a susținut o conferință de presă. Pe scurt, vă povestim despre principalele declarații ale premierului:

Guvernul anunță reforma teritorială: Nord, Centru și Sud în loc de 32 de raioane
Guvernul a prezentat conceptul reformei administrativ-teritoriale: trei regiuni — Nord, Centru și Sud — în locul celor 32 de raioane. Nordul va reuni 11 raioane, cu centrul la Bălți, Centru — 13 raioane, cu centrul la Chișinău, iar Sudul — șapte raioane, cu centrul la Cahul. Raionul Taraclia va deveni municipiu, iar Chișinăul, Bălțiul și Găgăuzia își vor păstra statutul. Premierul Vasile Tofan a explicat: „Mai puține regiuni, mai puține atribuții, mai puțini funcționari, primării mai puternice”. Fiecare regiune va avea propriul conducător. Pachetul de proiecte de lege va fi prezentat Parlamentului în această toamnă.

„Una dintre puținele vești bune”: Tofan, despre rezervele de apă de la Dubăsari
Nivelul apei din lacul de acumulare Dubăsari este mai mare decât de obicei, a anunțat Tofan. Autoritățile au insistat ca hidrocentrala să acumuleze apă și să nu evacueze întregul volum. Ministerul Mediului a dat asigurări că în Nistru este suficientă apă pentru Chișinău — orașul are nevoie de 2 metri cubi pe secundă dintr-un debit de 33. Problema este însă funcționarea stației de captare la un nivel scăzut al apei. Chișinăul va primi încă trei pompe puternice din rezervele de stat. Primarul Ion Ceban a avertizat că, dacă orașul rămâne fără apă, pot apărea probleme cu sistemul de canalizare, producția de pâine și spitalele. În Moldova este instituită stare de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile.

Tofan răspunde criticilor privind achizițiile de gaz: toată lumea e expertă
Tofan a răspuns criticilor privind achizițiile de gaze: „Acum toți au devenit experți, dar și eu sunt nemulțumit de preț”. El a declarat că șansele de a găsi gaz mai ieftin sunt mici, dar există. Deocamdată, nu sunt planificate schimbări în conducerea „Energocom”. De la 1 octombrie, gazul costă 26,14 lei pentru un metru cub — în două luni, prețul a crescut cu aproape 12 lei.

Moldova analizează importul de gaze lichefiate din SUA
Moldova ia în calcul achiziționarea de gaz lichefiat din SUA. Tofan a discutat acest subiect cu oficiali americani, însă negocierile sunt abia la început. SUA își dorește contracte pe 20 de ani, cu un preț fix, ceea ce implică anumite riscuri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: