Poliția, despre blocarea traseelor din țară, de către Partidul „ȘOR”: Persoanele cu funcții de răspundere sunt pasibile de suspendarea dreptului de a ocupa funcția

Poliția informează că, pe 13 martie, cetățenii au apelat, în repetate rânduri, la Serviciul 112 fiind deranjați de blocajele de pe mai multe trasee din țară, organizate de Partidul „ȘOR”. Oamenii legii precizează că blocarea căilor de acces, de către persoanele cu funcții de răspundere, sunt pasibile de suspendarea dreptului de a ocupa funcția.

Poliția informează că, în legătură cu blocarea mai multor străzi și trasee, în municipiul Chișinău și în 6 raioane din țară, forțele de ordine au fost implicate în acțiuni de asigurare a ordinii publice, siguranței cetățenilor și a circulației rutiere.

În același timp, oamenii legii au ținut să menționeze că au fost încălcate grav prevederile Comisiei pentru Situații Excepționale.

„Pe parcursul zilei au fost înregistrate, în repetate rânduri, apeluri la serviciul unic de urgență din partea cetățenilor deranjați de blocaje. Încălcările participanților vor fi documentate prin prisma cadrului legal. Amintim că, pentru blocarea căilor de acces de către persoanele cu funcții de răspundere, acestea sunt pasibile de suspendarea dreptului de a ocupa funcția”, se menționează în nota informativă a Poliției.

În acest context, poliția atenționează participanții, inclusiv deputații, la întrunirile organizate pe parcursul zilelor de muncă asupra următoarelor riscuri și deranjamente, în cazul blocării străzilor sau traseelor:

– perturbarea sau, după caz, blocarea activităților economice ale întreprinzătorilor în ziua desfășurării întrunirilor, ceea ce agravează per ansamblu situația economică din țară;
– îngreunarea transportării persoanelor ce necesită asistență medicală de urgență, ceea ce pune în pericol grav viața acestora;
– majorarea numărului de accidente rutiere din cauza perturbării regimului obișnuit al traficului rutier, ceea ce impune șoferii să fie mai grăbiți și, în consecință, neatenți la trafic;
– afectarea rutinei zilnice a locuitorilor municipiului Chișinău, planurile cărora pot fi date peste cap din cauza perturbării circulației transportului public;
– dezorientarea copiilor care nu pot ajunge acasă de la orele de instruire conform itinerarului obișnuit;
– sustragerea atenției forțelor de ordine de la exercitarea unor atribuții mai prioritare ce țin de investigarea crimelor grave.

Amintim că, pe 13 martie, reprezentanții Partidului „ȘOR” au organizat o acțiune de protest în sectorul Botanica al capitalei. Aceștia au traversat continuu strada, blocând astfel circulația automobilelor. Susținătorii Partidului au ieșit în stradă inclusiv la Edineț și Bălți. Potrivit „Mișcării pentru Popor”, din care fac parte mai mulți activiști și politicieni, inclusiv Partidul „ȘOR”, acțiuni asemănătoare au loc la Cimișlia, Ialoveni, Orhei, Basarabeasca, Ungheni și Bălți.

Precizăm că membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” au organizat, pe 12 martie, un protest în centrul capitalei.

La finalul manifestației, trei deputați ai Partidului „ȘOR” și reprezentanți de la două redacții de presă (alese de Marina Tauber) au fost lăsați să treacă de cordonul de poliție și să depună o rezoluție la Guvern. Potrivit documentului, guvernarea trebuie să achite integral facturile cetățenilor, pentru cele trei luni de iarnă.

Reprezentanții „Mișcării pentru popor” au declarat că așteaptă un răspuns din partea autorităților, în decurs de 24 de ore. În cazul în care Guvernul nu va răspunde la această revendicare, până luni, ora 13:00, „poporul își rezervă dreptul de a întreprinde toate măsurile necesare, pentru a obliga conducerea țării să respecte voința poporului”, se arată în text.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mai multe magazine, un singur cont. Ce găsesti pe IVO.md

Alegerea unui produs este doar începutul unei cumpărături online. Urmează plata, livrarea și, uneori, întrebările de după achiziție. IVO aduce aceste etape pe aceeași platformă, alături de ofertele mai multor magazine. Ce înseamnă acest lucru pentru cumpărătorii din Moldova și ce pot găsi pe marketplace?

