Tudor Mardei / NewsMaker

Popșoi, despre moldovenii „recrutați” de Ucraina și reținuți în Rusia: „E mai degrabă o fumigenă”

În contextul cazurilor relatate de presa de stat de la Moscova, potrivit căreia doi cetățeni ai Republicii Moldova ar fi fost reținuți de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) în 2025 pentru că ar fi fost recrutați de serviciile speciale din Ucraina în vederea pregătirii unor acțiuni împotriva Rusiei, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova Mihai Popșoi a declarat că nu a primit „încă vreo confirmare oficială din partea autorităților ruse” în aceste cazuri. Totuși, el consideră că aceste situații sunt, mai degrabă, o „fumigenă”. „Ori acele rețineri, conform jurnaliștilor, s-au întâmplat în 2024”, a adăugat ministrul. În plus, Popșoi l-a îndemnat pe Oleg Ozerov, desemnat de Moscova în calitate de ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, „să nu se avânte în declarații politice” în acest context.

Într-un interviu pentru Europa Liberă Moldova, Mihai Popșoi a fost întrebat ce știe despre cazurile relatate de presa de stat de la Moscova, potrivit căreia doi cetățeni ai Republicii Moldova ar fi fost reținuți de FSB pentru că ar fi fost recrutați de serviciile speciale din Ucraina în vederea pregătirii unor acțiuni împotriva Rusiei.

„Cu mare regret, nu am primit încă vreo confirmare oficială din partea autorităților ruse în acest caz”, a menționat oficialul moldovean.

În continuare, el a spus că a citit investigațiile jurnalistice cu privire la aceste cazuri. „Au adus confirmări că acești oameni ar fi fost reținuți de fapt în 2024 și acum probabil e mai degrabă vorba de o fumigenă, de a încerca să distragă atenția publică de la atacul macabru din Sumî din Duminica Floriilor, acest atac care a nimicit zeci de vieți omenești absolut nevinovate. (…) Această fumigenă probabil este menită doar pentru a distrage atenția publicului din Republica Moldova și a-l deturna pe anumite piste care de fapt sunt cunoscute, ori acele rețineri conform jurnaliștilor care au prezentat informația în spațiul public s-au întâmplat în 2024”, a comunicat Popșoi.

Întrebat cum comentează acuzațiile aduse de Oleg Ozerov, desemnat de Moscova în calitate de ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, care a afirmat că, dacă autoritățile de la Chișinău nu erau la curent cu „actele de recrutare în scopuri teroriste realizate de serviciile speciale ale unei țări vecine”, înseamnă că „serviciile secrete nu lucrează prea profesionist”, iar dacă știau, „apar întrebări legate de complicitate la astfel de acțiuni”, ministrul a răspuns: „Nu avem nicio dovadă a acestor acuzații și le tratăm ca pe o propagandă politică care nu își are sensul și contravine, de fapt, atribuțiilor unui diplomat, care ar trebui să respecte Convenția de la Viena și să nu se avânte în asemenea declarații politice”.

***

În aprilie curent, agenția rusă de stat RIA Novosti a relatat că FSB l-a reținut în Federația Rusă pe Marius Prunianu, un cetățean moldovean de 24 de ani, acuzat că ar fi venit în 2024 la ordinul serviciilor speciale ucrainene pentru a organiza „acte de sabotaj și terorism”. Potrivit sursei, acesta ar fi primit bani la Chișinău pentru a cumpăra un automobil, în care fusese amenajat un ascunziș cu trei dispozitive explozive. De asemenea, Prunianu ar fi luptat anterior de partea Ucrainei în regiunea Donețk. Autoritățile ruse i-au deschis un dosar penal pentru „pregătirea unui atentat terorist”.

Ulterior, s-a anunțat reținerea unui alt cetățean al Republicii Moldova, împotriva căruia a fost deschis un dosar penal. Acesta este acuzat că ar fi pregătit un presupus atentat asupra unei stații de pompare a apei din Kerci, la ordinul serviciilor speciale ucrainene.

În cele din urmă, s-a anunțat reținerea a patru „agenți ai Ucrainei” recrutați în Republica Moldova pentru acte de sabotaj: doi cetățeni ruși și doi cetățeni moldoveni.

Totuși, potrivit publicației The Insider, toate aceste rețineri au avut loc în anii 2023 și 2024.

Într-un interviu acordat pentru Canal 5, Oleg Ozerov, desemnat de Moscova în calitate de ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, a declarat că, dacă autoritățile de la Chișinău nu erau la curent cu „actele de recrutare în scopuri teroriste realizate de serviciile speciale ale unei țări vecine”, înseamnă că „serviciile secrete nu lucrează prea profesionist”. În schimb, dacă știau, „apar întrebări legate de complicitatea la astfel de acțiuni”.

Totodată, în contextul celor doi ruși reținuți de FSB, Ozerov a spus că aceștia „au fost recrutați în parcuri și cafenele din Chișinău”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: