Cei trei învinuiți în dosarul de corupție care vizează activitatea conducerii Primăriei Trușeni vor petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv. Este vorba despre primarul de Trușeni, arhitectul-șef și fostul șef al Întreprinderii Municipale din cadrul Primăriei. Aceștia vor fi plasați în Penitenciarul nr.13. Decizia a fost luată de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, pe 16 septembrie.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au inițiat, pe 14 septembrie, percheziții în cadrul Primăriei Trușeni. Astfel, primarul comunei Trușeni, arhitectul-șef, fostul șef al întreprinderii municipale a primăriei și un agent economic sunt cercetați de CNA și procurorii anticorupție în cadrul mai multor dosare de corupție.
Aceștia au intrat în vizor, după ce a fost documentat un caz de pretindere de mită din partea funcționarilor primăriei pentru eliberarea unor acte permisive pentru legalizarea unui imobil.
Totodată, în cadrul ivestigațiilor și acțiunilor de urmărire penală, a fost documentată şi tentativa de preluare abuzivă a unor proprietăți, care aparțineau unei locuitoare, în vârstă de 73 de ani, a comunei Trușeni.
Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 10 ani de închisoare.