Percheziții în Moldova: „voluntarii” lui Șor ar fi primit până la 10 mii lei pentru „activități” inclusiv în contextul prezidențialelor VIDEO

Membrii partidelor afiliate lui Ilan Șor, din teritoriu, ar fi primit lunar de la 1900 lei și până la peste 10 mii de lei pentru activitatea în folosul formațiunilor și „coruperea electorală” în cadrul alegerilor prezidențiale din toamnă. Banii nu erau reflectați în evidența contabilă a formațiunilor. „Voluntarilor” le erau create conturi în banca „Promsviazbank” din Rusia, aflată sub sancțiuni internaționale, și prin intermediul unei aplicații ajungeau în contul acestora. Informația a fost comunicată de poliția Republicii Moldova. Pe 16 august au fost efectuate mai multe percheziții în țară și ridicate „obiecte relevante pentru urmărirea penală”. 

Poliția Republicii Moldova a anunțat că, împreună cu Procuratura Anticorupție, a efectuat mai multe percheziții pe 16 august „în cadrul unei cauze penale pornită privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali – săvârșită în proporții mari, dar și pentru spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.

S-ar fi stabilit că membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide „sunt remunerați lunar cu sume bănești, care nu sunt reflectate în evidența contabilă a formațiunilor”. Partidele le-ar fi oferit banii „din surse tenebre pentru activitățile prestate în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, inclusiv pentru participarea la mitinguri, flashmob-uri și acțiuni de protest”.

Potrivit oamenilor legii, partidele vizate sunt formațiunile politice afiliate lui Ilan Șor. Se menționează că Ilan Șor, împreună cu alți reprezentanți „ai organizației criminale pe care o conduce”, au organizat „o schema nouă”. Ar fi ascuns activitatea reprezentanților partidelor sub noțiuni de „voluntar” și „voluntariat”.

„Voluntarilor” le-ar fi fost create conturi bancare în banca „Promsviazbank” din Federația Rusă, aflată sub sancțiuni internaționale pentru suportul oferit armatei ruse în războiul declanșat în Ucraina. Ulterior, „pentru activitatea în folosul partidelor și pentru coruperea electorală în cadrul alegerilor care urmează să se desfășoare”, „voluntarilor” le erau transferați prin intermediul aplicației „PSB” bani în ruble rusești – de la 10 000 la 55 000 de ruble (echivalent a 1 975 – 10 870 MDL).

„În cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și alte obiecte relevante pentru urmărirea penală. Se vor efectua acțiuni suplimentare de urmărire penală pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei, în vederea adoptării unei hotărâri în condițiile legii, despre care publicul va fi informat”, au precizat reprezentanții poliției.

Menționăm în acest context că cetățenii moldoveni din Federația Rusă sunt cei mai activi la înregistrarea prealabilă pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, în vederea votului pentru alegerile prezidențiale și referendum. Potrivit CEC, până pe 15 august, pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie, s-au înregistrat peste 1100 de cetățeni. Contactat de NM, vicepreședintele CEC Pavel Postica a declarat că instituția deține informații potrivit cărora anumiți actori politici ar oferi recompense pentru a stimula înregistrarea prealabilă. Detalii AICI.

Cu referire la banca rusească „Promsviazibank” precizăm că, recent, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a ordonat furnizorilor de internet să blocheze site-urile băncii. Prin intermediul acesteia erau transferate totodată lunar, pensionarilor și bugetarilor din Găgăuzia, „adaosurile” lui Șor în valoare de 2 mii de lei. Detalii AICI.

***

În ultima perioadă, echipa apropiată lui Șor efectuează mai multe vizite în Federația Rusă. Acolo, în ultimele luni, s-a aflat politicianul fugar condamnat la 15 ani de închisoare în Republica Moldova. În martie 2024, SIS avertiza că Rusia, prin intermediul lui Șor, va provoca crize și destabilizări în Moldova, inclusiv în stânga Nistrului și Găgăuzia. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: