Roberta Metsola / Twitter

Președinta Parlamentului European: „Ucrainei trebuie să i se ofere suportul pe care îl merită, la fel ca și Moldovei”

Summitul Consiliului European, care va reuni timp de două zile, la Bruxelles, șefii de state și de guverne din țările membre UE, trebuie să transmită un mesaj unitar și puternic pentru Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Bosnia și Herțegovina, Declarația a fost făcută de președinta Parlamentului European (PaE), Roberta Metsola, la începutul reuniunii, pe care a calificat-o drept una „istorică”.

Reuniunea Consiliului European, la care se va discuta o serie de subiecte legate de securitate, bugetul, dar și extinderea Uniunii Europene, a început pe 14 decembrie, la Bruxelles. Liderii celor 27 de state membre UE ar urma să decidă în cele două zile de dezbateri inclusiv asupra deschiderii negocierilor cu Republica Moldova și Ucraina, precum și oferirea statutului de țară candidată Georgiei, scrie Radio Chișinău.

„Ucrainei trebuie să i se ofere suportul moral, politic și financiar pe care îl merită și de care avem nevoie pentru securitatea noastră, la fel ca și Moldovei, Georgiei și Bosniei și Herțegovina.  Ce am vrea să avem este o poziție unită și unanimă de trimitere a unor semnale politice puternice către Ucraina, care se luptă astăzi în războiul nostru. Sper la un acord astăzi”, a declarat Roberta Metsola.

La rândul său, șeful diplomației europene, Josep Borrell,  a pledat pentru continuarea și creșterea sprijinului destinat Ucrainei atât prin oferirea perspectivei europene, precum și prin susținerea financiară și militară, pentru a ține piept invaziei și agresiunii ruse.

„Extinderea este un subiect esențial pentru Uniunea Europeană, iar suportul nostru pentru Ucraina trebuie să fie continuu și majorat, pentru că nu e un război împotriva Ucrainei, dar și împotriva securității noastre. Extinderea este cea mai importantă politică externă a Uniunii, este cel mai puternic mecanism de stabilitate pe care îl avem. Ucraina a făcut eforturi mari pentru a îndeplini condițiile, Comisia Europeană a prezentat un aviz pozitiv și vom continua să pledăm pentru deschiderea negocierilor cu Ucraina”, a spus Josep Borrell, potrivit sursei citate.

Precizăm că, mai devreme, premierul ungar Viktor Orban, considerat un aliat al lui Putin, a declarat că „nu există niciun motiv pentru a negocia acum aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană”. Orban susține că Ucraina nu a îndeplinit condițiile prealabile pentru negocieri privind aderarea la UE – condiție obligatorie pentru începerea negocierilor de aderare. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: