Primăria Chișinău, deposedată de 29 de terenuri, în valoare de 135 de mln lei. Ar fi ajuns în posesia unui grup criminal

Un grup criminal organizat, printre care și doi executori judecătorești, este cercetat de Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru delapidarea a 29 de terenuri din patrimoniul Primăriei municipiului Chișinău. Potrivit CNA, prejudiciul cauzat municipalității se ridică la 135 de milioane de lei.

Potrivit sursei citate, membrii grupului criminal organizat, printre care și doi executori judecătorești, ar fi organizat în perioada anilor 2014-2016 licitații fictive, în urma cărora au intrat în proprietatea a 29 de terenuri din domeniul public al administrației publice locale, în valoare de peste 135 000 000 lei.

În scopul acumulării probatoriului pe caz, ofițerii CNA au descins cu 5 percheziții, joi, 15 februarie, la domiciliile, oficiile și mijloacele de transport aflate în proprietate/utilizate de către doi complici, fiind ridicate obiecte și documente ce prezintă interes pentru cauza penală.

CNA precizează că persoanele vizate în acțiunile de urmărire penală au calitatea procesuală de bănuit/învinuit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un fost lider local PAS își dă demisia după opt ani de activitate: „Valorile nu mai coincid cu realitatea”. Reacție

Alexei Codreanu, fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, a anunțat că părăsește Partidul Acțiune și Solidaritate după opt ani de activitate. Acesta a invocat faptul că valorile care l-au determinat să adere la formațiune „nu mai coincid cu realitatea” pe care a observat-o în ultimii ani. Codreanu a anunțat decizia pe rețelele de socializare, precizând că demisionează din partid și din toate funcțiile deținute.

„Astăzi am decis să-mi închei activitatea în cadrul Partidului Politic Acțiune și Solidaritate. Am aderat la PAS în iunie 2018, convins că Republica Moldova poate fi schimbată prin meritocrație, integritate și transparență. Opt ani de implicare și activitate politică, cu asumare, convingere și rezultate. Astăzi, valorile care m-au determinat să mă alătur acestui partid nu mai coincid cu realitatea pe care am văzut-o în ultimii ani”, a scris Codreanu.

În cererea adresată conducerii PAS, acesta a afirmat că a constatat o îndepărtare de principiile de meritocrație, transparență și integritate și a susținut că opiniile diferite au fost marginalizate.

Cred că politica trebuie făcută cu oameni de calitate, cu demnitate, asumare și cu curajul de a spune lucrurilor pe nume, chiar și atunci când adevărul este incomod”, a adăugat Codreanu.

Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a transmis pentru NewsMaker că partidul respectă decizia lui Codreanu și îi mulțumește pentru activitatea din cei opt ani, recunoscând totodată că organizația din Orhei are nevoie de reorganizare.

„Respectăm decizia colegului nostru Alexei Codreanu și îi mulțumim pentru munca din acești ani. În același timp, alegerile locale noi din Orhei au arătat că organizația teritorială PAS Orhei are nevoie de o reorganizare și o resetare, lucru pe care ne vom strădui să îl facem, împreună cu toți colegii din Orhei care își doresc acest lucru”, a declarat reprezentanta partidului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: