Grigore Robu/Facebook

Primarul orașului Nisporeni, acuzat de abuz în serviciu, își recunoaște vina. Edilul și alți doi funcționari – în arest la domiciliu

Primarul orașului Nisporeni, Grigore Robu, și alți doi funcționari ai primăriei își vor petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv la domiciliu. Hotărârea a fost luată de judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Ungheni, sediul Nisporeni, la cererea procurorilor care au inițiat o anchetă în privința acestora. Procuratura Generală informează că în cadrul înaintării acuzării și audierii învinuiților, ultimii și-au recunoscut integral vinovăția, scrie portalul Anticorupție.

Primarul orașului Nisporeni, Grigore Robu, a fost reținut acum două zile în cadrul unei cauze penale inițiată pentru abuz în serviciu și fals în declarații. Alți doi funcționari din cadrul Primăriei Nisporeni sunt cercetați penal în același dosar, fiind de asemenea reținuți. A patra persoană a fost audiată în calitate de bănuit, fiind cercetată în stare de libertate. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile, în birourile și automobilele persoanelor vizate, au fost ridicate mai multe acte, care urmează să fie examinate și anexate la cauza penală.

Reținerea lui Grigore Robu și a alor doi funcționari din cadrul Primăriei Nisporeni a fost anterior comentată de directorul executiv al CALM, Viorel Furdui.

„Cazul primarului de Nisporeni: Deja vu, din nou mascați, primari arestați, justiția „reformată” și tot aceasta în perioada alegerilor?! Sperăm că în cazul primarului or. Nisporeni, dl Grigore Robu, justiția își va spune cuvântul și va clarifica toate lucrurile. Dar vor trece ani…… Cum a mai fost cu alți primari care și-au demonstrat nevinovăția, dar după ani de calvar…și umilință. Însă, acum aceste acțiuni cam aduc a vremurile…..teroarei guvernării plahotniuciste….Atunci când onoarea, demnitatea, viața, sănătatea, familia și tot ce este mai important și sfânt pentru un om…..nu conta în fața așa numitor „justițiari”. Sute de dosare intentate la comandă, cazuri cu mascați, arestări … etc., fără finalitate și fără ca vreun astfel de „justițiar”, dar de fapt criminal în epoleți, care și-a bătut joc de oameni, să fi fost condamnat și să fi răspuns pentru distrugerea de vieți omenești”, a scris Furdui pe o rețea de socializare.

Grigore Robu a devenit primar al orașului Nisporeni în anul 2019, fiind ales pe listele Partidului Democrat din Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

R. Moldova va avea un centru național de management al crizelor: Parlamentul a dat undă verde proiectului

În Moldova va fi înființat Centrul Național de Management al Crizelor. Parlamentul a votat, în lectura a doua, proiectul de lege privind managementul situațiilor de criză, care stabilește crearea acestui centru. Instituția va coordona toate măsurile de prevenire, pregătire, intervenție și recuperare în situații de criză, la nivel național.

Proiectul de lege, susținut de 60 de deputați și elaborat de un grup de parlamentari PAS, stabilește modul în care autoritățile, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și operatorii economici vor colabora în gestionarea integrată a crizelor.

Centrul Național de Management al Crizelor va activa sub conducerea Prim-ministrului și va avea rolul de a coordona toate acțiunile în caz de criză. În paralel, va fi creată și Comisia Națională de Management al Crizelor, alcătuită din premier, șeful Centrului, conducători ai operațiunilor, miniștri și alți responsabili, în funcție de tipul crizei.

Legea introduce și alte măsuri noi, printre care crearea registrului național al riscurilor, instituționalizarea Centrelor Operaționale de Coordonare pentru gestionarea crizelor şi a punctelor de contact 24/7. Totodată, documentul prevede elaborarea unui Plan Național de Management al Crizelor, obligatoriu pentru toate instituțiile implicate.

O altă prevedere este regimul stării de alertă, care va permite instituirea unor măsuri restrictive temporare, în condiții de legalitate și proporționalitate, pentru a limita efectele crizelor.

Proiectul de lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: