captură foto/rlive.md

Prima ședință de judecată a dosarului Șor la Curtea de Apel, întreruptă. Un magistrat și-a declarat abținerea (VIDEO)

Prima ședință de judecată în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Chișinău a fost amânată, după ce magistratul Stelian Teleucă a solicitat abținerea de la examinarea cauzei. În cadrul ședinței din 13 septembrie, judecătorul a argumentat că deține acțiuni la Banca de Economii, ceea ce nu îi permite să participe la examinarea dosarului.

După luni de tergiversări, astăzi urma să se desfășoare prima ședință de judecată a dosarului în care este vizat deputatul Ilan Șor, după ce cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Chișinău. În debutul ședinței, unul dintre magistrați a anunțat că se abține de la examinarea dosarului.

„Am constatat că sunt incompatibil pentru examinarea acestei cauze, pentru că dețin acțiuni în această bancă, fapt indicat, anual, în declarația mea de avere și interese personale. Ținând cont că a fost creat prejudiciu unui agent economic unde am interes personal, consider că nu am dreptul să particip la examinarea acestei cauze”, a argumentat Stelian Teleucă.

Următoarea ședință de judecată ar urma să se desfășoare pe 21 septembrie.

***

Dosarul lui Ilan Șor s-a aflat pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, iar de atunci au fost amânate zeci de ședințe de judecată. În 2017, ex-primarul de Orhei, a fost condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis, fiind învinuit că ar fi obținut bani de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spălat ulterior, prin firme off-shor.

Pe  20 august, Curtea Supremă de Justiție a emis o încheiere irevocabilă, prin care dosarul lui Ilan Șor a fost strămutat la Curtea de Apel Chișinău, de la Curtea de Apel Cahul. Totodată, a fost menținută masura preventivă – arestul în privința lui Ilan Șor și anunțarea în căutare.

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a declarat că decizia i se pare „extrem de dubioasă”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Lista „trădătorilor” crește/ 13 moldoveni expulzați din Polonia/ Podul de pe Ismail, în stare critică

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Greva avocaților ar putea tergiversa examinarea dosarelor?
— Gaz avem, dar prețul de cumpărare este secret
— PNM propune revenirea la județe pentru a economisi un miliard de lei
— Șeful vămii centru vrea înapoi banii confiscați
— Podul de pe strada Ismail se prăbușește sub ochii noștri
— Vodă: cei care trădează Moldova vor fi sancționați
— Linia electrică Vulcănești-Chișinău, gata în proporție de 75%
— Fostul șef al vămii centru cere statului restituirea banilor confiscați
— Cei care trădează Moldova vor fi sancționați
— 13 moldoveni au fost expulzați din Polonia
— Microbuz de linie, implicat în accident la Strășeni. Două persoane decedate
— Încă două Coduri Galbene: de caniculă și furtuni
— Voronin confirmă că face bloc electoral cu Vlah, Dodon și Tarlev
— Deputat PAS: Moldova va legaliza criptomonedele până în 2026
— Decis: Aeroportul Chișinău va purta numele Eugen Doga
— Protest la Președinție: Irina Vlah și susținătorii săi s-au îmbrâncit cu poliția
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: