Patru ucraineni, blocați în Munții Maramureșului din România: sunt căutați cu elicoptere SMURD
Full Article 2 minutes read

Patru ucraineni, blocați în Munții Maramureșului din România: sunt căutați cu elicoptere SMURD

Două elicoptere SMURD participă la o operaţiune de căutare a patru cetăţeni ucraineni care încercau să ajungă în România, traversând graniţa alpină prin Munţii Maramureşului, la o altitudine de 1.800 de metri. Presa română scrie că din grupul de cetăţeni ucraineni care încercau să ajungă în România făceau parte şase persoane, dar două au fost recuperate de pe munte în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Agerpres scrie că operaţiunile de căutare au fost suspendate pe durata nopţii din cauza vizibilităţii reduse şi au fost reluate duminică dimineaţa.

„Începând cu ora 15:30, la acţiune participă şi două echipaje/elicoptere SMURD. (…) Au survolat zona, au fost observate echipele de salvatori, dar nu au fost reperate persoanele căutate (cetăţenii ucraineni)”, au comunicat oamenii legii din România.

Anterior sosirii celor două elicoptere SMURD în zonă, un cetăţean ucrainean rănit a fost localizat şi s-au stabilit coordonatele – acesta s-ar afla la o altitudine de aproximativ 1.500 metri pe munte.

„În cazul primului (rănit şi localizat), echipele de salvatori ar trebui să ajungă la el în aproximativ o oră. Din grupul celorlalţi trei, unul – despre care avem informaţii că nici el nu s-ar mai putea deplasa – nu poate fi deocamdată localizat, dar o a doua echipă de salvatori a pornit în căutarea lui, iar ceilalţi doi au fost reperaţi şi o a treia echipă pleacă în căutarea lor. Aceştia doi s-ar afla undeva la aproximativ 4 ore de mers”, au mai spus polițiștii din România.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: