Patrick Semansky/AP

Premiul Nobel pentru fizică, acordat pentru investigaţii privind găurile negre şi pentru descoperiri astronomice

Premiul Nobel pentru Fizică pe 2020 a fost acordat lui Roger Penrose şi lui Reinhard Genzel şi Andrea Ghez, pentru investigaţii privind găurile negre şi descoperiri astronomice, a anunţat marţi Academia suedeză de ştiinţe.

Englezul Roger Penrose a fost premiat pentru „descoperirea că formarea unei găuri negre este o consecinţă a teoriei relativităţii”.

Germanul Reinhard Genzel şi americanca Andrea Ghez au fost premiaţi pentru „descoperirea unui obiect supermasiv în centrul galaxiei noastre”.

Andrea Ghez a declarat după anunţarea laureaţilor: „Sper că pot inspira alte femei în domeniu. Este un domeniu care oferă multe satisfacţii şi, dacă eşti pasionat, pot fi făcute multe lucruri”. Ea a spus că acum este mult mai interesată de partea didactică a carierei sale. Ghez predă la UCLA (Statele Unite).

Genzel, născut în 1952, este director al Max Planck Institute (Germania) şi profesor la Universitatea Berkeley (SUA).

Roger Penrose, născut în 1931, în Colchester (Marea Britanie), este profesor la Oxford.

Valoarea premiului Nobel este de 9 milioane de coroane suedeze (aproximativ 873.000 de euro). Acesta este împărţit, dacă există mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.

Fizica a fost primul domeniu menţionat de Alfred Nobel în testamentul lui din 1895. La finalul secolului XIX, mulţi considerau fizica ca cea mai importantă dintre ştiinţe şi, probabil, Nobel a văzut-o la fel. Propriile lui cercetări au fost strâns legate de fizică.

Premiul Nobel pentru Fizică este acordat de Academia regală de ştiinţe din Suedia.

Între anii 1901 şi 2019 au fost acordate 113 premii Nobel pentru Fizică. Din total, 47 au fost acordate câte unui cercetător. Trei femei se regăsesc în lista laureaţilor: Marie Curie (1903), Maria Goeppert-Mayer (1963) şi Donna Strickland (2018).

John Bardeen este singurul om de ştiinţă care a primit Nobelul pentru Fizică de două ori. Cel mai tânăr laureat a fost Lawrence Bragg, în vârstă de 25 de ani – el a fost recompensat în 1915 împreună cu tatăl său. Cel mai vârstnic a fost Arthur Ashkin (96 de ani), laureat în 2018.

Canadianul James Peebles şi elveţienii Michel Mayor şi Didier Queloz au fost laureaţii premiului Nobel pentru Fizică pe 2019, pentru contribuţia la înţelegerea evoluţiei universului şi a locului Pământului în cosmos.

Sezonul Nobel 2020 va continua miercuri, cu premiul pentru Chimie. Laureatul premiului Nobel pentru Literatură va fi anunţat pe 8 octombrie, iar pentru Pace, pe 9 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat pe 12 octombrie.

Anul acesta, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm, din cauza pandemiei, iar fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află. Este pentru prima dată în 76 de ani când ceremonia nu va avea loc.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Donald Trump

Președintele SUA, întrebat dacă este sigur că va putea opri invazia rusă din Ucraina. Trump: „Nu știu”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a spus că nu este sigur că va putea pune capăt invaziei ruse la scară largă din Ucraina. Declarația a fost făcut pentru presă, pe 5 iulie.

Nu știu. Nu pot să vă spun dacă acest lucru se va întâmpla sau nu”, a declarat Donald Trump, după ce a fost întrebat dacă este sigur că va putea pune capăt războiului din Ucraina.

La întrebarea dacă consideră că încheierea războiului este o prioritate, liderul american a spus: „Da. Mi-aș dori să se întâmple”.

Amintim că Donald Trump, în timpul campaniei electorale, a spus de mai multe ori că intenționează să pună capăt conflictului militar din Ucraina în prima zi în care va deveni președinte. Mai târziu, el a numit aceste afirmații o exagerare. După preluarea mandatului, Trump a încercat să joace rolul de mediator în soluționarea conflictului, dar a amenințat că se va retrage din procesul de pace din cauza continuării luptelor, notează Meduza.

Săptămâna aceasta, Trump a avut conversații telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, și cel ucrainea, Vladimir Zelenski. După apelul telefonic cu Putin, liderul liderul de la Casa Albă a declarat că a rămas nemulțumit de conversație, deoarece nu a obținut „niciun progres” în discuțiile cu acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: