Facebook/Dragoș Galbur

Unioniștii nu se pot… uni? Liderul PNM spune că Partidul Reîntregirii Naționale a refuzat inițiativa de a fuziona

Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a anunțat pe 28 martie, pe rețelele de socializare, că a propus altor trei formațiuni unioniste – Partidul Liberal (PL), Partidul Național LiberaL (PNL) și Partidul Reîntregirii Naționale (PNR) – să fuzioneze. Scopul inițiativei este de a facilita accederea în Parlament, în urma alegerilor din acest an. Politicianul a declarat că liderul PRN, Valentin Dolganiuc, a refuzat oferta în contextul în care partidul său urmează să lanseze blocul „Platforma Reîntregirii Naționale”. Dragoș Galbur a mai precizat că, actualmente, se poartă negocieri cu Partidul Liberal în privința propuneri.

Dragoș Galbur a menționat că, împuternicit de colegii săi din PNM, a înaintat pe 18 martie un document către Partidul Liberal, Partidul Național Liberal și Partidul Reîntregirii Naționale, cu propunerea de a fuziona într-o singură structură politică, unionistă, de dreapta, în vederea participării la alegerile parlamentare. Potrivit lui, PNM și-a exprimat disponibilitatea de a fuziona inclusiv sub o altă denumire, iar toate cheltuielile pentru un eventual congres, pentru costurile juridice și organizatorice, dar și alte cheltuieli să fie asumate de Partidul Național Moldovenesc.

Valentin Dolganiuc și Anatol Țăranu ne-au refuzat, anunțând că ei pornesc separat o platformă electorală – platforma reîntregirii naționale, o listă comună formată din oameni și asociații de care nu am auzit niciodată. Ne-au invitat și pe noi să facem parte, însă nu suntem interesați de alianțe sau blocuri, doar de fuziune. Pragul de trecere pentru blocuri e de 7%, respectiv complică lucrurile și mai mult. În plus, blocurile politice de la noi întotdeauna s-au destrămat fără succes”, a precizat el.

Politicianul a mai spus că PNL nu a oferit deocamdată un răspuns cu privire la ofertă, însă cele două partide sunt „în strânsă legătură”.

Spre surprinderea mea, a reacționat pozitiv Mihai Ghimpu, cu care aveam un trecut extrem de complicat. Așadar, la moment, negocierile PNM – PL sunt în plină desfășurare. Sperăm într-o bună finalitate, astfel ca la alegerile parlamentare din toamnă, cetățenii să aibă o veritabilă opțiune politică unionistă, gata să acceadă în Parlament. Realitatea dureroasă ne arată că dacă și în următorii 4 ani de Legislativ nu va exista o voce unionistă în Parlament, putem închide odată și pentru totdeauna subiectul unirii Republicii Moldova cu România”, a conchis acesta.

Precizăm că blocul unionist „Platforma Reîntregirii Naționale” va fi lansat în data de 29 martie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Moldova are nevoie de un Guvern orientat spre rezultate”. Partidul lui Costiuc a fost la consultările cu premierul desemnat

Fracțiunea parlamentară a Partidului „Democrația Acasă” a participat astăzi, 16 iulie, la consultările cu prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan. Reprezentanții formațiunii i-au prezentat un set de priorități pe care le consideră necesare pentru primele 100 de zile de activitate ale viitorului Guvern.

În cadrul consultărilor cu candidatul la funcția de prim-ministru, formațiunea a solicitat, între altele, remanierea echipei guvernamentale, reforma administrației publice și reducerea birocrației, precum și efectuarea unui audit independent privind modul de cheltuire a banilor publici și a fondurilor externe.

Reprezentanții partidului au mai cerut declanșarea unei „lupte reale” împotriva contrabandei, traficului de droguri și criminalității organizate, dar și adoptarea unor măsuri pentru relansarea economiei și sprijinirea antreprenorilor, agricultorilor și producătorilor autohtoni.

Republica Moldova are nevoie de un Guvern orientat spre rezultate, care să acționeze cu responsabilitate, profesionalism și transparență încă din primele luni de mandat”, a transmis partidul după consultări.

Amintim că, pe parcursul zilei, Vasile Tofan a mai avut consultări cu fracțiunea socialiștilor și deputata MAN Olga Ursu. Aceasta urma să se întâlnească și cu fracțiunea „Partidului Nostru”, însă întrevederea nu a mai avut loc. Tofan a întârziat la discuții pentru scurt timp, fapt ce i-a determinat pe deputații PN să plece. De asemenea, fracțiunea comuniștilor a boicotat discuțiile.

***

Omul de afaceri Vasile Tofan a fost desemnat de președinta Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru pe 11 iulie, la o săptămână după demisia lui Alexandru Munteanu. Acesta a fost înaintat de Partidul Acțiune și Solidaritate, după consultările cu președinta Maia Sandu.

Vasile Tofan va merge pe 21 iulie în plenul Parlamentului pentru a cere votul de încredere pentru cabinetul său de miniștri și programul de activitate al Guvernului. Ședința plenară va începe la ora 11:00.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: