Poliția oferă detalii despre susținătoarea „Partidului Regiunilor”, care ar fi fost agresată de un activist PSRM
Full Article 3 minutes read

Poliția oferă detalii despre susținătoarea „Partidului Regiunilor”, care ar fi fost agresată de un activist PSRM

Inspectoratul de Poliție Drochia a oferit detalii despre presupusa bătaie dintre un activist PSRM și un susținător al Partidului Regiunilor, despre care a anunțat în ajun liderul formațiunii, Alexandr Kalinin. 

Potrivit ofițerului de presă al IP Drochia, incidentul a avut loc pe 21 septembrie, în jurul orei 18:00, în centrul s. Maramonovca. O persoană a apelat numărul 112 și a anunțat despre o încăierare. La fața locului s-a deplasat echipa poliției de reacționare operativă.

În cadrul măsurilor întreprinse s-a stabilit că, o femeie, aflîndu-se împreună cu concubinul său, au fost numiți cu cuvinte necenzurate și agresați fizic de către un consătean, cu care se aflau în relații ostile de mai mult timp. Fiind chestionat de polițiști, bărbatul, în vîrstă de 23 de ani, a recunoscut că l-a agresat fizic bărbatul de 20 de ani, din cauza conflictelor apărute în trecut.

După documentarea cazului, cînd echipa de poliție de reacționare operativă se afla în drum spre IP Drochia, a fost telefonată din nou de serviciul de gardă al IP Drochia. Oamenii legii au fost anunțați că, la ora 19.49 , la 112 a telefonat un bărbat care s-a prezentat drept președintele „Partidului Regiunilor”. Acesta le-a spus forțelor de ordine că în s. Maramonovca a fost agresată o colegă de partid, în vîrstă de 20 de ani.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre același caz pe care l-au documentat anterior. Femeia a fost condusă la medicul legist.

Potrivit polițiștilor, nu au fost găsite dovezi că femeia ar fi colectat semnături în susținerea unui anumit candidat la funcția de președinte al țării. Aceștia susțin că, de fapt, cei doi bărbați s-au luat la bătaie, iar femeia ar fi fost îmbrâncită după ce a încercat să îi despartă.

Pe cazul dat a fost pornită o anchetă. După rezultatele expertizei medico-legale se va lua o decizie legală pe acest caz.

Amintim că, în ajun, liderul „Partidului Regiunilor” Alexandr Kalinin a anunțat că renunță să participe în cursa prezidențială, după ce un susținător al său a fost agresat fizic de către un activist al PSRM în raionul Drochia. Mai mult, acesta l-a acuzat pe Igor Dodon că le-a permis susținătorilor săi să recurgă la astfel de acțiuni. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt al PSRM a declarat că nu a auzit despre acest caz.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: