FISM

Produsele ușor alterabile din depozitele grădinițelor vor ajunge la copiii din familii social-vulnerabile

Produsele ușor alterabile din cadrul depozitelor instituțiilor de educație timpurie din Chișinău vor fi transmise copiilor din familii social-vulnerabile. Anunțul a fost făcut de către șeful Direcției educație din cadrul Primăriei Chișinău, în cadrul ședinței serviciilor municipale din 6 aprilie. 

Andrei Pavaloi a precizat că autoritățile municipale au început să transmită alimentele respective începând cu săptămâna trecută. O informație detalitată privind acest subiect urmează să fie prezentată în cursul săptămânii curente.

De asemenea, oficialul a menționat că autoritățile publice locale informează părinții cum să-și protejeze copiii de coronavirus și elaborează un program pentru învățământul la distanță. Au fost pregătite deja 100 de lecții video pentru elevi. În total, autoritățile municipiului Chișinău își propun să elaboreze circa 4 500 de lecții video.

Amintim că, pe 2 aprilie, primarul capitalei, Ion Ceban a anunțat că un grup de pedagogi din capitală, împreună cu 32 de echipe de filmare, elaborează conţinuturi educative, a câte 15 minute, care vor fi difuzate online şi pe canalele naţionale de televiziune.

Municipalitatea va aloca patru milioane lei pentru prima etapă a acestui proiect.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sfs.md

VIDEO Procurorii și Fiscul au descins la o asociație patronală: prejudiciu estimat la peste 11 mln lei

O asociație patronală din Republica Moldova, implicată în colectarea și reciclarea deșeurilor, este investigată pentru o posibilă schemă de evaziune fiscală și spălare de bani, estimată la peste 11 milioane de lei. În acest sens, oamenii legii, inclusiv reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat, au efectuat percheziții. Informațiile au fost comunicate pe 4 iulie de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

„Procurorii PCCOCS, de comun cu Serviciul Fiscal de Stat, investighează o schemă de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 11.000.000 lei comisă de o asociație patronală în anii 2020-2024. Investigațiile preliminare arată că asociația patronală, implicată în colectarea și reciclarea deșeurilor a realizat profituri în proporții considerabile, fără să respecte cadrul legal aferent unei entități comerciale. S-a eschivat de înregistrare ca plătitor TVA, nu a prezentat declarațiile și respectiv nu a achitat la buget taxa pe valoare adăugată, prejudiciind bugetul în proporții deosebit de mari”, au comunicat reprezentanții PCCOCS.

Potrivit instituției, oamenii legii au descins cu percheziții, de unde au fost ridicate „documente și obiecte probatorii, care constituie mijloace materiale relevante urmăririi penale”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: