Republica Moldova va beneficia de suport pentru implementarea inițiativelor de promovare a culturii și a turismului. Astfel, Parlamentul urmează să examineze proiectul de lege cu privire la accederea țării noastre la Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale.
Raportul pentru această inițiativă legislativă a fost aprobat în cadrul ședinței, din 15 februarie, a Comisiei politică externă și integrare europeană. Documentul a fost examinat și la ședința Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
„Moldova va beneficia de suport și asistență în implementarea politicilor pentru dezvoltarea rutelor culturale. Acordul mai oferă și certificarea „Rută culturală a Consiliului Europei”, se arată în comunicatul publicat de legislativ.
Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale are scopul de a dezvolta un spațiu cultural comun. Documentul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. În prezent, sunt 36 de state membre ale Acordului.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!