Platforma DA propune crearea unei Comisii parlamentare care să ancheteze presupusele acte de corupție ale președintelui Igor Dodon

Platforma Demnitate și Adevăr a propus crearea în cadrul legislativului o Comisie de anchetă privind actele de corupție și îmbogățirea ilicită a președintelui Igor Dodon. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele formațiunii, Alexandr Slusari, în dimineața zilei de 21 mai. Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au declarat că vor susține inițiativa.

„Reacția formațiunii noastre la ultimul video despre „președintele-kuliok” probabil că ați văzut-o. De aceea, este timpul ca I. Dodon, după 3,5 ani de activitate „glorioasă” să fie sancționat. Probabil acest video a fost ultima picătură. Noi cunoaștem și am văzut multe alte lucruri despre acest personaj. Cu părere de rău, el în această perioadă a discreditat instituția prezidențială, deși legea și Constituția spune clar că președintele trebuie să aibă reputație ireproșabilă”, a argumentat Slusari.

Alexandru Slusari a precizat că fracțiunea Platforma DA a decis în unanimitate, în premieră, să pornească sancționarea președintelui și că acesta este doar primul pas în acest sens.

„Propunem crearea Comisiei de anchetă privind actele de corupție și îmbogățirea ilicită a președintelui Igor Dodon. Proiectul hotărârii va fi depus azi, după conferința de presă. Vom insista ca această Comisie să fie condusă de reprezentantul Platformei DA. Poate săptămâna viitoare vom avea deja 51 de semnături sau majoritatea semnăturilor celor prezenți în sală. Este doar un prim-pas. Examinăm procedura juridică și facem niște consultări”, a precizat Slusari.

Alexandru Slusari a precizat că această Comisie urmează să investigheze și averea lui Igor Dodon, în raport cu veniturile sale.

„Sunt circumstanțe rezonabile să bănuim că Igor Dodon a încălcat Constituția și este implicat în acțiuni și mai grave, care atentează la principiile statului de drept”, a completat deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău.

„Această comisie crează un precedent în istoria legislativă a Republicii Moldova, pentru că nu au mai existat șefi de stat care să fie examinați sub aspectul integrității”, a precizat deputatul Platformei DA, Igor Munteanu.

Tot astăzi președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a transmis un denunț la Procuratura Generală, în care cere anchetarea lui Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon, în baza secvenței video publicate de Iurie Reniță.

Amintim că șeful statului a declarat că imaginile respective sunt trucate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Procedurile de înfrățire dintre Focșani și Chișinău, suspendate după ce Ceban a primit interdicție de intrare în România

Municipiul Focșani a suspendat procedurile de înfrățire cu municipiul Chișinău, după reacțiile care odată cu aplicarea interdicției de intrare pe teritoriul României în privința primarului capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban. Anunțul a fost făcut de primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, pe pagina sa de Facebook.

Cristi Valentin Misăilă a menționat că, în ultima vreme, a fost ținta unor „atacuri” din partea reprezentanților locali ai USR în legătură cu inițiativa privind înfrățirea dintre Focșani și Chișinău, după ce Ion Ceban a primit interdicție de intrare în România. Edilul a precizat că, pentru că acest demers „risca să fie compromis de interpretări politice”, procedurile de înfrățire cu Chișinău au fost suspendate, „până la clarificarea tuturor aspectelor diplomatice”. Decizia a fost luată pe 11 iulie.

Din păcate, prea des asistăm la o politică alimentată de atacuri ieftine și reflexe populiste. În loc să se înțeleagă rostul profund al colaborării dintre comunități, unii aleg să transforme orice pas înainte într-o oportunitate de scandal. Le transmit că dezvoltarea reală nu se face cu lozinci și acuzații ci cu muncă și parteneriate solide. În ciuda unor astfel de atacuri, Primăria Focșani va continua să aleagă calea valorilor sale tradiționale, a deschiderii și a respectului față de oameni, dincolo de zgomotul de fundal al unei politici fără substanță”, a spus primarul.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Atât Ion Ceban, cât și Blocul Alternativa, din care face parte inclusiv partidul MAN, condus de edilul capitalei, au declarat că în spatele deciziei s-ar afla președinta Maia Sandu și formațiunea de guvernământ PAS. La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins învinuirile, declarând că interdicția are legătură cu acțiunile lui Ion Ceban. Oficialul a evidențiat pozițiile pro-ruse pe care le-a avut primarul de-a lungul timpului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: