Primăria Chișinău reacționează la cazul intoxicației în masă la o tabără din capitală, unde 30 de copii au ajuns la spital. Autoritățile au ținut să precizeze că tabăra vizată este privată și nu este din subordinea Direcției Generale Educație, Tineret și Sport. În același timp, reprezentanții Primăriei au anunțat că au inițiat o anchetă pentru a identifica circumstanțele incidentului.
Potrivit reprezentanților Primăriei, copiii au fost diagnosticați cu salmoneloză și au fost internați la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii.
„La ora actuală copiii rămân internați, iar starea lor de sănătate este satisfăcătoare. Autoritățile medicale sunt implicate în monitorizarea și îngrijirea acestora până la recuperare”, au comunicat reprezentanții instituției.
Autoritățile au mai precizat că minorii nu erau încadrați în taberele de vară din subordinea Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău.
„Tabăra de odihnă în care s-a produs intoxicația este o entitate privată de pe teritoriul Municipiului Chișinău”, a comunicat Primăria.
Totodată, reprezentanții instituției au menționat că Primăria s-a autosesizat în legătură cu incidentul și a inițiat o anchetă proprie, pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs intoxicația copiilor și de a identifica eventualele nereguli sau încălcări ale normelor de siguranță alimentară.
***
Pe 11 iulie, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat că 30 de copii au ajuns la spital, după ce au luat masa la o tabără de vară din capitală. Focarul a fost înregistrat la începutul lunii iulie, la Centrul de agrement pentru copii din Chișinău, gestionat de fundația „Don Bosco”. Potrivit Agenției, tabăra funcționa cu grave abateri de la normele sanitare, motiv pentru care și-a sistat activitatea.
Instituția preciza că primele rezultate de laborator au arătat prezența bacteriei Salmonella în proba de paste făinoase cu ou și în proba de piept de pui, produse utilizate ca materie primă pentru prepararea bucatelor pentru copii. Prin urmare, ANSA a declarat că a inițiat o anchetă.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!