IVO.md este un marketplace care conectează cumpărătorii cu comercianți verificați. În locul unui singur vânzător, aici sunt reunite ofertele mai multor magazine. Clientul poate descoperi și comanda produsele de pe site sau din aplicație, folosind același cont.

Rolurile sunt distincte: comerciantul vinde produsul și îl pregătește pentru expediere, iar IVO oferă infrastructura pentru comandă, organizează livrarea prin parteneri și asigură asistența clienților. Astfel, cumpărătorul poate apela la magazine diferite fără să își creeze un cont pe site-ul fiecăruia.

Ce poți cumpăra pe IVO?

Catalogul reunește categorii precum electronică și IT, electrocasnice, casă și grădină, frumusețe și îngrijire, modă, produse pentru copii și sport. O căutare poate porni de la o nevoie precisă, cum ar fi înlocuirea unui telefon, sau de la un proiect mai amplu, precum amenajarea locuinței.

În categoria de electrocasnice pentru casă, de exemplu, pot fi explorate frigidere, mașini de spălat, aparate pentru prepararea mâncării și băuturilor. Pentru un cumpărător care își echipează bucătăria, aceasta înseamnă posibilitatea de a consulta mai multe tipuri de produse în aceeași secțiune.

Poți începe cu produsul dorit, poți citi descrierea și verifica caracteristicile relevante. În acest fel, căutarea poate duce și la descoperirea  comercianților din întreaga țară. 

Când ajunge comanda și cum o urmărești?

Potrivit echipei IVO, majoritatea produselor pot fi livrate la domiciliu în 24 de ore. Termenul concret depinde de disponibilitatea produsului, localitate și momentul confirmării comenzii. Estimarea afișată la finalizarea cumpărăturii rămâne reperul pentru fiecare achiziție.

Înainte de confirmare, clientul vede opțiunile de livrare, costul și timpul estimat. În funcție de adresă și de dimensiunea coletului, poate alege livrarea acasă sau ridicarea dintr-un automat de colete.

Dacă produsele provin de la comercianți diferiți, ele pot ajunge în colete separate. Informațiile despre expedieri rămân însă pe aceeași pagină a comenzii. Cumpărătorul poate urmări fiecare colet, de la pregătirea expedierii până la primire.

Ce poți face din aplicațiile pentru iOS și Android?

IVO este disponibil și prin aplicațiile mobile pentru iOS și Android. Utilizatorii pot căuta produse, consulta detaliile și plasa comenzi direct de pe telefon. Este o opțiune pentru cei care preferă să își organizeze cumpărăturile fără să depindă de un calculator.

După comandă, aplicația permite urmărirea livrării și primirea notificărilor despre stadiul achiziției. Tot de pe telefon poate fi contactată echipa de suport. De exemplu, după ce ai comandat un aparat pentru casă, poți reveni în aplicație pentru a vedea dacă este încă în pregătire sau deja pe drum.

Cum plătești și cui te adresezi pentru ajutor?

Printre metodele de plată disponibile se numără cardurile Visa și Mastercard și MIA. Plățile cu cardul sunt procesate pe o pagină securizată, cu autentificare 3D Secure. Înainte de confirmare, cumpărătorul poate verifica suma totală, inclusiv costul livrării.

Coletele expediate prin IVO sunt asigurate pe durata transportului. Dacă o expediere se pierde sau ajunge deteriorată, clientul se adresează echipei IVO, care gestionează reclamația în relația cu transportatorul.

Pentru produsele eligibile, politica platformei prevede un termen de retur de 14 zile. Cererea poate fi inițiată din secțiunea „Comenzile mele”. Condițiile, excepțiile și eventualele costuri sunt descrise în politica de returnare și pot fi consultate înainte de achiziție.

Pot vinde și magazinele locale?

IVO oferă comercianților un canal suplimentar de vânzare online. Înscrierea este gratuită, nu există abonament lunar, iar comisionul se aplică la vânzare. Magazinele își pot lista produsele și gestiona comenzile, beneficiind de promovare și de organizarea livrărilor prin partenerii platformei. Pentru cumpărători, acest model înseamnă acces la ofertele unor afaceri diferite într-un singur catalog.

Pentru a descoperi IVO, poți începe cu un produs de care ai nevoie acum: un aparat pentru bucătărie, un accesoriu pentru lucru sau un cadou. Explorează catalogul pe site ori în aplicație, verifică detaliile și livrarea la adresa ta, apoi alege oferta care ți se potrivește.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: