Raionul Orhei este în fruntea ratingului raioanelor din Moldova, privind nivelul de dezvoltare economică

Raionul Orhei a devenit lider printre raioanele Moldovei, la capitolul nivel de dezvoltare economică. Dovadă a acestui fapt servesc și datele Biroului Național de Statistică. Studiul a demonstrat că în raionul Orhei sunt înregistrate mai multe companii, mai mulți angajați și cel mai mare salariu mediu, comparativ cu alte raioane din țară. Mulți leagă acest rezultat de evoluția și dezvoltarea rapidă a orașului Orhei, începând cu anul 2015, când activitatea administrației a fost preluată de echipa Partidului Șor.

Raionul Orhei este lider clar printre raioanele din Republica Moldova ca model de dezvoltare economică. O dovadă în acest sens o constituie și publicația «Statistica teritorială», realizată de Biroul Național de Statistică.

Studiul denotă că în raionul Orhei sunt înregistrate cele mai multe întreprinderi, cei mai mulți salariați și cel mai mare salariu mediu în comparație cu celelalte raioane ale țării. Experții explică această evoluție în primul rând prin dezvoltarea continuă a orașului Orhei, începând cu 2015, când administrația a fost preluată de Partidul Șor.

În anul 2018 în raionul Orhei erau înregistrate 1348 de întreprinderi, cu 26 mai mult decât în 2017 și aproape de două ori mai mult decât în raionul Hâncești, spre exemplu, care are o populație similară. Respectiv, la Orhei sunt înregistrate și cele mai tehnologizate întreprinderi la nivel raional — 4204 computere, față de mai puțin de 2800 în 2014.

Despre prosperitatea raionului Orhei vorbește și salariul mediu — cel mai mare la nivel raional — 5460 de lei. Este de menționat că salariul mediu la Orhei a înregistrat cea mai mare creștere pe țară în ultimii ani. Spre exemplu, în 2013 acesta era de doar  3.000 de lei. Atunci, Orheiul ocupa locul 10 printre raioanele Republicii Moldova, ca în 2018 să ajungă primul în top.

Începând cu 2015, Orheiul a cunoscut un adevărat boom infrastructural și economic, au fost înregistrate investiții majore în drumuri, infrastructura socială, reparația curților, iluminarea stradală, dar și agrement. În 2019, echipa Partidului ȘOR a decis să înceapă implementarea multiplelor programe infrastructurale în zeci de localități ale raionului Orhei. La alegerile locale generale Partidul Politic ȘOR a obținut 43 de mandate de primar în localități rurale și urbane, precum și majoritatea în Consiliul municipal și în Consiliul raional Orhei.

Raionul Orhei este lider clar printre raioanele din Republica Moldova ca model de dezvoltare economică. O dovadă în acest sens o constituie și publicația «Statistica teritorială», realizată de Biroul Național de Statistică.

Studiul denotă că în raionul Orhei sunt înregistrate cele mai multe întreprinderi, cei mai mulți salariați și cel mai mare salariu mediu în comparație cu celelalte raioane ale țării. Experții explică această evoluție în primul rând prin dezvoltarea continuă a orașului Orhei, începând cu 2015, când administrația a fost preluată de Partidul Șor.

În anul 2018 în raionul Orhei erau înregistrate 1348 de întreprinderi, cu 26 mai mult decât în 2017 și aproape de două ori mai mult decât în raionul Hâncești, spre exemplu, care are o populație similară. Respectiv, la Orhei sunt înregistrate și cele mai tehnologizate întreprinderi la nivel raional — 4204 computere, față de mai puțin de 2800 în 2014.

Publicitate politică. Responsabilitatea pentru veridicitatea informației prezentate în text o poartă agentul de publicitate. Articolul este comercial și nu reflectă poziția redacției NewsMaker.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Între +12 și +31°C. Cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, în perioada 24-30 august, în Republica Moldova vor fi temperaturi cuprinse între +12 și +31°C. Pentru unele zile sunt prognozate ploi slabe și averse cu descărcări electrice. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +26°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru ziua de sâmbătă sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +30°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +31°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe, iar pentru miercuri – averse cu descărcări electrice.

Federaţia de Haltere din Moldova

Halterofila din Moldova, Nicoleta Cojocaru, din nou campioană europeană. A stabilit trei recorduri

Halterofila din Republica Moldova, Nicoleta Cojocaru, a devenit campioană europeană. Performanța a fost înregistrată la Campionatul European de Haltere, rezervat sportivilor cu vârsta de până la 17 ani, organizat în Kosovo. Anunțul a fost făcut pe 23 august de Federaţia de Haltere din Moldova.

Nicoleta Cojocaru a concurat la categoria de 57 kg. Potrivit Federației, halterofila a ridicat, la prima probă, 87 kg la stilul smuls și s-a clasat pe primul loc. La a doua probă, stilul aruncat, a ridicat 108 kg, obținând, de asemenea, primul loc. Cu un total de 195 kg, Nicoleta Cojocaru a devenit campioană europeană.

Potrivit Federației Europene de Haltere, cu aceste rezultate, Nicoleta Cojocaru a stabilit trei noi recorduri europene de tineret.

Amintim că, în luna iulie curent, Nicoleta Cojocaru a obținut trei medalii de aur la Campionatul Mondial U17 din Columbia și, totodată, a stabilit două recorduri mondiale. Înainte de aceasta, în luna mai, halterofila a stabilit un record mondial și unul european în proba de smuls, la categoria de vârstă de 17 ani, în cadrul Campionatului Mondial de juniori din Egipt. În 2023, Nicoleta Cojocaru a devenit campioană europeană U15, la doar 13 ani, la categoria de greutate 55 kg.

screenshot

Cântece în sprijinul Ucrainei, printre suspiciunile poliției la un festival din Rusia. 100 de persoane, reținute

Aproximativ 100 de persoane au fost reținute la un festival din regiunea Leningrad, Rusia. Reținerile au avut loc în urma unui raid, al cărui motiv a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”, relatează Meduza.

Organele de drept au declarat pentru agenția de stat RIA Novosti că „sub pretextul unui festival muzical, în apropiere de Vîborg, în zona de frontieră a regiunii Leningrad cu Finlanda, s-au adunat cetățeni cu viziuni de stânga radicale”. Potrivit RIA Novosti, motivul raidului a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”.

În urma raidului, au fost reținute aproximativ 100 de persoane – participanți și organizatori ai festivalului. Potrivit agenției ruse, polițiștii percheziționează corturile în căutarea drogurilor și „evaluează pancartele cu simboluri ucrainene, amplasate pe copacii din apropierea scenei improvizate”. De asemenea, de la participanți și organizatori sunt confiscate drone, a căror lansare este interzisă în zona de frontieră, subliniază RIA Novosti.

Potrivit sursei citate, în materialul RIA Novosti nu se precizează despre ce festival este vorba, menționându-se doar că evenimentul are loc din 2023, iar locul desfășurării este ținut secret până în ultimul moment. „Mediazona” a scris, la rândul său, că este vorba despre festivalul Day x Night, la care, potrivit afișului, urmau să evolueze trupe punk din Sankt Petersburg și Karelia. Potrivit Baza, festivalul s-ar fi numit anterior NOJ („Mod de viață nesănătos”).

Facebook/Vasile Tofan

„Fiul meu a fost mai rapid decât mine”: Tofan, după ce a traversat înot Bosforul

Premierul Vasile Tofan a traversat înot Bosforul pe 23 august, alături de fiul său. „Fiul meu a fost mai rapid decât mine”, a scris oficialul pe o rețea de socializare.

„În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înotând, strâmtoarea Bosfor. S-a pregătit aproape un an pentru această cursă, iar eu nu puteam să-mi încalc promisiunea. Cursa de 6.5km a pornit de pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european, exact în direcția în care merge și țara noastră. Fiul meu a fost mai rapid decât mine – și puține lucruri bucură mai mult un părinte decât să-și vadă copilul depășindu-l. Revenim la Chișinău cu bateriile încărcate și cu inima plină. Ne așteaptă mult de lucru acasă”, a scris Tofan pe o rețea de socializare.

Potrivit rezultatelor publicate pe platforma competiției, premierul a parcurs cursa într-o oră, 42 de minute și 5 secunde, iar fiul său – într-o oră, 13 minute și 29 de secunde.

Cel mai bun rezultat printre bărbați a fost de 51 de minute și 13 secunde, iar cel mai slab – de două ore, 7 minute și 3 secunde.

Cursa Intercontinentală de Înot în Bosfor a avut loc duminică și s-a aflat la cea de-a 38-a ediție. Competiția a reunit anul acesta 2.500 de înotători din Turcia și din străinătate, veniți din 78 de țări. Participanții au parcurs un traseu de aproximativ 6,5 kilometri, între cartierele Kanlıca și Kuruçeşme, aflate pe maluri opuse ale Bosforului.

Despre vizita în Turcia, premierul Vasile Tofan a anunțat încă în luna iulie. El a spus că deplasarea va fi privată și că va ajunge acolo alături de fiul său mai mare pentru a traversa înot strâmtoarea Bosfor. Tofan preciza că această deplasare reprezintă o promisiune făcută fiului său înainte de a ști că va deveni premier. Detalii AICI. Aflat în Turcia, pe 22 august curent, Tofan a avut discuții cu oameni de afaceri. Detalii AICI.

O instanță din SUA a anulat decizia administrației Trump de a suspenda eliberarea vizelor de imigrare pentru 75 de țări, inclusiv Moldova

O instanță din New York a anulat decizia administrației lui Donald Trump de a suspenda eliberarea vizelor de imigrare pentru cetățenii a 75 de țări. Judecătoarea Janette Vargas a calificat această politică drept „vădit ilegală” și a stabilit că secretarul de stat Marco Rubio și-a depășit atribuțiile, relatează The Insider. Menționăm că printre cele 75 de țări se află și Republica Moldova.

Instanța a anulat, de asemenea, refuzurile de eliberare a vizelor în cazul în care singurul motiv pentru acestea a fost faptul că solicitantul era cetățean al uneia dintre cele 75 de țări. Aceste cereri trebuie returnate funcționarilor consulari pentru o reexaminare individuală. Potrivit sursei citate, până acum, solicitanților li se permitea să depună documentele și să participe la interviuri, însă funcționarii consulari trebuiau să le refuze vizele chiar și după confirmarea faptului că îndeplineau toate cerințele.

Judecătoarea Janette Vargas a precizat că legislația americană privind imigrația interzice discriminarea la eliberarea vizelor de imigrare pe criterii de naționalitate sau de loc de naștere. În plus, decizia cu privire la fiecare cerere trebuie să fie luată de funcționarii consulari, iar secretarul de stat nu are dreptul să le stabilească din timp rezultatul. Instanța a concluzionat că refuzul automat instituit de Rubio încălca ambele prevederi.

Potrivit sursei citate, acțiunea în instanță a fost intentată de organizațiile pentru drepturile imigranților Catholic Legal Immigration Network și African Communities Together, de solicitanți din țările vizate și de cetățeni americani care întocmeau documentele de imigrare pentru rudele lor.

Potrivit unei estimări a Institutului Cato, măsura instituită de administrația lui Donald Trump ar fi putut afecta aproximativ 315.000 de imigranți legali pe an.

***

În luna ianuarie 2026 s-a aflat că Departamentul de Stat al SUA va suspenda eliberarea vizelor de imigrare pentru cetățenii a 75 de țări, inclusiv Moldova. Se menționa că decizia urma să intre în vigoare la 21 ianuarie 2026 și să fie aplicată pe termen nedeterminat, până când instituția va efectua o reevaluare a procesului de eliberare a vizelor. Detalii AICI.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a explicat că vizele de imigrare sunt documente care permit unei persoane să se stabilească permanent în SUA, adăugând că acestea sunt diferite de vizele neimigrante, care sunt eliberate pentru șederi temporare, precum turismul, studiile sau munca pe perioadă determinată. Detalii AICI.

Ambasada SUA la Chișinău declara, tot atunci, că cetățenii Republicii Moldova nu vor fi vizați de suspendare dacă au dublă cetățenie și aplică cu pașaportul unei țări care nu cade sub incidența acestei măsuri. Detalii AICI.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: