Primul caz de gripă din municipiul Chișinău a fost înregistrat la începutul săptămânii trecute. Pacienta în vârstă de 60 ani a fost internată la spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă”, iar starea ei este de gravitate medie. Despre acest lucru a anunțat Tatiana Bucearschi, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, în cadrul ședinței de astăzi, 2 decembrie, a primăriei.
Potrivit sursei citate, pacienta s-a adresat la medicul de familie pe data de 26 noiembrie. În următoare zi, aceasta a fost spitalizată.
În acest context, Bucearschi a mai declarat că locuitorii municipiului Chișinău se pot adresa la medicul de familie pentru a fi vaccinați împotriva virusului gripal. „Toate vaccinurile sunt repartizate. Este primit și lotul de ajutor umanitar. Populația se poate adresa la medicul de familie pentru vaccinare”, a comunicat funcționara.
În acest an, Republica Moldova a primit 200 mii de vaccinuri antigripale din SUA și Franța. Potrivit lui Ștefan Gheorghiță, șeful departamentului de supraveghere epidemiologică a gripei și infecții respiratorii din cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică, primii care primesc vaccinul sunt copiii, femeile însărcinate, persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități, paramedicii, poliția, militarii și oficialii guvernamentali.
Amintim că anul trecut, în Chișinău, primul caz de gripă a fost înregistrat pe 23 noiembrie, la un bărbat de 58 de ani.
Totodată, în perioada 01-10 februarie 2018-2019, în Republica Moldova au fost înregistrate 1255 cazuri de gripă, dintre care 20 s-au soldat cu decesul pacienților.
Medicii anunţă că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și recomandă tuturor celor care se încadrează în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinarea. Aceasta este gratuită.